Doi angajaţi ai unei firme de prelucrarea cuprului din Zlatna au suferit arsuri chimice cu acid sulfuric în urma unui accident de muncă, în cauză fiind deschis de către poliţişti un dosar penal pentru vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Dragoş Suciu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că doi bărbaţi, de 28, respectiv 53 de ani, au fost aduşi de la Zlatna, în cursul serii de duminică, prezentând arsuri chimice cu acid sulfuric pe 11-12% şi, respectiv, 40% din suprafaţa corpului.
"După ce au fost trataţi şi stabilizaţi, s-a luat legătura cu Centrele de Arşi din ţară şi s-a perfectat transferul acestora. Unul a fost dus cu ambulanţa la Timişoara, iar celălalt la Sibiu", a menţionat Dragoş Suciu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar Luminiţa Prodan, a menţionat, pentru AGERPRES, că se efectuează o anchetă împreună cu inspectorii de muncă.
"A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă", a afirmat comisarul Luminiţa Prodan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dragoş Suciu , Luminiţa Prodan , Poliţie Judeţean Alba , Spitalului Județean , Urgenta Alba Iulia
Vizualizari: 921
Ultimele comentarii
Acum 20 minute
Un român
Acum 23 minute
Client
Acum 23 minute
Un român
Acum 26 minute
Chris
Acum 35 minute
Chris