Peste 200 de pompieri din Sibiu și județele limitrofe luptă pentru stingerea celui mai mare incendiu din istoria recentă a Sibiului. Jandarmii avertizează că este pericol de explozie. Focul se manifestă la un depozit de pe Calea Șurii Mari.
Actualizare ora 08:45
După aproape nouă ore de la declanșarea incendiului, acesta a fost stins. Pompierii au făcut anunțul lichidării lui la ora 08:41, deși în punctul maxim al desfășurării de forțe peste 300 de pompieri, inclusiv din județele învecinate, participau la acțiune.
În jurul orei 02:00 s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la fata locului pentru analiza situației. Peste 300 de pompieri au fost mobilizați la ora aceea în teren. În sprijinul lor au sosit la fața locului jandarmi, polițiști de la IPJ Sibiu, angajați ai Poliției Locale, Agenției de Mediu, ai Aeroportului, ai Primăriei Sibiu, Gărzii de Mediu, Apă Canal, Delgaz Grid și Electrica.
La ora 08:00 incendiul se mai manifesta prin câteva focare ținute sub control. În jur de 30 de pompieri mai acționau sâmbătă dimineață cu cinci autospeciale, dotate cu apă spumă.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
”Urmare a lichidării incendiului, se efectuează o cercetare pentru stabilirea cauzei care a dus la izbucnirea acestuia”, au anunțat oficialii ISU Sibiu.
Circulația în zonă nu mai este blocată. Șoferii sunt atenționați să circule cu atenție și viteză redusă pe lângă autospecialele de pompieri. Echipaje formate din 4 jandarmi și 10 polițiști au intervenit pe timpul nopții, în sprijinul ISU Sibiu, în vederea opririi circulației și asigurării zonei de intervenție la incendiu.
Actualizare 00:50
Reprezentanții ISU Sibiu le recomandă localnicilor să respecte recomandările Gărzii de Mediu, care se află în zonă în vederea îndrumării populației.
La ora 00:29, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a transmis următorul mesaj:
Sibiu-peste 200 de pompieri, cu 12 mașini de stingere cu apă și spumă, intervin la un incendiu produs în municipiul Sibiu, Calea Șurii Mari la un depozit de uleiuri folosite, vopsea pe bază de apă, recipiente sub presiune goale (spray).
Nu s-au înregistrat victime.
In sprijinul salvatorilor sibieni, au fost trimiși în sprijin salvatori de la inspectoratele pentru situații de urgență din județele Alba, Hunedoara, Valcea, Brasov și Mures.
Misiunea este în dinamică și se intervine pentru localizarea și stingerea flăcărilor care se manifestă cu violență.
Actualizare 00:35. Potrivit unui martor, jandarmii avertizează locatarii că este pericol de explozie. ISU Sibiu anunță că în sprijinul pompierilor sibieni au fost trimise echipaje din Alba, Hunedoara, Vâlcea, Brașov și Mureș.
Actualizare 00:09. Peste 200 de pompieri intervin cu 12 autospeciale. Au fost solicitate în sprijin forțe de la județe limitrofe.
Actualizare. S-a luat măsura de închidere a circulației în zonă, pe toate căile de acces, anunță ISU Sibiu. Se lucrează pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului.
Potrivit ISU Sibiu, la fața locului s-au deplasat 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru a stinge focul izbucnit la depozitul de uleiuri folosite, vopsea pe baza de apă, recipiente sub presiune goale (spray).
Din fericire, nu sunt victime.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
-
Totul e comandat politic.Asa ca cine e cu musca pe caciula merge cu plicul la cine trebuie si se inchid ochii !! De aceea merge totul ca uns. De aceea sefii se numesc politic sa nu fie afectat traseul plicului.
Iar cetatenii sufera,din cauza unora fara prea multa materie cenusie la mansarda,dar au portofelul plin.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Apa si lemnele servite din fantani si paduri No care ati ras toti ? domnul fantanarul ? Io mi as…
Emile, O fi de la prafu ala saharian va avea ceva
** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
:))) aveti retea de gaze doar de cativa ani aveti padurile voastre :))))
Cei care fac propunerile nu citesc macar C.V.-ul candidatului ? „taxe mai mici pe salarii,pensii indexate cu inflația în limita…













Lasă un răspuns