Câteva mii de beculețe s-au aprins aseară peste orașul Cisnădie, pe ritmurile melodiilor Carla’s Dreams, iar 26 de moși au coborât din primărie pentru a le oferi copiilor mici cadouri. Tot aseară a fost luminat, pentru prima dată anul acesta, bradul înalt de peste 40 de metri.
Spre bucuria cisnădienilor, dar și a miilor de vizitatori veniți atât din împrejurimi cât și din restul țării, în orașul de lângă Sibiu atmosfera a fost din nou una de sărbătoare, așa cum este deja tradițional în zonă.
Miile de beculețe festive s-au aprins după numărătoarea inversă a celor prezenți, iar 26 de moși au coborât pe scara amplasată pe Primăria Cisnădie, oferindu-le micuților mici atenții.
„Cisnădia arată foarte frumos împodobită și cu bradul chiar ne putem mândri. Înâlnirea cu Moșul a fost fenomenală pentru copii”, spune un localnic.„E frumos, e foarte frumos şi uitaţi copii se bucură şi le place. Şi ne bucurăm şi noi odată cu ei. Bradul e superb şi toate steluţele, e tare frumos”, spune o localnică.

Întreaga celebrare a continuat apoi cu un concert susținut de Carla’s Dreams, pe scena amplasată în centrul orașului. Concertul a durat aproape o oră, timp în care cele câteva mii de vizitatori au cântat împreună cu artiștii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Cisnădie
Vizualizari: 1765
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
@
Acum 7 ore
@Till
Acum 7 ore
Cartea ne face bine..
Acum 8 ore
Escu
Acum 8 ore
Cartea ne face bine..