Grupul de muzicanți de etnie rromă Caravana Gypsy Jazz organizează un concert deosebit de Sf. Nicolae, cu strângere de fonduri. Cu ajutorul banilor strânși la eveniment, artiștii își doresc să renoveze fosta școală confesională din Gușterița de care se folosesc pentru repetiții alături de copiii rromi veniți din familii nevoiașe.
Turnul Sfatului prezenta în urmă cu două luni povestea unor tineri artiști de etnie rromă care își doresc să transmită bucuria de a cânta și copiilor. Scopul lor este în primul rând să contribuie la reintegrarea copiilor rromi în societate și să demonstreze întregii lumi că, la fel ca restul oamenilor, și ei pot să își lase amprenta într-un mod pozitiv.
„Avem peste 20 de copii de care ne ocupăm la momentul actual și am reușit să facem chiar și un cor. Nu am avut timp de repetiții pentru că noi suntem angajați fiecare pe unde putem ca să mai putem suporta din costuri. Pe lângă asta, copiii nu prea vin pentru că nu au haine, nu au mâncare, părinții nu îi lasă pentru că nu știu exact despre ce este vorba...e mult de lucru. Ne ocupăm în principal cu reintegrarea copiilor romi în societate. Decât să piardă timpul pe străzi, să se drogheze, să nu se ocupe de școală, mai bine vin la noi, învață să cânte și își văd de educație. În viitor, dacă vom reuși să facem acest lucru, vor primi și mâncare de la cantina pe care vrem să o deschidem acolo”, spun reprezentanții trupei.
Totul a pornit de la iubirea pentru muzică, însă planul lor nu se oprește aici.
„Educația este cel mai important factor. O să mergem în familii, o să încercăm să avem cât mai mult contact cu părinții, să știe mereu ce fac copiii lor...vrem să îi ajutăm pe toate planurile, nu doar în ceea ce privește muzica”Banii strânși la concert vor fi folosiți pentru renovarea școlii în care trupa face repetiții cu copiii la momentul actual.
„Vrem să le oferim toate condițiile copiilor cu care lucrăm, să renovăm fosta școală confesională românească din Gusterița în primul rând, să avem căldură, pentru că vine iarna și nu putem să lucrăm în frig cu copiii. De asemenea, vrem să cumpărăm instrumente muzicale pentru cât mai mulți copii, să poată repeta împreună”
Concertul va dura o oră și va avea loc pe 6 decembrie, la ora 19:00, în Sala Oglinzilor de la FDGR. Intrarea va fi liberă, însă va exista o cutie de donații în care cei prezenți sunt invitați să lase cât doresc pentru a ajuta trupa.
Citiți mai multe despre Caravana Gypsy Jazz în articolul de mai jos.
http://www.turnulsfatului.ro/2018/10/02/caravana-gypsy-jazz-din-sibiu-atunci-cand-te-vad-pe-scena-te-respecta-cand-esti-imbracat-normal-isi-feresc-gentile/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1581
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aaa
Acum 1 oră
Panamera
Acum 1 oră
Feketecica
Acum 2 ore
Pol-Pot
Acum 2 ore
Asdfasdf