În luna noiembrie, când Sibiul a fost în centrul atenției presei din toată țara prin deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Mare, întreg județul Sibiu a fost vizitat de 42.183 de turiști. Cu vreo 500 mai puțini decât a avut Mureșul și cu aproximativ 60.000 mai puțini decât a avut Brașovul.
Direcția Regională de Statistică Alba a publicat vineri date privind turismul în Regiunea Centru pentru luna noiembrie.
”Cele mai multe sosiri s-au înregistrat în judeţul Braşov (101 069, reprezentând 44,7% din totalul regional) iar cele mai puţine sosiri înregistrate au fost în judeţul Covasna (10 492, reprezentând 4,6% din total)”, arată specialiștii DRSA.

În luna noiembrie 2018, turiştii români cazaţi în Regiunea Centru deţin o pondere de 90,7% din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru şi de 24,7% din numărul de sosiri ale turiştilor români înregistrate la nivel naţional. Numeric, se înregistrează o scădere cu 7,5% faţă de luna anterioară şi o creştere de 17,2% faţă de luna noiembrie 2017.
Sosirile turiştilor străini în Regiunea Centru (20 974 persoane) reprezintă 11,7% din numărul turişti străini înregistraţi la nivel naţional, distribuţia pe judeţe fiind inegală (Braşovul şi Sibiul deţin 33,4% respectiv 31,9% din totalul la nivel regional). Valoarea acestui indicator la nivel regional este mai mică cu 52,1% faţă de luna anterioară, iar faţă de luna noiembrie 2017 indicatorul este mai mic cu 5,8%.

Situația nu este deloc încurajatoare pentru turismul sibian nici dacă ne uităm la durata medie pe care o petrece un turist în Sibiu. Din acest punct de vedere suntem pe ultimul loc în Transilvania de Sud, chiar și în spatele Covasnei sau Harghitei.
”Durata medie a sejurului la nivelul Regiunii Centru, în noiembrie 2018 a fost de 2,0 zile, iar la nivel judeţean, cea mai mare durată a sejurului s-a înregistrat în Covasna (5,63 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,60 zile)”, mai explică specialiștii Direcției de Statistică Alba, într-un comunicat de presă.Nu în ultimul rând, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în luna noiembrie 2018 de 26,3% pe total structuri de cazare turistică, peste nivelul celui din luna noiembrie 2017 (23,8%) şi sub nivelul calculat pe ţară pentru noiembrie 2018 (30%). Judeţul Covasna a avut cel mai mare grad de ocupare (51,3%), urmat de Mureş (34,2%) şi Sibiu (26,4%).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Regiunea Centru , Piata Mare , Consiliului Județean , Ministerul Turismului , Statistică Alba , Direcţia Regională , Pentru Sibiu , statictica , stiri sibiu , Regiunii Centru , vizite , Judeţul Covasna
Vizualizari: 6581


Ultimele comentarii
Acum 28 minute
Florin alexandru
Acum 48 minute
Till Eulenspiegel
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 3 ore
Marti
Acum 4 ore
Newman