Vineri,
04.10.2024
Innorat
Acum
18°C

Amendamentele PNL Sibiu la buget: 16 proiecte în valoare de 100 de milioane de euro

Amendamentele PNL Sibiu la buget: 16 proiecte în valoare de 100 de milioane de euro

Parlamentarii liberali de Sibiu au depus 16 amendamente la Legea Bugetului de Stat, anunță liberalii într-un comunicat de presă. Valoarea celor 16 puncte pentru Sibiu este de aproximativ 100 de milioane de euro.

În domeniul sănătății, PNL Sibiu solicită aprobarea sumelor necesare pentru finanțarea studiului de fezabilitate a noului Spital Județean, un proiect vital pentru cetățeni.

În domeniul infrastructurii, PNL Sibiu susține finanțarea proiectului  pentru Centura Sud a municipiului Sibiu, ceea ce reprezintă o soluție reală de decongestionarea traficului în anumite zone din oraș.

Și anul acesta, parlamentarii liberali de Sibiu cer începerea lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Mediaș. “Zona de Nord a județului Sibiu a cunoscut o creștere economică importantă prin dezvoltarea municipiului Mediaș, iar valorile de trafic sunt în creștere de la an la an. În acest sens, realizarea centurii Mediaș este o prioritate atât pentru CNAIR, cât și pentru județul Sibiu. De asemenea, menționăm că obiectivul a fost aprobat în Bugetul de Stat pe 2018, fără ca acesta să fie finanțat anul trecut,” se arată în amendamentul depus.

PNL Sibiu, prin vocea parlamentarilor Raluca Turcan, Constantin Șovăială, Mircea Cazan și Nicolae Neagu solicită alocarea de urgență a banilor necesari amenajării  sediului primit pentru desfășurare activităților extrașcolare care au loc la Palatului Copiilor din Sibiu. Având în vedere organizarea Summitului din acest an, PNL Sibiu solicită sumele necesare Aeroportului, infrastructurii de siguranță și sistemului sanitar pentru buna desfăsurare a evenimentului.

PNL Sibiu solicită finanțarea de bază în domeniul asistenței sociale ca urmare a faptului că standardul minim de cost/persoană nu a fost actualizat din 2015.  De asemenea, parlamentarii liberali au depuse amendamente și pentru introducerea rețelelor de apă și canalizare din localitățile Copșa Mică, Cisnădioara, Aciliu, Amnaș și Mag, pentru întreținerea și modernizarea drumului județean  DJ 106 E care leagă Autostrada A1 de Transalpina, pentru reabilitarea traseului Transfăgărășan, construcția de locuințe ANL pentru tineri și construcția unui bazin de înot în municipiul Mediaș.

 

Sumele cerute de liberalii sibieni pe fiecare proiect:

 

Finanțarea construcției unui bazin de înot în Mediaș – 4.650.000 lei

Locuințe pentru tineri în Mediaș – 19.600.000 lei

Introducerea rețelei de apă și canalizare în localitatea Cisnădioara – 17.500.000 lei

Introducerea rețelei de apă și aducțiune în localitățile Mag, Aciliu și Amnaș/orașul Săliște – 12.500.000 lei

Investiții în stația de apă pentru orașul Copșa Mică – 3.000.000 lei

Cheltuieli necesare Regiei Autonome Aeroportul Internațional Sibiu, din subordinea Consiliului Județean Sibiu,  în vederea organizării Summit-ului UE din mai 2019 – 12.100.000 lei

Pregătirea Summit-ului UE – 6.000.000 lei

Finanțarea reabilitării drumului turistic Transfăgărășan DN 7C – 50.000.000 lei

Finanțarea construcției centurii Mun. Mediaș – 150.000.000 lei

Finanțarea investiției Centura Sud a Municipiului Sibiu – 75.200.000 lei

Modernizarea sediului în care își va desfășura activitatea Palatul Copiilor din municipiul Sibiu – 1.050.000 lei

Finanțarea actualizării studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Noul Spital Județean Sibiu – 3.500.000 lei

Cheltuieli de natură investițională pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în cazul unor probleme medicale apărute membrilor delegațiilor internaționale participanți la Summit-ul U.E – 21.000.000 lei

Bani pentru acoperirea cheltuielilor personalului neclerical și a celui ce lucrează în instituțiile de cultură, în special pentru Biblioteca Astra Sibiu – 35.000.000 lei

Finanțarea modernizării drumurilor județene – 20.000.000 lei

Bani pentru creșterile salariale din anul 2019 cât și pentru susținerea cofinanțării proiectelor de dezvoltare locală ale unităților administrativ-teritoriale – 25.000.000 lei

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Sergiu

Acum 5 ani

Credeti ca se va aproba vreun amendament??
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus