Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

În luna inaugurării Târgului de Crăciun Sibiul a avut mai puțini turiști decât Mureșul. Cu Brașovul nu ne putem compara

Ștefan Dobre
47
dsc-9837-htuh

În luna noiembrie, când Sibiul a fost în centrul atenției presei din toată țara prin deschiderea Târgului de Crăciun din Piața Mare, întreg județul Sibiu a fost vizitat de 42.183 de turiști. Cu vreo 500 mai puțini decât a avut Mureșul și cu aproximativ 60.000 mai puțini decât a avut Brașovul.

Publicitate
Publicitate

Direcția Regională de Statistică Alba a publicat vineri date privind turismul în Regiunea Centru pentru luna noiembrie.

”Cele mai multe sosiri s-au înregistrat în judeţul Braşov (101 069, reprezentând 44,7% din totalul regional) iar cele mai puţine sosiri înregistrate au fost în judeţul Covasna (10 492, reprezentând 4,6% din total)”, arată specialiștii DRSA.

statistica 1

În luna noiembrie 2018, turiştii români cazaţi în Regiunea Centru deţin o pondere de 90,7% din numărul total de turişti înregistraţi la nivelul Regiunii Centru şi de 24,7% din numărul de sosiri ale turiştilor români înregistrate la nivel naţional. Numeric, se înregistrează o scădere cu 7,5% faţă de luna anterioară şi o creştere de 17,2% faţă de luna noiembrie 2017.

Publicitate

Sosirile turiştilor străini în Regiunea Centru (20 974 persoane) reprezintă 11,7% din numărul turişti străini înregistraţi la nivel naţional, distribuţia pe judeţe fiind inegală (Braşovul şi Sibiul deţin 33,4% respectiv 31,9% din totalul la nivel regional). Valoarea acestui indicator la nivel regional este mai mică cu 52,1% faţă de luna anterioară, iar faţă de luna noiembrie 2017  indicatorul este mai mic cu 5,8%.

statistica 2

Situația nu este deloc încurajatoare pentru turismul sibian nici dacă ne uităm la durata medie pe care o petrece un turist în Sibiu. Din acest punct de vedere suntem pe ultimul loc în Transilvania de Sud, chiar și în spatele Covasnei sau Harghitei.

”Durata medie a sejurului la nivelul Regiunii Centru, în noiembrie 2018 a fost de 2,0 zile, iar la nivel judeţean, cea mai mare durată a sejurului s-a înregistrat în Covasna  (5,63 zile), iar cea mai mică în judeţul Sibiu (1,60 zile)”, mai explică specialiștii Direcției de Statistică Alba, într-un comunicat de presă.

Nu în ultimul rând, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în luna noiembrie 2018 de 26,3% pe total structuri de cazare turistică, peste nivelul celui din luna noiembrie 2017 (23,8%) şi sub nivelul calculat pe ţară pentru noiembrie 2018 (30%). Judeţul Covasna a avut cel mai mare grad de ocupare (51,3%), urmat de  Mureş (34,2%) şi Sibiu (26,4%).

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

47 de răspunsuri

  1. Avatar K.Samuel
    K.Samuel

    Uau! Adica Sibiul nu e cel mai tare oras din Romania? Uau…
    De cand avem oare PUZ-ul pentru extinderea Paltinisului si nu facem nimic? Ar bubui Sibiul in timpul sezonului de schi si Paltinisul s-ar dezvolta foarte puternic.
    A, si mai era si centrul de spectacole care de vreo 10 ani, cel putin, e in stadiu de PUZ. Acolo poti forma o opera si sa ai turism cultural, e drept, nu foarte numeros, dar totusi. Festivalele ce erau mai rasarite, cum era ArtMania, le-am exilat pe nu stiu unde, ca sa nu mai mearga nici moartea la ele…
    Chiar ma gandeam ca daca ar vrea cineva sa faca un Untold sau ceva in Sibiu, efectiv n-ai unde. Daca vrei turism, trebuie sa te dezvolti mai ales in directia tineretului, ca ei circula cel mai mult…

    30
    11
    1. Avatar dan sb
      dan sb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      21
      31
      1. Avatar Hai nu ma-nnebuni!
        Hai nu ma-nnebuni!

        Sibiul a avut ani la rand excedent bugetar! (venituri mai mari decat cheltuielile) Vai saracii sibieni!

        20
        11
        1. Avatar dan sb
          dan sb

          Stii sa faci diferenta intre excedent si redistribuire ? Sau ai IQ de turc ? Uite-te pe alocari si contributii bugetare, daca poti intelege ce tocmai am scris.

          6
          8
        2. Avatar Revolt
          Revolt

          @Hai nu ma-nnebuni!

          Povestea excedentului sta cam asa…. trebuie sa ai bani la bugetul local, pentru cofinantare de proiecte. Dar cand aia dela capitala ti-au dat teapa si nu au mai finantat proiectele, ai ramas cu banii pregatiti…. iar apoi au azmutit latraii sa te arate cu degetul ca nu ai cheltuit excedentul. Tipica executie bolsevica a primariilor „nestapanite” de clanurile de la capitala.
          Tii minte tzeapa cu spitalul… sau cu marirea aeroportului… sau cu tribunalul. Toate sunt tepe date, prin diferite mijloace, Sibiului sa puna intr-o lumina proasta administratia locala. Asa lucreaza mafia melteneasca, probabil sau mai mult ca sigur se practica aceste apucaturi si in alte orase.

          De ce crezi ca s-a format alianta vestului ?! Din exact motivul de mai sus.

          6
          4
      2. Avatar PSDistul mandru
        PSDistul mandru

        dan sb, nu-ti fura nimeni banii primariei. Prostiile ce le debitezi , cu primele la contributie si furt sunt Doar in capul tau. Iar de furat se ocupa primaria sibiu. Bugetul general facut de psd se face cu indicatori economici nu pe baza de ochi frumosi sau apartenenta politica . Acu’ rumega tu la chestia asta.

        9
        9
        1. Avatar dan sb
          dan sb

          @PSDistul mandru
          Ar trebui sa-ti fie rusine cu numele ala, dar cum nu-ti e, denota ca nu prea te duce mintea. Mai degraba zici PSD si tragi apa.

          Care primarie fura ? Ia mai uite-te prin Craiova, Alexandria, Galati, Vaslui, meltenia in general si vei avea niste revelatii. Bugetul general… te referi la catastrofa aia de buget national pe care l-au facut comunistii considerand ca o sa fie crestere economica de 5% si cu gandul la cum sa printeze bani ? Haosul inspre care ne indreptam spre un euro la 5 lei ? Toate produsele alimentare s-au scumpit bai inconstientule… mai iesi din sediu de-acolo si mai ia seama prin magazine.

          Cand orasele din ardeal contribuie, iar cele din meltenia fura banii, prin intermediul matrapazlacurilor tipice… tablouri sub pat, sifonare prin conturi straine, case in brazilia, etc etc…. cum se numeste ? Nu furt ?

          Dar dupa numele ala, e si pacat sa-ti cer mai mult.

          6
          7
          1. Avatar PSDistul mandru
            PSDistul mandru

            ti-as raspunde pe masura obrazniciei tale dar ma cenzureaza. inca o data, dupa cum te exprimi esti un mare frustrat iar de furat te fura primaria ta.In plus ai mari carente logice.

            8
            4
  2. Avatar C.T.
    C.T.

    Normal, daca nimeni nu baga la statistica sutele de unitati cazare tip apartament, majoritatea functionand ilegal.
    Muresul in general are turisti ca Sibiul in Ianuarie, norocul lor cu Sighisoara, care chiar este vizitata!

    21
    4
  3. Avatar Eu
    Eu

    Minciuni, nu cred statisticile prezentate. Aici e mana lui „Trif cel mic”…

    20
    14
    1. Avatar george
      george

      Normal ca e o incercare patetica….dupa furtul banilor din sb si cluj, urmeaza atacul la primarii ca nu-si fac „treaba”. Delapidare si executie tipic bolsevica de la capitala.

      20
      10
      1. Avatar Mai Horhe
        Mai Horhe

        Georgica, spune dupa mine: E X C E D E N T! Nu te-a furat nimeni, taica! Ia vezi pe cine ai votat la primarie! Ai bani, dar nu ai cu cine si incep sa cred ca nici pentru cine.

        19
        9
        1. Avatar geo
          geo

          Cam cate proiecte sunt blocate din lipsa de co finantare, „boss”..ca sa-ti vorbesc ca „acasa”. Trebuie sa ai bani la buget pentru coplata…tzeapa cu spitalul iti spune ceva ? Sau aia cu marirea de aeroport ? Nu poti sta cu zero bani, dar nici nu ai destui sa faci proiectele, pentru ca ti s-au redistribuit darile la vaslui. Intelegi treaba asta ? Sau e prea mica mintea.

          9
          4
  4. Avatar Campioni la turism
    Campioni la turism

    Important e ca avem mai multi turisti ca Valcea si le suntem superiori, e singura lupta care conteaza pentru noi sibienii adevarati!

    22
    11
    1. Avatar Dumi
      Dumi

      Cel mai bun comentariu!!! Asa e!

      8
      2
  5. Avatar Jean Luc
    Jean Luc

    Sibiul a avut targ de Craciun ?? Pt a avea un targ de Craciun e nevoie de un brad.
    In piata mare, mareata cucoana fodor a infipt o gluma proasta de schlet metalic. Cine sa vina sa vada asa hidosenie ?

    40
    16
    1. Avatar Adio, Craciun
      Adio, Craciun

      Respect. Aveti perfecta dreptate . Si la anul vor pune o poza cu un brad, sa fie mai ieftin

      11
      3
      1. Avatar Misu
        Misu

        In mod sigur nu s-a pus problema banilor. Oricum a fost o porcarie asa zisul brad. Poate dna Fodor a sperat ca va fi aplaudata de tinerii frumosi si veseli ca a inaugurat un targ de Craciun futurist. Primaria sa nu se mai planga de bani, fiindca nu stie ce sa faca cu ei, sau mai precis si cei pe care-i cheltuie ii arunca pe proiecte indoielnice.

        11
        8
        1. Avatar Revolt
          Revolt

          @Misu

          Bradul a fost cam aiurea… dar au incercat sa dea un exemplu…. Daca toate orasele ar avea un brad artificial, in loc sa taie brazi in fiecare an ar fi o lume mai buna. Nu crezi ?

          10
          9
  6. Avatar dancp2
    dancp2

    chestie de management defectuos
    relama etc…………….. afara i vopsit gardu!!!
    sibienii meritau mai mullt,nu e vina lor

    26
    7
  7. Avatar fake
    fake

    Iarasi comparati orase cu judete?

    20
    6
    1. Avatar caramela
      caramela

      Lol, buna asta… Intr-adevar. Inca o chestie…. Nu poti compara numarul turistilor din Sibiu cu cel din Brasov, prin simplul fapt ca…in Brasov vin multi bucuresteni, ca e mai aproape. Plus ca vin multi la ski pe v prahovei, predeal si e nirmal ca se ventureaza si la brasov… Cat despre mures, da… Comparam judetul cu orasul. Foarte inteligent.. Dar e corect ca anul asta targul de craciun a fost mai slab…. Dar sa nu uitam ca s-au taiat bani de la bugetul sibiului…noi si clujul suntem campioni la contribuit si ultimii la primit. Degeaba se lauda altii ca si-au pus mai multa instalatie de pom, pe banii nostrii… ! Asta face parte tot din strategia melteneasca anti cluj si sibiu..

      19
      11
  8. Avatar Zoldi Tibor
    Zoldi Tibor

    Cum no,io stiam ca Sighiul ii cel mai tare!!!!!

    17
    16
  9. Avatar Cibiniensis belensis
    Cibiniensis belensis

    1, 2, 3 şi, hai toată ţara: Hahahahahahahahahahahahahaaaaa!!!

    12
    13
  10. Avatar Hermannstadt die Hauptstadt der Welt
    Hermannstadt die Hauptstadt der Welt

    Mai dragi sibieni, intelectuali din tata-n fiu, problema e asa:
    1. Nu va puteti apara toata existenta voastra ca la Brasov merg bucurestenii si la voi nu. Bucurestenii sunt turisti si ei, se pun la socoteala si inca au bani multi de cheltuit. Da, bucurestenii merg la Brasov si nu la Sibiu pentru ca aici nu prea au ce sa faca. Te plimbi 2 ore prin centru pana sa-ti cada vreo tigla in cap, dar mai mult ce sa faci?
    2. Bani din buget s-au taiat si la Brasov si la toate marile orase, nu ati sponsorizat voi pe nimeni. Nu are nici o legatura cu faptul ca aveti turisti mai putini. Dar are legatura cu faptul ca Sibiul ca oras si judet nu prea are ce oferi. Adica tot ce vezi la Sibiu, vezi la Brasov la o scara mai mare si mai buna.
    3. Instalatiile de pom nu au fost puse nicaieri din banii vostri. A fost decizia primariei voastre sa organizeze un targ de Craciun sub orice critica, nu brasovenii si nici Dragnea nu sunt de vina.
    4. Da, strategia melteneasca impotriva Sibiului exista. Dar ea apartine alesilor vostri locali pe care i-ati votat din sindromul Stockholm (dragostea victimei fata de calau) si care nu misca cu nimic orasul vostru. Ma indoiesc ca Dragnea va opreste sa reabilitati cladirile istorice cu adevarat si nu doar cu spoiala, sa aveti si voi mall, stadion, sala polivalenta, statiune de ski, etc, etc.

    Mai iesiti si voi din case mai departe de Valcea si Bungard!

    46
    21
    1. Avatar Sibian
      Sibian

      Foarte corect comentariul tau… si sunt sibian… 😉

      27
      9
    2. Avatar andrew
      andrew

      Foarte bine, nici sa nu vina ☺. Nu inteleg unde e problema si de ce ai impresia ca isi apara cineva existenta. Noi suntem OK in Sibiu…doar observam ca multi altii, in special melteni au doar cuvinte naspa la adresa noastra si nu intelegem de ce nu stau acolo la ei si nu isi fac granita, daca tot suntem asa hidosi si cu bube.

      7
      3
    3. Avatar dana
      dana

      Stai linistit… Ca iesim destul de departe. Daca mergi spre Viena o sa intalnesti multi sibieni.

      11
      2
      1. Avatar PSDistul mandru
        PSDistul mandru

        Da Dana, De bine ce va este si de bine ce-I in Sibiu!

        9
        7
        1. Avatar dana
          dana

          @
          PSDistul mandru
          tu esti om serios ?

          Lumea din sb mai degraba merge spre viena, decat spre bucuresti. Cam aia e ideea…de ce oare ? Cand psd domneste si a domnit in mare parte dupa revolutie. De asta esti mandru ?

          8
          6
    4. Avatar Dumi
      Dumi

      Genial!! Ar trebuii sa inteleaga unii ca daca esti sas sau ungur nu inseamna ca esti miezul!!

      10
      7
    5. Avatar Alzara 1918
      Alzara 1918

      Oradea – un exemplu de administrație locală neurmat de alte municipalități ( Moise Guran )

      9
      4
    6. Avatar carcotasul de serviciu
      carcotasul de serviciu

      Saptamana asta am fost la Brasov… Sibiul este mai frumos, dar Brasovul mai bine gospodarit si n-a avut timp de 14 ani primar sas…

      16
      5
      1. Avatar grozavie
        grozavie

        Ba…pesedisti postaci… mai incetati fitilele anti Iohannis, pe forumurile din Sibiu.
        Daca nu era omu asta care sa ridice un oras din mizerie si praf, practic… nu avea nimeni un exemplu. Toti au cam copiat ce s-a facut la Sibiu in anii aia si ar trebui sa tina minte asta.. Sibiul era un oras prafuit si garbovit de conducerile comuniste de pana atunci. Am avut si noi primari PSD si ne-au umplut de scarba.
        Restul tarii, oricum sunt la ani lumina de Sibiu, Brasov sau ardeal in general… asa ca toate laturile voastre n-au cum sa stearga chestia asta. Stati acolo la voi la sedii, platiti de la buget si incercati sa vorbiti liber pe forumurile din Craiova, de exemplu….sau alte orase marete ale regatului, la alegere.

        8
        5
        1. Avatar ///
          ///

          Si dupa 134 ani de asminastratie johannista are o arteziana in Piata Mare si a nceput sa repare strazile…

          5
          0
          1. Avatar motanul garfield
            motanul garfield

            Aoleu! gura pacatosului adevar graieste. Sper sa nu prindem 134 de administratie johannista, ne-au ajuns 14!

            3
            0
    7. Avatar Sibian mândru
      Sibian mândru

      1. Suntem bucuroși că nu vin bucureșteni la noi. Oricum s-a umplut orașul de creaturi necivilizat.
      2. Din punct de vedere turistic, ce are orașul Brașovul, la scară mai mare și mai bună, ce nu are orașul Sibiul?
      3. Bradul nu a fost cel mai frumos, dar mai e mult până Brașovul va avea un târg de craciun cum are Sibiul.
      4. Noi trebuie să fim mulțumiți cu ce am ales și nu meltenii.
      Fie Cluj, Timișoara, Brașov sau Sibiu, toate sunt orașe frumoase cu cultură și o istorie interesantă. Toate orașele au frumusețea lor și eu nu le-aș compara unul cu altul. Mai repede aș spune să ne bucurăm că în Transilvania și Banat avem orașe așa frumoase și atrăgătoare pentru turiști. Pari a fii un sudist frustrat așa cum te exprimi. Un ardelean cu siguranță nu ești, deoarece un ardelean adevărat nu gândește ca tine. Problemele care le avem noi cu oltenii, le au și brașovenii cu moldovenii.

      14
      7
    8. Avatar Eva
      Eva

      Perfect adevarat ! Sibiul este un oras intepenit ! Nici macar un necajit de patinoar sau un strand nu avem ( sau veti zice ca avem ?)

      12
      11
  11. Avatar konrad
    konrad

    Sibiu = Piata Mare si atat…

    16
    13
    1. Avatar Erwin
      Erwin

      Asta pt ca doar acolo ai fost tu…
      Brașovul e doar strada Sforii , dacă e sa intru in logica ta.
      Vorbind strict de orașe, Sibiul e mai frumos decât Brașovul, asta o spun toți cei care ne vizitează, dacă compari tot județul Brașov cu orașul Sibiu , atunci obții ce vrei!

      9
      5
  12. Avatar Vlad
    Vlad
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    10
  13. Avatar Călin Oprescu
    Călin Oprescu

    Un târg suprasaturat de Crâciun! Prea plin până la refuz de căbănuțe și kich! Zahăr, vin fiert și mâncare tip fast food. Totul scump! Sibiul pentru ce oferă este oricum un oraș prea scump. A devenit un oraș de pensionari cu o agendă cultural sportivă, previzibilă și repetitivă. Originalitate foarte puțină spre deloc iar ce merită este suprasaturat și în locații nepotrivite. Punctajele pentru proiecte ar trebui să fie mai mari pentru originalitate și creativitate nu pentru „prietenii de familie”. Iar cetățenii Sibiului ar trebui să voteze ei în proporție de 51% pentru fiecare proiect propus. Ia ca să fi Capitală Culturală EUROPEANĂ în 2007 (!?) și să nu ai galerii de artă sau artă contemporană adevărată la Sibiu după 11ani, e trist. Iar „Sibiu Capitala Gastronomică Europeană 2019” e deja un fiasco.…
    Spital, tribunal, stadion, teatru, sală de concerte, o piață modernă, dezăpezire, curățenie, Paltinișul, bazinul Olimpia urât și murdar, cladirile degradate, gara praf, autogări jenante, aeroport mic, pavajul pietruit mereu degradat, ziduri istorice deteriorate sau reparate de mântuială, parcări puține și scumpe, piețele centrale Huet și cea Mică ocupate de mașini, drumuiri proaste etc sunt doar o parte mică dar vizibilă a problemelor acestui oraș condus prost de o comunitate secularizată a unor foști sași pierduți în rutină, nepăsare și dezinteres. Primăria, Prefectura și Consiliul Județean sunt doar exponenții publici a unor nepregătiți delăsători și combinatori. Avizi de putere și funcții doar de amorul vizibilității și al afacerilor proprii.
    Ce să vadă turiștii după o zi în Sibiu? Păcat.

    19
    8
    1. Avatar grozavie
      grozavie

      Aha… problema e ca, tot monologul asta al tau bizar, se incheie cu o concluzie care denota faptul ca esti vreun meltean cu prejudecati anti primaria sibiu. ma mir ca nu i-ai facut nazisti, in toat amizeria aia ce-ai scris mai sus. cum latra sefii tai pe la latrina 3.

      Explica-ne, te rog… cam la care „prietenii de familie” te referi ? Sau la care dezapezire… cumva la aia despre care latrau aia din sediul PSD acum o luna ? 😀 …. incercand sa induca ideea ca e pre amulta zapada si nu-si face primaria treaba, cand de fapt s-au deszapezit mult mai bine comparativ cu anii trecuti, desi a fost mai multa zapada ?

      bai pesedisti melteni… numai cu lucru slab umblati. De-aia cadn treci carpatii si ajungi in sud te apuca tristetea si nu stii cum sa mai fugi din mizeria aia. In loc sa faceti treaba, scuipati din toti rarunchii si aruncati cu rahat inspre cei ccare mai fac cate ceva sau se chinuie sa faca in tara asta.

      Parcul industrial din Sibiu are putere economica mai mare decat vreo cateva judete din meltenia. De ce oare ?… ca suntem toti tampiti, este ? of of…

      15
      13
      1. Avatar PSDistul mandru
        PSDistul mandru
        Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
        3
        12
        1. Avatar Zoldi Tibor
          Zoldi Tibor
          Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
          4
          7
      2. Avatar Zoldi Tibor
        Zoldi Tibor
        Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
        3
        10
        1. Avatar motanul garfield
          motanul garfield
          Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
          2
          8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate