Universitatea “Lucian Baga“ din Sibiu lansează o un proiect dedicat Marii Uniri și a rolului pe care Sibiul l-a avut în preajma evenimentului de acum 100 de ani. Proiectul include prelegeri, o expoziție foto, dar și realizarea unei aplicații pentru telefoanele mobile.
Seria de evenimente organizate de către Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă din cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu debutează vineri, 20 iulie, printr-o prelegere susținută de către C.S. I Dr. Habil. Alexandru Popa. “Romanitate și etnogeneză în spațiul românesc“ este titlul prelegerii care face parte din, spun istoricii sibieni, dintr-un ansamblu de prelegeri care vor fi susținute de personalități marcante, “într-un limbaj adecvat publicului larg“. Prelegerea profesorului Alexadru Popa, care predă în prezent la Universitatea Regensburg este programată vineri, 20 iulie, de la ora 12, în sala 35 din B-dul Victoriei, nr. 5-7.
“Proiectul Sibiul și Marea Unire la Centenar își propune să pună în scenă un complex de acțiuni dedicate aniversării împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire și implicării Sibiului în pregătirea și desăvârșirea acesteia. Având în vedere că Sibiul a jucat un rol determinant în cadrul evenimentelor ce s-au derulat în jurul momentului de la 1 decembrie 1918, credem că este absolut necesar să sărbătorim Centenarul prin intermediul unui sistem de activități complementare a căror finalitate va fi conștientizarea publicului larg despre importanța și măreția acestei realizări a întregii națiuni române“, se arată într-un comunicat al ULBS.
În afara seriei de prelegeri, istoricii sibieni pregătesc și o expoziție pe tema Marele Război și Marea Unire, dar și “Sibiul Unirii“, o aplicație pentru telefoanele Android, care are drept scop ghidarea turiștilor prin oraș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Armata de useristi bio vegani yoghini, băuturi de frapucino va iniția un atac devastator cu posetele asupra poporului rus!
Du-l pe al tau, pui de dac, doar la biserica. Nimic altceva. Il invata popa tot ce-i trebuie in viata…
Cum adică este sub control? Este normal ca un contribuabil român să nu poată să doarmă noaptea pentru că se…
tradatorii de la aur de ce nu sunt saltati? prietenii dronelor
Păi proporția este să deviem și noi dronele ucrainene.













Lasă un răspuns