Nordul Transilvaniei este mai european decât sudul regiunii, din care face parte și județul Sibiu - arată datele celui mai recent Eurobarometru.
Potrivit sondajului, realizat la comanda Legislativului European, jumătate din populația României crede că prezența țării în Uniunea Europeană este „un lucru bun”, mult sub media europeană: 49% față de 62%. Astfel, dacă rezultatul la nivel european este în creștere cu 2% față de cel din luna aprilie, atunci pentru România se înregistrează o scădere de 10%.
În schimb, 64% dintre români cred că România a beneficiat de pe urma prezenței sale în UE, față de 68% cât este media europeană.
La nivelul UE, cel mai mic procent care arată sprijinul cetăţenilor europeni pentru apartenenţa la blocul comunitar este înregistrat în Cehia - 39% comparativ cu 34% în aprilie, iar cel mai ridicat nivel este în Luxemburg, unde 87% dintre cetățeni au o părere „foarte bună” despre UE.
La întrebarea dacă prezența României în UE este „un lucru rău” 21% dintre cetățeni au fost de acord cu asta, la nivel european acest indicator fiind de 11%.
O analiză separată, publicată de publicația online caleaeuropeana.ro, arată părerea românilor pe regiuni privind Uniunea Europeană.
Astfel, potrivit sursei, cel mai mic rezultat se înregistrează în regiunea Nord-Est, acolo unde doar 20% cred că e bine în UE. Jumătate cred că nu e bine și o treime că nu e nici bine nici rău. „Doar în trei dintre cele opt regiuni ale țării românii cred că e bine în UE – Regiunea Nord-Vest conduce în top-ul celor care cred că e bine în UE –78 la sută, urmată de București – 66 la sută, apoi Sud-vest-61 la sută. Urmează regiunile Centru, Vest și Sud-Est – câte 46% și Regiunea Sud – 44 la sută. În regiunea Nord-Vest, doar 3 la sută cred că e rău în UE”, scrie caleaeuropeana.ro.
Cu alte cuvinte, dacă în nordul Transilvaniei (respectiv, județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj care fac parte din regiunea de Nord-Vest) are un sentiment pro-european la nivelul Olandei (locul 4 în UE), atunci Transilvania de Sud (respectiv, județele Sibiu, Brașov sau Alba, care fac parte din regiunea Centru) s-ar clasa puțin peste nivelul Greciei (locul 25).
Județul Sibiu se află în centrul României și mai este cunoscut ca și „poarta de Sud a Transilvaniei”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Regiunea Sud , Uniunea Europeană Guvernului P , Legislativului European , Judeţul Sibiul , Regiunea Nord , Nordul Transilvaniei
Vizualizari: 3226
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Votantul
Acum 6 ore
Gelu
Acum 6 ore
@Miruna