Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

O lucrare muzicală compusă în lagăr va fi prezentată la Sibiu

O lucrare muzicală compusă în lagăr va fi prezentată la Sibiu

Yakov Kasman, pian (SUA), Daniel Szasz – vioară (SUA), Ciprian Dancu – clarinet și Makcim Fernandez Samodaiev – violoncel sunt muzicienii care vor prezenta publicului sibian lucrarea „Quartet for the end of time” de Olivier Messiaen, marți 26 iunie 2018, la Sala thalia, cu începere de la ora 19.

Lucrarea reprezintă prima compoziţie a lui Messiaen, în care sunt expuse noi probleme ale timpului: sunt eliminaţi timpii egali, apar valorile iraționale, valorile agregate, ritmurile augmentate, diminuate și non-retrogradabile. Pentru a-şi împărtăşi gândirea teologică, Messiaen folosește ritmica greacă, indiană, cântecul păsărilor şi transpoziţia muzicală a culorilor. Considerată una dintre capodoperele muzicii de cameră ale secolului al XX-lea, „Quartet for the end of time” a fost scrisă în anul 1941, pe când compozitorul se afla în detenţie într-un lagăr de concentrare din Polonia şi cuprinde opt părţi: câte una pentru fiecare zi a Creaţiei şi încă una dedicată păcii eterne, când timpul este irelevant.

„Inspirat dintr-un vers din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul „Că timp nu va mai fi”, Messiaen percepe timpul ca timp muzical, cu toate posibilităţile de organizare a ritmului, ceea ce constituie de altfel nucleul căutărilor sale ca şi compozitor”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat din Sibiu.
Biletele se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu, Sala Thalia. Preţul unui bilet este de 20 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus