A apărut primul volum redactat de Arhivele Naționale din Ungaria în cadrul seriei ,,Ghidul bilingv al fondurilor și colecțiilor arhivistice privitoare la Transilvania, anterioare anului 1918-1919”.
Volumul cuprinde descrierea fondurilor și colecțiilor aflate în păstrarea Arhivelor comitatelor Bichiș, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar și alte Arhive teritoriale din Ungaria, în format bilingv (română și maghiară).
Volumele din această serie sunt realizate în baza Protocolului încheiat în anul 2011 între Arhivele Naționale ale României, Arhivele Naționale Ungare, Arhivele Municipale din Budapesta și Asociația Arhiviștilor din Ungaria.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, până la sfârșitul acestui an vor fi editate alte două volume privind fondurile și colecțiile referitoare la Transilvania, deținute de Arhivele Naționale ale Ungariei, în primul rând arhiva istorică a Transilvaniei, reținută la Budapesta după Primul Război Mondial.
Arhivele Naționale au finalizat ghidurile arhivistice ale județelor Mureș, Harghita și Maramureș. În total, Ghidul va avea 21 volume și va reprezenta un instrument complet de prezentare a arhivelor publice din România și Ungaria, referitoare la istoria Transilvaniei, până la sfârșitul Primului Război Mondial.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: primul razboi mondial , Primului Război Mondial , Arhivele Districtului Chioar , Arhivele Naționale , Arhivele Municipale , Arhivele Naționale Ungare , Asociația Arhiviștilor , Arhivele Transilvănene
Vizualizari: 982
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
ANDREI NICULAE
Acum 5 ore
Friki Riki
Acum 6 ore
Un cititor
Acum 8 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 8 ore
Ger