Marţi,
23.04.2024
Innorat
Acum
10°C

Simulare de incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu | foto video

Simulare de incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu | foto video

Pompierii din cadrul Detașamentului Sibiu au organizat, astăzi, un exercițiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu la Spitalul Clinic Județean de Urgență din municipiul Sibiu.

Pentru salvarea victimelor surprinse de incendiu, acordarea primului-ajutor și stingerea incendiului, s-au deplasat echipaje de pompieri care au acționat cu cinci autospeciale cu apă și spumă, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de cercetare chimică.

S-a simulat izbucnirea unui incendiu violent în cadrul Secției de diabet cu pericol de propagare atât pe orizontală la saloanele învecinate, cât şi pe verticală. Personalul din cadrul obiectivului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă a luat primele măsuri pentru evacuarea persoanelor din obiectiv concomitent cu localizarea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie din dotare, întreruperea alimentării cu energie electrică şi anunţarea producerii incendiului prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.

ISU simulare incendiu spital (1)

Pompierii sibieni au intervenit pentru căutarea şi salvarea persoanelor surprinse de incendiu și acordarea primului-ajutor victimelor, concomitent cu localizarea şi lichidarea incendiului.

ISU simulare incendiu spital (5)

Astfel de exerciții sunt desfășurate lunar de către pompierii sibieni cu fiecare tură de intervenție, a fiecărei subunități, pentru verificarea modului de acţiune în situaţii de urgenţă a personalului din obiectiv, antrenarea tuturor forţelor participante la exerciţiu în situaţii de urgenţă şi realizarea cooperării pentru îndeplinirea misiunii într-o concepţie unitară. În cadrul exerciţiului, au fost concentraţi peste 70 de pompieri, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă propuse, fiind dislocate 9 autospeciale de intervenţie și alte autospeciale pentru transport logistic.

ISU simulare incendiu spital (6)După finalizarea operațiunilor de intervenție, cadrele medicale au avut ocazia de a exersa folosirea stingătoarelor, prin stingerea unui incendiu inițiat la tavă, sub atenta îndrumare a pompierilor sibieni. "Exerciţiul desfăşurat şi-a atins scopurile propuse. În urma evaluării calitative a exerciţiului desfăşurat cu forţe şi mijloace în teren, s-a concluzionat că în eventualitatea producerii unei situaţii reale, instituţiile care au, potrivit legii, competenţa de acţiune în domeniu, vor putea gestiona la un nivel optim situaţia creată" transmit reprezentanții ISU Sibiu.

foto/video ISU Sibiu

ISU simulare incendiu spital (4) ISU simulare incendiu spital (3) ISU simulare incendiu spital (2)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus