REPORTAJ Cum ajungi la cea mai înaltă cabană din Făgăraș și ce obstacole poți să întâlnești

Despre traseul spre cea mai înaltă cabană din Munții Făgăraș se scrie peste tot la fel: începe în orașul Victoria, continuă pe Valea Arpașului până la cabana Turnuri. De acolo, îți ia alte două ore să ajungi la cabana Podragu, aflată la altitudinea de 2.136 de metri. Se parcurge maxim 8 ore, dar e posibil de cucerit și în 7 ore.

Pe internet găsești sute de articole despre traseele montane din România, majoritatea scrise fie de bloggeri începători sau alpiniști pregătiți. Detaliile sunt oarecum tehnice – pe unde trece traseul, câte ore ai de mers și ce semne să urmezi. Internetul e plin de imagini fantastice de pe creste cu peisaje uimitoare. Am pornit și noi să simțim pe picioarele noastre cum e să ajungi la cea mai înaltă cabană din magnificii Făgăraș - Podragu. Am ales acest traseu din două motive - ajungem la Podragu, una dintre cele mai vechi și cele mai înalte cabane din Munții Făgăraș, dar inclusiv pentru faptul că este foarte frecvent ales de turiștii care vor să ajungă pe vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf muntos din România.

Triunghiul roșu

Am pornit la drum într-o zi de sâmbătă. Orașul Victoria se află în județul Brașov, chiar la hotar cu județul Sibiu. De aici aveți posibilitatea de a urma două trasee – peste muchia Tărâța, marcat cu dungă albastră sau peste Valea Arpașului, cu trecere pe lângă cabana Turnuri, urmărind marcajele cu triunghi roșu.

La capătul localității un șofer ne sugerează să lăsăm mașina în curtea unei gospodării, deoarece „vă puteți trezi cu roțile sparte ori cu geamurile stricate. Și nu localnicii se ocupă cu treburi din astea. Tot turiștii o fac”. Sună ciudat acest sfat, dar îl urmăm. Parcăm la o familie primitoare, vis-a-vis de parcul cu panouri fotovoltaice, ne schimbăm încălțămintea și pornim la pas.

Trecem de cătunul Sumerna, apoi intrăm în pădure, unde ne întâmpină o liniște de care aveam nevoie. Drumul e plin de gropi în care s-a acumulat apă de la atâtea ploi, dar papucii noștri sunt noi. Și impermeabili. Drumul forestier are o lungime de aproximativ 8 kilometri, apoi începe urcarea adevărată.

Mulți turiști preferă să lase mașinile la capătul drumului forestier, ca să urce direct de acolo, salvând picioarele de 8 kilometri în plus. Referitor la siguranță părerile sunt împărțite, de aceea dacă nu vreți să porniți pe potecă deja obosiți, puteți urma acest exemplu.

Mâlul care întrerupe poteca

Înainte de a părăsi drumul forestier întâlnim un bărbat scund, trecut de 50 de ani, cu un rucsac în spate, mare cam în jumătate din întreaga lui statură. Zice că îl cheamă Ioan Ionescu (foto) și cu acest rucsac duce provizii la cabana Turnuri, unde mai dă uneori și câte o mână de ajutor.

Ne bucurăm să-l vedem: noi știm că mai avem mult de mers, dar un „drum bun” nu strică. Nu are însă vești bune. „Se vede că ploaia de zilele trecute a fost puternică și s-a rupt râul în pădure și trece peste potecă. E o porțiune mare de mâl, abia am trecut. Mâlul e până la fund. Eu am trecut așa, m-am spălat în râu și m-am schimbat de pantaloni. Nu știu dacă o să treceți”, ne-a măsurat el cu privirea. Probabil îi părem orășeni sensibili și ne privește cu neîncredere. „Eu nu vă mint”. Îi mulțumim de atenționare, facem fotografii împreună și ne continuăm drumul. Nu de alta, dar avem un reportaj de făcut. Analizăm cam cât de mare ar fi nămolul și ne liniștește un gând – totuși acest Ionescu nu-i mare de statură.

După aproximativ 10 kilometri am făcut primul popas. Cea mai mare parte a traseului va fi relativ plictisitoare – ne aflăm la altitudine mică, iar din pădure nu prea aveți ce admira. Trebuie să fiți atenți la potecă, căci deși este declarat un traseu simplu este nevoie de precauție. Ajungem în apropierea Pârâului Podragu, care este mai că acoperit cu copaci căzuți, unii suspendați, iar ca să-l trecem suntem nevoiți să ne descălțăm. Nu considerăm acest lucru ca fiind un obstacol de blamat – dimpotrivă: scăldatul picioarelor în apa rece ne-a înviorat puțin și ne-a făcut să urcăm mai cu poftă.

Țopăit pe arborii înfundați în nămol

Urcatul cu poftă se oprește exact când înțelegi că se poate lăsa cu o baie de nămol. În față avem o fâșie lată de câțiva zeci de metri de pământ inundat, cu copaci înghițiți de mâl. „Aha, iată despre ce zicea Ionescu”... Nămolul și copacii au luat-o la vale peste traseul marcat. Nu riscăm să ne abatem de la marcaje, așa că încercăm să analizăm pe unde se poate trece și, evident, prima întrebare care ne vine în minte este – cum trec măgarii pe aici cu marfă pe ei. Cu puțină analiză, țopăit pe arborii căzuți oricum picioarele ni s-au scufundat în nămol. Trebuia să avem grijă să pășim repede, ca să nu ne adâncim prea mult. Reușim să trecem într-un final. Murdari, dar fericiți. Ne-am spălat papucii și pantalonii în rău și mergem mai departe.

Ceea ce nu ne-a mai spus Ionescu este că, mai încolo, peste râul Arpașu unul dintre poduri este rupt. Bine, este un pod improvizat, cu ajutorul a câtorva arbori groși așezați în așa fel încât să ai pe unde călca. Doar că ploile abundente au mărit foarte mult debitul de apă, copacii s-au dus la vale, așa că pornești prima bucată pe arbori, apoi treci prin apă ca să ajungi în celălalt capăt. Așa și facem, doar că debitul puternic ne complică misiunea. Acest așa-zis pod este o făcătură de mai mulți ani. Deducem că pe aici au murit doi turiști acum nouă ani, fiind luați de ape. Acest lucru ni s-a confirmat mai târziu de unul dintre cabanieri. Au trecut nouă ani și așa-zisul pod tot așa a rămas... Suntem uzi până la jumătate de această dată, dar alegem să nu ne schimbăm hainele. Înțelegem că este târziu și nu apucăm să urcăm la Podragu, dar în apropiere se află cabana Turnuri. Suntem hotărâți să rămânem acolo peste noapte.

Noi am ales să avem o singură pereche de schimburi de alternativă, dar nu este suficient, mai ales că este recomandat să nu continuați călătoria uzi.

Siggi Schwartz

După 8 de ore mers continuu ne bucură privirea un acoperiș roșu al cabanei și un indicator pe care cândva scria deja lizibil „Cabana Turnuri 5 min”.

Pornim pe drumul marcat fericiți – iată-iată dăm de un pat cald. De la colțul cabanei un om ne face energic semn să ne oprim din drum și să ne întoarcem. Zice ceva, dar apa generează foarte mult zgomot la cădere și nu putem desluși nimic. Înțelegem că trebuie să urcăm pe altă potecă. Aflăm mai târziu că omul care ne-a ghidat este Siggi Schwartz și este nespus de fericit când cineva îi trece pragul. Imediat ce ajungem ne lămurește.

Siggi Schwartz

„Poteca aia de jos a fost luată de ape și alta nu s-a mai făcut. Trebuie să urcați pe sus. Podul acesta tot a fost stricat de ape, dar l-am mai reparat eu. Avea și balustradă, dar s-a rupt și aia. Eu singur nu pot să o pun la loc. Mai am nevoie de încă o pereche de mâini să o pot pune”.

Probabil ați citit zilele trecute o știre precum că un cabanier din Făgăraș a avut nevoie de ajutorul medicilor, iar din cauza stării precare a potecii, Salvamontul abia de a ajuns la el. Siggi Schwartz este un sas refugiat de bună voie în munte, înțelege rapid situația după ce ne vede uzi, așa că ne îndrumă către cămara unde vom dormi. Cât e singur nu are nevoie de lumină, ne lămurește el, dar bănuind că avem telefoanele cam pe descărcate se duce să pornească generatorul. E bucuros când are turiști, căci asta se întâmplă mai rar, de multe ori îi petrece cu privirea cum urcă spre Podragu, căci toți au „boala Moldovanu”, după cum spune el. Nu au învățat să se bucure și de alte priveliști tot frumoase, chiar dacă sunt la altitudini mai mici. Așa se face că la Turnuri se opresc cei care nu reușesc să ajungă sus sau întâmpină pe traseu diverse incidente. Cabana e veche și e amenajată cu strictul necesar. De la intrare, dăm direct în sala de mese. Geamurile se întind pe cei doi pereți externi și asigură, astfel, priveliștea către munte. În partea dreaptă este bucătăria și camera lui Siggi. Lângă ușă are ghivece cu flori. Toate sunt verzi și foarte bine îngrijite. Soba din teracotă e veche și ea, dar extrem de utilă pe timp de ger. În camera de dormit se intră la capătul sălii pe dreapta. În total sunt șapte locuri pe paturi supraetajate. Din fericire, suntem doar noi.

Într-un colț vedem rucsacurile și sacii cu care, ne lămurește Siggi, se aduc proviziile la munte.

Siggi Schwartz s-a născut la Sibiu și este cabanier de zeci de ani. S-a familiarizat cu muntele încă prin anii 90. Lucrase la cabana Negoiu, apoi în 2014 a decis să se mute aici. E singur mai tot timpul. Nu duce dorul civilizației și nu se plânge, deși aici face totul singur – spală cearșafurile la mână, lemne își taie singur și le cară în rucsac, iar pentru turiști gătește tot el.

„La Negoiu am lucrat 16 ani. Făceam de toate, dar eram mai mult timp în bucătărie. Acolo am învățat cum se gătește, cum se servește în bar sau cum se face inventarul, toate celea. Gătesc tot ce vor turiștii. Omleta cu brânză făcută de mine este preferată în zonă”, ne spune el, turnând în pahare puțină țuică.

Cabanierul și muntele

„Am lighean, am dero. Mașină de spălat manuală, cum se mai spune. Eu spăl lenjeria singur: încălzesc apa, fșichi, le-am și spălat și gata. Și apoi încep dincolo – fșichi, am spălat, am și schimbat chiar în ziua aia. Nu stau. La lemne vine să mă ajute și Ionescu. Mai vine Corina (Corina Iosif este cea care gestionează cabana Podragu) să mă ajute, că știe că nu prea am timp, că mai sunt și cu măgarii. Aici trebuie să-ți placă. Trebuie să-ți placă mai întâi muntele și pe urmă meseria”, continuă el.

Unul dintre poduri peste care am trecut: e în stare satisfăcătoare, însă nu se știe pentru cât timp

E necăjit că după viituri nu vine nimeni să repare stricăciunile. Mai adaugă el câte o bucată de lemn sau de buturugă, dar nu este de-ajuns. „Înainte erau Amicii Munților, salvamontiștii, acum nimeni. Numai noi facem aici, că nimeni nu se interesează deloc. Aveam o potecă veche pe care coborau direct din sus la mine. În loc să vină cu drujba mi-au venit cu ferestrăul de mână. Au făcut numai o parte din potecă, restul nu. N-a mai venit nimeni după. Așa și stă”.

Tot ce se consumă sus este adus pe același traseu pe care l-am parcurs și noi, dar cu ajutorul măgarilor. De aceea, să nu vă mirați că mâncarea costă scump. Uneori se mai întâmplă că măgarii se împiedică și marfa e pierdută.

„Dacă se sparg sticlele asta e. E pe cheltuiala noastră. Deunăzi a căzut un măgar și a trebuit să ascund după o piardă mai multe sticle de Fanta și Cola. Erau și două sticle de rachiu. Când m-am dus să le iau nu mai erau. Le-am găsit mai târziu golite și aruncate pe potecă. Turistul nu face așa ceva. Numai ciobanii au putut să facă chestia asta”, zice cabanierul mâhnit.

L-am întrebat ce l-a marcat cel mai mult în toții anii aceștia în care își duce viața departe de civilizație. E moartea, zice el. „Primăvara am avut un grup de prieteni din Covasna. Printre ei era o fată surdo-mută. Au zis că de 10 ani umblă în grupul cela - peste tot au umblat. Au plecat în sus pe creastă. Le-am zis să aibă grijă cum calcă. Fata a călcat strâmb cumva și s-a dus în prăpastie. A venit SMURD-ul, au dus-o la București, în comă, lovită la cap. Ei aveau rucsacurile aici, când s-au întors nu puteai vorbi cu ei. Unul era șocat rău de tot, în fața lui s-a dus la vale”.

„Muntele trebuie respectat. E frumos, dar e un mediu foarte dur”, conchide cabanierul și cu această idee mergem la culcare.

SFAT:  Ascultați recomandările cabanierilor. Una dintre ele este să nu vă porniți pe vârful Moldoveanu când e ploios și ceață. Riscați prea mult. A doua - să porniți de foarte dimineață la drum. În plus, are să vă spună și niște măsuri de precauție pe timp de iarnă.

Încă 2 ore până la Podragu

A doua zi dimineață, Siggi ne anunță că debitul apei a scăzut puțin, deci vom trece mai ușor înapoi. Până la Podragu reușim să ajungem în două ore, ne asigură el, iar înapoi facem chiar și 1 oră și 15 minute, față de 3 cât e menționat pe indicatoare. Bem un Nescafe care numai a cafea nu aduce și pornim la drum. Siggi, despre care ne-am convins că e unul dintre cei mai faini cabanieri, a rămas să ne petreacă cu privirea.

În două ore - timp în care ne-a prins și o ploaie torențială de vreo jumătate de oră, apoi cerul a cedat soarelui - am ajuns la cabana Podragu. Într-adevăr, e porțiunea cea mai simplă a traseului, nu este periculoasă, iar priveliștile sunt fermecătoare. Acolo îl găsim pe Dan Opriș, ceva mai rezervat și mai puțin dornic să discute cu niște jurnaliști.

2.136 de metri

Îi povestim cum am ajuns aici și îl întrebăm dacă atenționează cumva turiștii despre starea potecii, podul rupt și despre noroi. Întrebăm și de ce au ajuns în starea asta.

„Din 2009 când au fost o ploaie puternică și niște viituri care au rupt toate podurile pe aici și au murit trei oameni... Că a fost destul de mult scandal - poate că dacă erau români nu era atâta scandal, dar erau străini cei care au murit. În 2009 s-au investit niște bani și s-a reparat într-un fel foarte rudimentar poteca. Până atunci și de atunci încoace, în fiecare an, noi împreună cu comunitatea locală facem câte o echipă cu țăranii care au și ei oi, le duc la munte. Și venim și reparăm ce putem să reparăm la ea, ca să putem folosi noi și voi, turiștii. Deci, ne luăm cam 2 zile și venim cu drujbe, cu cuie, cu piroane etc.”...

După vorbele cabanierului am coborât cu un gust amar de pe Făgărași - în total, 10 ore de mers până la familia din orașul Victoria unde am lăsat mașina -, lăsând în urmă un loc sălbatic. La propriu și la figurat...

Cine se ocupă de potecile turistice

Revenind în Sibiu, am avut o scurtă discuție cu șeful Salvamont Sibiu, Adrian David, pe care l-am întrebat despre starea acestor poteci turistice. „Ele sunt în administrarea Serviciului Public Salvamont Sibiu, noi ne ocupă de ele. Nu avem sufiecienți angajați, dar colaborăm cu voluntari și o parte din lucrări le facem în perioada în care traficul nu e așa de mare. Acum vara suntem prinși în alte activități, de patrulare preventivă, doar inspectăm, vedem ce trebuie făcut. Dacă vedem situații în care considerăm că traficul turistic este pus în pericol, atunci luăm măsuri imediate. Dacă nu, toamna și primăvara facem lucrări de refacere a marcajelor”. Adrian David a confirmat că poteca ce duce spre Turnuri și Podragu a fost reparată ultima dată serios cu mai mult de un deceniu în urmă. „În 2007 au fost lucrări mari. De atunci au mai fost făcute lucrări de întreținere, nu numai de noi - și ciobanii din zonă mai pun mâna, și mai ales cabanierii se ocupă de acestea”, a adăugat șeful Salvamont Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi