Sibiul va avea din toamna acestui an un sistem diferențiat de taxare a parcărilor, împărțit pe patru zone. Pentru parcările de pe străzile din zona centrală, tarifele propuse sunt și de cinci ori mai mari decât cele practicate în prezent.
Creșterea tarifelor ar urma implementată de la 1 noiembrie 2018, prin stabilirea unor zone de tarifare diferite, se arată într-un proiect de hotărâre pe care Primăria municipiului Sibiu îl supune dezbaterii și consultării publice.
Potrivit acestui proiect, patru zone de taxare va avea Sibiul, din toamna acestui an. Zona A va fi cea aferentă centrului istoric al orașului și inelului central (delimitat de bulevardul Coposu, Piața Unirii și străzile Bastionului, Ioan Lupaș, Tribunei, Alexandru Odobescu, Moș Ion Roată, dar și, parțial, Morilor și Malului). Zona B va fi reprezentată de parcările cu plată cu timp limitat (Piața Cibin, str. Dârstelor, parțial Malului, Morilor și Măsarilor). Zona C de tarifare include restul parcărilor cu plată din oraș, cu excepția celor incluse în zonele A, B și D, în condițiile în care aceasta din urmă include parcările cu plată de la periferie (Calea Șurii Mari, Oborul de vite și Drumul Ocnei).
Gratuități eliminate
Noul sistem de parcare propus elimină parcările gratuite de sâmbăta și duminica și posibilitatea de a plăti câte un leu pentru fiecare din intervalul orar 08:00 – 14:00 și, respectiv, 14:00 – 20:00. Cu excepția zonei D (în care programul de taxare propus este cuprins în intervalul orar 06:00 – 22:00), în toate celelalte zone, parcarea va trebui plătită pentru intervalul 08:00 – 22:00, de luni până duminică. Cei care vor dori să parcheze vor putea alege fie între a plăti parcarea pe oră sau pe întreaga zi.Tarife propuse: doi lei pe oră în centrul istoric
Evident, tarifele de parcare vor fi diferite în funcție de zone. Cea mai scumpă va fi parcarea în zona A, cea a centrului istoric: doi lei pe oră este propusă să coste parcarea aici sau zece lei pe zi. Același tarif de doi lei pe oră este propus însă și pentru parcarea în zona B (cea cu limită de timp de două ore).În zonele C și D parcările au același tarif propus: un leu pe oră sau zece lei pe zi.
Aceste tarife sunt pentru cei care vor dori să plătească taxa de parcare la automate sau prin intermediul viitoarei aplicații mobile. Cei care vor opta pentru plata prin SMS vor trebui să achite și taxa pe valoare adăugată.
În prezent, parcarea pe străzile din Sibiu este taxată cu un leu pentru oricare din intervalul 08:00 – 14:00, respectiv 14:00 – 20:00. Doi lei pe zi, cu alte cuvinte. De la 1 noiembrie, însă, cei care vor să parcheze timp de o zi vor trebui să achite o taxă de zece lei.
Tichetele de parcare din zona A și B vor fi valabile și pentru celelalte zone (inclusiv tichetele din zona B în zona A). Cele pentru zona C vor fi valabile și în zona D, zonă pentru care tichetele de parcare sunt valabile doar aici. De precizat că tichetele de parcare de o zi nu vor fi valabile și în parcările în care sistemul de acces este cu barieră.
În parcările cu barieră, taxele se dublează
În prezent, parcările cu barieră din Sibiu au două tarife: un leu costă jumătate de oră de parcare în Piața Mică și tot un leu, dar pentru o perioadă de o oră, parcarea pe platforma Cazarma 90.Primăria Sibiu propune crearea și unei noi (a treia) parcări în care accesul este reglementat de un sistem cu bariere. Această a treia parcare ar urma să fie cea din Piața Teatrului, parcare al cărei nou sistem de acces urmează a fi implementat în perioada următoare.
În Piața Mică, taxa de parcare este propusă a se dubla
Atât aici, cât și în parcarea de pe Cazarma 90, Primăria propune ca taxa de parcare să fie de un leu pe oră. Iar în Piața Mică, unde de mai bine de un an se formează zilnic cozi la acces, taxa de parcare este propusă să crească de două ori, astfel încât să coste doi lei pentru 30 de minute.
De precizat că în aceste parcări, perioada de taxare este 24 de ore din 24. “Durata maximă de parcare este de 24 de ore, iar după expirarea perioadei maxim de parcare, conducătorul auto este obligat să părăsească parcarea, cu excepția posesorilor de abonamente din Piața Mică“, se arată în proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice de administrația locală.
De la 15 la 400 de lei abonamentul lunar de parcare
Administrația locală propune și modificarea costurilor abonamentelor de parcare. Pentru riverani (persoane fizice care au domiciliul pe străzile respective), un abonament lunar va costa 15 lei, dar mașinile vor putea fi parcate numai în parcările amenajate pe străzi. Restul proprietarilor de mașini (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) vor trebui să plătească 150 de lei pe lună pentru un abonament valabil în zonele A, C și D. Cei care vor un abonament doar pentru zonele C și D vor plăti 100 de lei pe lună, iar abonamentele lunare pentru zona D sunt propuse a costa 50 de lei. În toate cazurile, abonamentele sunt valabile pentru un singur autovehicul.În cazul parcării amenajate în Piața Mică a Sibiului, rezidenții vor putea beneficia de abonamente lunare care vor costa 30 de lei pentru fiecare autovehicul. Cei care nu au domiciliul în Piața Mică, dar doresc un abonament pentru această parcare, vor trebui să achite 400 de lei, lunar (fie că e vorba de persoane fizice, fie juridice).
Sistemul propus de Primăria Sibiu prevede ca cei care locuiesc în zonele pietonale ale Centrului Istoric să achite 15 lei pe lună pentru a primi un card de acces. Cei care nu au domiciliul în aceste zone pietonale, dar vor să intre cu mașina, vor trebui să plătească 50 de lei pentru 30 de minute.
Aprovizionarea va costa zece lei pe zi
Tot pentru zonele pietonale, abonamentele pentru aprovizionare sunt propuse să coste 10 lei pe zi, pentru fiecare autoturism, în condițiile în care aceste abonamente asigură accesul doar în intervalul orar 05:00 – 09:00.Organizatorii de evenimente în zona pietonală din centrul istoric al orașului vor trebui să achite și ei abonamente pentru acces (dar numai dacă evenimentele lor sunt avizate de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice). Astfel, taxa propusă este de 15 lei pe mașină pentru accesul a cel mult zece autovehicule. Pentru cei care preconizează că vor avea mai mult de zece mașini vor trebui să achite 500 de lei, taxă care include accesul auto pe întreaga durată a evenimentului.
În fine, persoanele juridice vor putea solicita administrației amenajarea unor locuri de parcare cu folosință exclusivă. Costul unui abonament lunar este de 300 de lei și permite doar parcarea autoturismelor, fiind emis doar pentru anul în curs.
Gratuite rămân cardurile-legitimație pentru persoanele cu handicap, permisele de parcare în exercițiul funcțiunii (emise pentru instituțiile care desfășoară activități în interes public) și abonamentele pentru medicii de familie.
Riveranii vor putea parca pe strada lor pe baza unor abonamente, propuse a cosa 15 lei pe lună
De ce?
Administrația locală justifică propunerea de creștere a taxei de parcare prin faptul că, în ultimii ani, au fost achiziționate 57 de noi automate de parcare stradale, iar pentru parcările din Piața Mică și Cazarma 90, sistemul de plată a fost modernizat, pentru a permite și plata cu cardul bancar. Totodată, Primăria are în vedere și dezvoltarea unei aplicații mobile pentru a permite plata parcării, dar și includerea opțiunii de plată prin SMS. “Se impune o ajustare a tarifelor și extinderea timpului de taxare, pentru a acoperi costurile de exploatare și funcționare la parametri optimi și la un standard de calitate, raportat la nevoile utilizatorilor“, se mai arată în raportul care însoțește proiectul de hotărâre referitor la creșterea tarifelor de parcare.În plus, prin aceste ajustări, Primăria urmărește și decongestionarea centrului, prin “încurajarea utilizării parcărilor situate în zonele adiacente zonei centrale“. În fine, cel de-al cincilea motiv pentru ajustarea prețurilor se impune se regăsește în Planul de mobilitate urbană adoptat de Consiliul local Sibiu, potrivit căruia vor fi luate măsuri de reducere a gradului de poluare datorat emisiilor generate de autovehicule, dar vor fi luate și măsuri în vederea “protejării și punerii în valoare a Centrului istoric al orașului“.
Lista zonelor de tarifare a parcării în municipiul Sibiu






Proiectul de modificare a sistemului de taxare a parcărilor în Sibiu este supus dezbaterii publice. Sibienii care au propuneri sau sugestii sunt invitați să le transmită administrației locale prin intermediul Centrului de informații pentru cetățeni.
Descarcă de aici Proiectul de modificare a sistemului de parcare in Sibiu
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Calea Şurii Mari , Primăria Sibiu , Piața Mică , parcare , Drumul Ocnei , Piaţa Cibin , Alexandru Odobescu , Piața Teatrului , Ioan Lupaş , sistem de parcare , Pentru Sibiu , În Piaţa Mică , Piaţa Unirii , taxa de parcare , Moș Ion Roată , Centrului Istoric
Vizualizari: 17136
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Adrian
Acum 2 ore
Cioban
Acum 2 ore
Petruț Ionescu
Acum 2 ore
Sophie
Acum 3 ore
Paul