Miercuri,
02.12.2020
Ceata
Acum
-6°C

Fără telefoane în timpul orelor. Soluția găsită de Pedagogic

30 Octombrie 2018 10:27

Fără telefoane în timpul orelor. Soluția găsită de Pedagogic

La începutul fiecărei ore de curs, elevii Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, la indicațiile profesorului, își lasă telefoanele mobile într-un suport textil, prevăzut cu buzunărașe, agățat pe perete. Asta după ce, în luna ianuarie, a fost schimbat regulamentul, care prevede amenajarea unui loc special pentru păstrarea telefoanelor elevilor. Nu acest lucru se întâmplă, însă, în cazul Colegiului Național „Octavian Goga”, unde procedurile de achiziționare a cutiilor speciale sunt încă în desfășurare. 

Potrivit regulamentului cadru aprobat încă din luna luna ianuarie,  este interzisă utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, fără acordul profesorului. „În timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile. Prin excepție de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai cu acordul cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ sau în situaţii de urgenţă. Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu afecteze procesul educativ”, se arată în regulament.

„Dacă este o regulă nu avem ce discuta. Se aplică”

În fiecare clasă a Colegiului Pedagogic, lângă ușă, este agățat pe perete un suport realizat din material textil, prevăzut cu atâtea buzunare câți elevi sunt într-o clasă. La începutul orei, elevii sunt rugați să-mi pună telefoanele într-un buzunar numerotat.

„Noi am confecționat suportul respectiv din material textil, ca un advent calendar, cu buzunărașe în funcție de câți elevi sunt în clasă. Fiecare elev are un număr alocat și rămâne la latitudinea profesorului dacă dorește să facă sau nu uz de el. La lucrări, de exemplu, li se spune să lase telefoanele acolo. Dar, repet, sunt profesori care doresc ca elevii să lase telefoanele acolo și care nu. Dacă este o regulă, aprobată de minister nu avem ce discuta, se aplică. Nici noi, profesorii nu intrăm cu telefoanele deschise la ore, așadar nu văd de ce elevii ar face acest lucru și s-ar juca pe ele”, spune Rodica Talnariu, directorul Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna”.

suport telefon scoala 1

La Goga „nu avem spațiu special amenajat”

Pe de altă parte, elevii de la Goga încă nu sunt nevoiți să-și lase telefoanele într-un loc special. Și asta pentru că, școala încă nu dispune de aceste dispozitive. Însă, conform regulamentului de funcționare și organizare, aceștia trebuie să aibă telefoanele închise.

„Nu avem un spațiu special amenajat pentru că nu avem fizic cum să facem așa ceva. Deocamdată, conform regulamentului de funcționare și organizare, elevii au telefoanele închise în timpul orelor. Noi ne-am gândit la niște cutii, urmează să le achiziționăm, sunt niște cutii care au niște despărțitoare, ca niște buzunărașe, în care vor fi puse telefoanele. Dar suntem, încă, din păcate, în tratative. Noi am hotărât în Consiliul de Administrație dar urmează să fie derulate demersurile legale adică cătare de firme, licitație pe SAP și așa mai departe. Așadar situația reală de acum este închiderea telefoanelor. Noi avem în regulament o prevedere că dacă elevul folosește telefonul mobil în timpul orelor fără acordul profesorilor se a poate ajunge până la sancțiune extremă, care înseamnă exmatriculare”, spune Laura Dumitru, directorul Colegiului Național „Octavian Goga”.

ISJ Sibiu: Fiecare școală a rezolvat situația

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în toate unitățile de învățământ din județ, în regulamentul de ordine interioară este introdusă această rectificare.

„Acum, fiecare școală a rezolvat situația prin diferite metode: fie prin aceste cutii speciale, unde elevii își au eticheta și introduc telefonul în căsuța respectivă, fie sunt de pânză, cu buzunare pentru fiecare elev sau sunt puse frumos pe băncuță, în față, lângă tablă. Acest lucru se întâmplă acolo unde profesorii nu doresc ca elevii să folosească telefoanele la oră. Însă, sunt și ore la care recomandăm să fie folosite telefoanele mobile”, declară Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Președintele Comitetului Elevilor: Doar la Pedagogic se respectă 

Părerea elevilor este, însă, alta. Pentru a vedea care este mai exact situația din Sibiu, am stat de vorbă cu președintele Consiliului Elevilor Sibiu, care spune că elevilor le vine foarte greu să predea telefoanele mobile profesorului. În cele mai multe cazuri, acestea sunt așezate pe catedră, pentru că, încă, în școli nu sunt amenajate locuri speciale.

„Această prevedere are o parte pozitivă și, totodată, una negativă. Elevii, în general, nu se simt confortabil să lase telefonul la începutul orei pentru că este bunul lor dar, pe de altă parte, aceștia ar trebui să meargă la școală pentru a învăța, nu pentru a se juca pe telefon. Însă, lucrul de la care ar trebui să plecăm ar fi să ne întrebăm de ce folosesc elevii telefoanele în timpul orelor. De cele mai multe ori, elevii folosesc telefoanele când orele sunt plictisitoare. Din informațiile pe care le am eu de la reprezentanții școlilor din Sibiu, doar la Pedagogic se respectă această prevedere din regulament. Majoritatea elevilor sunt rugați să predea telefoanele profesorilor, pe care le așează pe catedră”, arată David Drăgan, președinte al Consiliului Elevilor din Sibiu.

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Iosif

Acum 2 ani

Telefoanele pot fi folosite ca o metoda alternativa de predare. Spre exemplu, la ora de geografie, elevi pot fi indrumati sa caute informatii prin Google Maps sau alte aplicatii dedicate. In acest fel ora de predare devine mai interactiva si mai atractiva pentru elevi. In alte tari / scoli, fiecare elev are o tableta sau mini-laptop. Nu exista pix si hartie pe masa. Noi inca avem fixuri si probleme de mentatilate in abordarea unor probleme. Ceea ce la prima vedere este o problema, poate fi vazuta ca o oportunitate. In acest moment exista mai mult continut educational in format digital, Google, Youtube, milioane de aplicatii, etc.
Raspunde

profu

Acum 2 ani

Te las pe matale sa folosesti telefonul ca metoda alternativa de predare. Constat ca esti mai profesor decat profesorii. Si toata lumea se pricepe la pedagogie ca si la fotbal...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus