Pentru a nu returna Guvernului cele peste 95 de milioane de lei primite pentru modernizarea celor 35 de km dintre Păuca și Slimnic, Consiliul Județean Sibiu a decis să împartă execuția drumului județean în trei.
8 aprilie 2019 este termenul de depunere a ofertelor de către firmele interesate pentru execuția lucrărilor de modernizare a DJ 107B, cel care leagă Păuca, Alămor, Mândra și Slimnic. Lucrările, estimate la o valoare de 70,45 de milioane de lei, fără TVA, trebuie finalizate până cel târziu la finele anului 2020, după cum prevede contractul de finanțare semnat de CJ cu Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului național de dezvoltare locală (PNDL).
Evoluția proiectului (pentru care Ministerul a alocat, anul trecut, mai bine de 95 de milioane de lei) a înregistrat, însă, întârzieri. Contractul de proiectare a – pentru care licitația a fost lansată încă de la începutul lui mai, anul trecut – a fost atribuită abia la finalul lunii septembrie a anului trecut, unei firme din Cluj (DP Cons SRL), termenul de finalizare a proiectului tehnic și a altor documentații fiind de două luni de la semnarea contractului.
În aceste condiții, execuția lucrărilor de modernizare a celor 35,1 km a fost împărțită în trei loturi, în speranța că atribuirea contractelor și realizarea modernizării se va încadra în termenul de 31 decembrie 2020. “ Întrucât lungimea drumului care urmează să fie modernizat este una considerabilă, iar conform contractului de finanțare termenul de finalizare a lucrărilor este 31.12.2020, conducerea Consiliului Județean Sibiu a apelat la soluția împărțirii drumului pe trei tronsoane, astfel încât execuția lucrărilor să se realizeze mai rapid. Valoarea estimată a lucrărilor de execuție este de 70.454.366,58 lei fără TVA, durata execuției fiind cuprinsă între 12 și 16 luni“, arată reprezentanții CJ Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Consiliului Județean , Dumitru Șomandră , păuca , licitatie , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , Alamor , Şcoala Gimnazială Slimnic , Ministerul Dezvoltării Regiona , pndl , dj 107B , Poliției Drumurilor Naționale
Vizualizari: 2795
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 2 ore
Cetatean
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)