Consiliul Județean Sibiu anunță că a semnat contractul pentru reabilitarea Secției Neurologie, iar termenul de finalizare a proiectului este de 2 ani.
Constractul pentru reabilitarea Secției clinice de neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost semnat în ultimele zile ale lunii august. De realizarea proiectului se va ocupa o asociere formată din două firme sibiene: SC Construcții SA și SC Sfera Con SRL.
Valoarea contractului este de 9.824.432,32 lei fără TVA, iar durata de finalizare este de 24 de luni, anunță autoritățile județene. Astfel, timp de 2 luni va avea loc proiectarea, iar în următoarele 22 luni - execuția lucrărilor.
Reabilitarea, modernizarea și echiparea secției clinice de neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu este un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, valoarea lui cifrându-se la peste 29 milioane lei. În prezent, Secția Clinică de Neurologie dispune de 75 de paturi și dispune de ecograf Doppler, electroencefalograf Neuro Spectrum 4, Electromiograf, electrocardiograf.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Programul Național , Urgență Sibiu , Consiliul Judetean Sibiu , Spitalului Clinic Județean , Dezvoltare Locală , Secţia Clinică Chirurgie , Secției Neurologie , Neuro Spectrum , Sfera Con
Vizualizari: 1502
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
Stat de drept
Acum 14 minute
Ciobanul
Acum 19 minute
@Asdfasdf
Acum 21 minute
Luca
Acum 22 minute
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??