Un bărbat de 35 de ani care conducea un scuter a ajuns la spital după ce s-a ciocnit cu o ambulanță. Accidentul a avut loc în centrul Sibiului, la câteva intersecții de Spitalul Județean de Urgență.
Serviciul Ambulanță a Județului Sibiu a anunțat astăzi că aproximativ la ora 11:20 a avut loc un acident rutier cu implicarea unei ambulanțe SMURD și a unui scuter. Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, originar din Sibiu.
Potrivit Lilianei Blaga, purtătoarea de cuvânt a SAJ Sibiu, conducătorul scuterului s-a ales cu traumatism a coloanei cervicale, escoriații ale membrelor superioare și inferioare. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean, ca urmare a accidentului petrecut la intersecția străzilor Ilie Macelaru și Emil Cioran.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, mopedistul a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu ambulanța aflată în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Traficul în zonă este îngreunat.
La rândul său, reprezentnații ISU SIbiu au precizat că ambulanța SMURD se afla în drum spre Sebeșul de Sus pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane. „În momentul impactului, ambulanța se afla oprită în intersecție, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, urmând sa facă virajul spre stânga. Ambulanta SMURD nu a suferit avarii, iar paramedicii nu au fost afectați”, a anunțat Ramona Nistor, purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu. În interiorul ambulanței nu se afla niciun pacient.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul Județean , Emil Cioran , Ramona Nistor , Județului Sibiu , Potrivit Inspectoratului Şcola , Potrivit Lilianei Blaga , Ilie Măcelaru , Serviciul Ambulanță Galați
Vizualizari: 1353
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Prof. de Geografie
Acum 1 oră
@Hermannstadt
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 2 ore
Pastor Marginas
Acum 3 ore
X