Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Conduceau haotic: Sibieni băuți, prinși de polițiști după apusul soarelui

Conduceau haotic: Sibieni băuți, prinși de polițiști după apusul soarelui

Polițiștii sibieni continuă să amendeze șoferi care urcă băuți la volan. La miezul nopții, unul dintre ei a fost depistat pe raza localității Boarta.

Bărbatul care se afla la volanul mașinii conducea haotic pe DJ 141A, iar după ce oamenii legii l-au oprit pentru verificări, au constatat că acesta avea 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, nu deținea nici permis de conducere. Polițiștii l-au identificat pe un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în localitatea Slimnic. În urma verificărilor efectuate, aceștia au mai stabilit că nici autoturismul nu era înmatriculat.

IPJ Sibiu a transmis că pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Acesta nu e singurul caz din primele zile de martie. Spre exemplu, la data de 1 martie, în jurul orei 19,00, pe raza localității Scoreiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe DN 1 de către un localnic în vârstă de 54 de ani. În urma testării alcoolscopice a șoferului a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

A doua zi, pe 2 martie, în jurul orei 02:00, în municipiul Sibiu, Piața Unirii, polițiștii sibieni au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 46 de ani, a cărui concentrație de alcool în aerul expirat afișată de aparatul etilotest a fost de 0,50 mg/l. Și în acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Tot sub influența alcoolului a fost identificat o oră mai târziu, în jurul orei 03:00, de această dată pe Șoseaua Sibiului, la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Șelimbăr, un sibian în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism având o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus