Conducerea FDGR susține că pentru a candida pentru un nou mandat, Astrid Fodor trebuie să primească girul organizației. În PNL, Adrian Bibu a anunțat ferm că vrea să candideze pentru funcția de primar al Sibiului. În PSD, Bogdan Trif trebuie să treacă peste umilința de la alegerile din 2012. A fost anunțat drept candidat pentru Primăria Sibiu, dar a fost îndepărtat pe ultima sută de metri. Tot mai mulți sibieni susțin că e vremea pentru un independent la Primăria Sibiu. Din doi posibili candidați, niciunul nu e pe deplin hotărât să intre în luptă.
În mare, acesta este tabloul general pentru alegerile locale de anul viitor. Turnul Sfatului a încercat un sondaj on-line pentru a vedea care sunt opțiunile sibienilor, însă datele vor fi publicate abia săptămâna viitoare.
FDGR. Ca să candideze Fodor trebuie să vrem și noi
”Se lucrează la strategia pentru alegerile de anul viitor”, a anunțat președintele FGDR, Paul Jurgen Porr. Întrebat care ar fi condițiile pentru care Astrid Fodor să figureze din nou pe listele de candidați la alegerile locale, Porr a spus că nu sunt decât două: ”Pentru a candida la Primăria Sibiu trebuie mai întâi ca doamna Fodor să-și dorească asta. Pe de altă parte, dacă doamna Fodor își dorește, și Forumul trebuie să vrea ca dânsa să ne reprezinte”, a declarat Porr pentru Turnul Sfatului.
Liderul FDGR spune că se lucrează încă pentru strategia pe care o va urma Forumul la alegerile locale. ”Vom veni cu siguranță cu candidați la Consiliul Județean, la consiliul local și la Primăria Sibiu. Vom vedea cu cine, sunt mulți factori de analizat”, a mai spus Porr.
Astrid Fodor nu a declarat niciodată că-și dorește un al doilea mandat în fruntea municipiului, însă din informațiile noastre, actualul primar are în plan să candideze din nou.
La alegerile din 2016, Fodor a fost ”locomotivă” pentru lista FDGR la Consiliul Local. Pentru Primăria Sibiu au votat 48.922 sibieni, iar dintre aceștia 27.948 (57,13%) au încredințat votul candidatului FDGR Astrid Fodor. Pentru Consiliul Local, FDGR a obținut 22.664 voturi (46,54%), sub scorul obținut de Astrid Fodor. Pe acest argument se bazează Fodor atunci când își propune un nou mandat.
O variantă vehiculată în cadrul FDGR pentru candidatura la Primăria Sibiu este Gabriel Tischer. Cisnădianul este președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Sibiu și se spune că el va fi varianta B la primărie în cazul în care Astrid Fodor nu va mai candida sau nu va mai fi acceptată de Forum pentru un nou mandat.
Porr: ”Cu aceiași oameni, vom fi vertiginos în jos”
Pe de altă parte, președintele FDGR, Paul Porr nu a ascuns niciodată că nu este un fan al actualului primar. În urmă cu un an, întrebat în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV dacă tendința de descreștere a FDGR în alegerile locale va continua și în 2020, Porr a declarat că va conta foarte mult cine va candida. ”Depinde cu cine ne prezentăm. Cu aceiași oameni, vom fi vertiginos în jos, asta e părerea mea și asta am și spus-o. (…) Și aici trebuie o analiză foarte concretă și foarte critică”, a anunțat Porr. ”Pe lista cu care intenționăm să ne prezentăm în Sibiu, în 2020 va fi o cu totul altă echipă față de cea de acum. Nu știu dacă ei știu și mai ales dacă ei acceptă, dar vor trebui să accepte”, a mai spus liderul FDGR. Paul Jurgen Porr era conștient că numeroși aleși pe listele FDGR se vor opune transformării formațiunii, însă decizia finală va fi luată de conducerea centrală a organizației. ”Sigur va fi o opoziție la schimbare, nimeni nu se duce după scaunul pe care stă, dar Forumul va hotărî candidații pe toți cei din funcții”, a continuat Porr.
Președintele FDGR spunea că nu vârsta va fi singurul etalon în evaluarea aleșilor formațiunii și a dat exemplul fostului cancelar german, Konrad Adenauer. ”Și organizațiile locale trebuie întinerite și se schimbă și optica. Nu avem strict problema vârstei. De exemplu Adenauer, când a ajuns cancelar avea 81 de ani și a fost unul dintre cei mai buni cancelari ai Germaniei”, a spus Porr. Întrebat că situația lui Adenauer se aplică și municipiului Sibiu, Porr a răspuns: ”Nu, nu. Sigur nu”.
Liberalii vor să treacă de PSD. Cel puțin
Ovidiu Sitterli, candidatul PSD la alegerile trecute a obținut aproape dublul voturilor primite de Răzvan Pop, candidatul PNL, 9.202 voturi, față de 5.339, cât a luat candidatul PNL (18,81% față de 10,91%). PSD a obținut în municipiul Sibiu 10.502 voturi (21,57%), iar ultimul partid care a intrat în Consiliul Local Sibiu a fost PNL, care a luat 8.594 voturi (17,65%). Aceste statistici dau rău pentru liberalii sibieni, învinși mai mereu în municipiu de către social-democrați.
În perspectiva alegerilor locale de anul viitor, liberalii sibieni au deja un posibil candidat. Directorul Sălii Transilvania, Adrian Bibu, și-a depus intenția de a candida pentru funcția de primar al Sibiului în cadrul organizației PNL Sibiu. ”Da, e adevărat, dar nu am de făcut prea multe comentarii pe acest subiect. Mi-am arătat disponibilitatea în cadrul organizației de a candida, dar până acolo mai sunt încă mulți pași de făcut. În primul rând, eu trebuie să demonstrez că pot realiza tot ce am promis atunci când am ajuns director al Sălii Transilvania. În rest, e mult prea devreme pentru alte detalii”, a declarat Bibu pentru Turnul Sfatului, în urmă cu două săptămâni. El este de altfel singurul liberal care și-a arătat intenția de a candida la alegerile locale, pentru funcția de primar al Sibiului.
Liberalul ocupă funcția de director al Sălii Transilvania din 1 noiembrie 2017, după ce a câștigat un concurs în acest sens, organizat de Consiliul Județean Sibiu. Adrian Cosmin Bibu este fondator al clubului sportiv PUMA și a fost director de marketing la societatea ANDU (2015-2016) și la Antena 1 Sibiu (2005-2009).
USR. Caută
Diana Mureșan, președintele organizației municipale al USR Sibiu susține că partidul va avea anul viitor un candidat la Primăria Sibiu. Doar că acesta încă nu a fost încă identificat. ”Cred că există cineva, chiar dacă nu ar exista, eu mi-am propus ca în acest mandat să identific o persoană care ar putea candida la funcția de primar al Sibiului la viitoarele alegeri locale. O să venim sigur cu un candidat și va fi un candidat care ne va reprezenta pe noi și pe cetățenii Sibiului în primărie. Deocamdată nu-l avem, știm doar cum am vrea să fie, avem un profil al lui și căutările noastre nu vor fi doar în interiorul partidului, ci și în exteriorul lui. Trebuie să fie muncitor, competent, determinat, bun comunicator. Cred că în ultimul timp asta lipsește în Sibiu, o comunicare cu cetățenii. Nu este suficient, așa simt eu. Eu îi văd pe colegii mei din Consiliul Local București. Au o cu totul altă comunicare cu cei care i-au votat și îi reprezintă. Cred că asta este un minus, un neajuns la nivel local. Eu ca cetățean vreau să știu ce se întâmplă, poate vin și eu cu idei pe care să le propun sibienilor”, susține Diana Mureșan.
Varianta cea mai optimistă pentru USR Sibiu este chiar liderul partidului, sibianul Dan Barna, însă este greu de crezut că acesta se va înscrie în această cursă electorală.
PSD și umilința lui Trif
În anul 2011, Bogdan Trif se prezenta în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD, alături de președintele organizației județene de la acea vreme, Ioan Cindrea. ”El este viitorul primar al Sibiului”, anunța liderul PSD. ”Este candidatul nostru pentru Primărie”, spunea Cindrea. Bogdan Trif, actualul președinte interimar al organizației, a avut timp să vorbească despre programul său electoral. Planul era cuprins în cinci puncte mari și late: ”Introducerea unui sistem de colectare selectivă a deșeurilor; Construcția de locuințe pentru tineri; Reabilitarea și asfaltarea străzilor din cartierele mărginașe ale Sibiului; Sprijin financiar pentru sportul sibian și susținerea financiară pentru o echipă de fotbal de prima ligă și construirea unei telegondole care să facă legătura între Curmătură și Păltiniș”.
Trif a ajuns atunci în postura de candidat al PSD în urma unui sondaj intern. S-a clasat atunci în fața lui Horațiu Marin, actualul subprefect și Ovidiu Sitterli (care va deveni candidatul PSD, dar patru ani mai târziu, ajuns deputat și demisionar din partid). Filmul s-a rupt aici pentru Trif, pentru că fiind într-o alianță, alături de PC și PNL, PSD a trebuit să cedeze postul de candidat al USL.
În locul lui Trif a candidat Dragoș Floarea, propunerea PC. ,,Trebuia să apărem cu o figură nouă, un tânăr cu studii superioare, un tânăr implicat în promovarea autorismului. Are o fire sociabilă, ambiţios”, l-a descris pe candidat Eftimie Costeiu, preşedintele de atunci al Partidului Conservator Sibiu, decedat între timp.
În cadrul conferinţei de presă de lansare a candidatului de atunci au fost prezenţi liderii celor trei organizații locale care formau aici USL: Mircea Cazan de la PNL şi Ioan Cindrea, președintele PSD Sibiu de atunci.
Cu această poveste în spate, Bogdan Trif este forțat să candideze din nou. În plus, altcineva nici nu mai are cine, atâta vreme cât a devenit aproape exclusiv vocea organizației județene.
”Cu siguranţă cel mai greu va fi, poate, şi datorită campaniilor politice duse de-a lungul timpului, să-i conving pe mulţi dintre sibieni că nu tot ce s-a întâmplat bun în Sibiu este opera lui Klaus Iohannis, că cele peste 2.500 de locuinţe au fost realizate în anii 2003-2004, prin fonduri guvernamentale alocate direct de guvernul Adrian Nastase, că terenul zonei industriale de vest a fost dat Primariei Sibiului prin hotărârea guvernului Adrian Nastase, că de racordarea la utilităţi s-a ocupat viceprimarul PSD din acea dată, dl. Ioan Banciu, iar primii investitori i-a adus dl. Ioan Cindrea, preşedintele PSD, fapte recunoscute public de aceşti investitori. Multe alte exemple pot fi date şi susţinute prin fapte că au fost realizate cu largul aport al preşedintelui Ioan Cindrea, care la acea dată era ministru secretar de stat şi care a avut capacitatea de-a direcţiona într-un mod corect proiecte şi fonduri către Sibiu”, Bogdan Trif, în anul 2011.
Independenții
Turnul Sfatului a identificat doi posibili candidați care ar putea candida la alegerile pentru funcția de primar al Sibiului: Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA și omul de afaceri Sorin Rotariu.
Ciprian Ștefan nu a vrut să discute despre acest subiect. ”Nu am ce comenta, vă rog să mă înțelegeți. Sunt directorul Muzeului ASTRA, nu vreau să știu de altceva în acest moment”, a spus Ștefan. Interesant este că nu ar fi primul director al Muzeului ASTRA care ar putea candida la Primăria Sibiu. Corneliu Bucur a candidat la alegerile din 2000 și a obținut un scor foarte bun: 15,82%, după ce a fost votat de aproape 10 mii de sibieni. A candidat atunci din partea PD, iar înaintea lui nu au fost decât Klaus Iohannis, care urma să primească primul său mandat (33,10%) și Ioan Cindrea – 22,52%.
Ciprian Ștefan
Sorin Rotariu, managing director Visma România, este omul de afaceri care a ridicat după o investiție de șase milioane de euro și 13 luni de lucrări prima clădire de birouri clasa A+, construită după principiile “clădirilor verzi“. Este vorba de Hattrick Offices Building, de pe șoseaua Alba Iulia, concepută să găzduiască sediul companiei Visma România. Dat ca sigur ca un viitor candidat la Primăria Sibiu, Sorin Rotariu a negat vehement această variantă. ”Nu, nici pomeneală. M-am lecuit cu politica, nu mă interesează”, a spus tranșant omul de afaceri.
Rotariu a candidat la alegerile locale din 2000, pentru funcția de primar al Sibiului. A fost susținut atunci de Uniunea Forțelor de Dreapta (UFD) și a obținut un scor mic. Cu doar 995 de voturi, Rotariu a reușit un procent de 1,59%.
Primari într-un tur sau două?
Liderii ALDE, USR și PLUS, PNL și PMP solicită revenirea la alegerile pentru primari în două tururi. UDMR și PSD sunt singurele două partide parlamentare care se opun acestei idei. Experiența ultimilor alegeri arată că cele mai mari șanse de câștig la alegerile într-un singur tur le au primarii în funcție care candidează pentru realegere. PSD, partidul care are cei mai mulți primari în funcție, se opune acestei modificări a legii. Modalitatea alegerii președinților de consilii județene într-un singur tur de scrutin a fost adoptată pe 31 mai 2011 de guvernul Boc și a fost criticată de societatea civilă, care a arătat că ea favorizează partidele mari și împiedică înnoirea administrației locale.
Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat și el pe 24 ianuarie 2016 în favoarea alegerii primarilor și președinților de consilii județene în două tururi de scrutin. Legea însă nu mai putea fi schimbată cu mai puțin de un an înaintea alegerilor.
Rezultate 2016
Astrid Cora Fodor (FDGR) – 27.948 de voturi – 57,12%
Ovidiu Ioan Sitterli (PSD) – 9.202 voturi – 18,80%
Răzvan Codruț Pop (PNL) – 5.339 voturi – 10,91%
Ana Alexandrina Matei (Independent) – 1.565 voturi – 3,19%
Ioan Gligor (PMP) – 1.348 voturi – 2,75%
Ioan Ștefan Zară (independent) – 982 voturi – 2%
Marius Popescu (Partidul Alianța Democraților și Liberalilor) – 719 voturi – 1,46%
Eugenia Florescu (România Unită) – 629 voturi – 1,28%
Daniel Galan (UNPR) – 463 voturi – 0,94%
Ovidiu Zeicu (Partidul Puterii Umaniste) – 399 voturi – 0,81%
Lucian Pițu (Partidul Social Românesc) – 328 voturi – 0,67%
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Marius Popescu , Paul Porr , Horațiu Marin , Razvan Pop , Adrian Năstase , Astrid Fodor , Ioan Cindrea , Consiliul Judetean Sibiu , Alba Iulia , Aeroportului Sibiu , Consiliul Local , Mircea Cazan , Primăria Sibiu , klaus iohannis , Adrian Bibu , Dragoș Floarea , Turnul Sfatului , Bogdan Trif , Ovidiu Ioan Sitterli , Preşedintele Klaus Iohannis , Ciprian Ştefan , alegeri , Sălii Transilvania , Consiliul Local Sibiu , Consiliul Județean , Dan Barna , Ovidiu Sitterli , Ioan Banciu , Eftimie Costeiu , Ovidiu Zeicu , Astrid Cora Fodor , Paul Jürgen Porr , Diana Mureșan , Partidul Puterii Umaniste , Corneliu Bucur , Pentru Sibiu , Partidul Social Românesc , Daniel Galan , Ana Alexandrina Matei , Eugenia Florescu , Primăriei Sibiului , Ioan Ștefan Zară , Gabriel Tischer , Ioan Gligor , Pentru Primăria Sibiu , România Unită , locale , Konrad Adenauer , Uniunea Forțelor , Sorin Rotariu , Pentru Consiliul Local , Răzvan Codrut Pop , Adrian Cosmin Bibu , Lucian Pițu , Directorul Sălii Transilvania , Visma România , Hattrick Offices Building , Consiliul Local București , Partidul Alianța Democraților , Partidului Conservator Sibiu , Sorin Rotariu Visma
Vizualizari: 7093
Ultimele comentarii
Acum 25 minute
Till Eulenspiegel
Acum 33 minute
Gheo
Acum 1 oră
Bogdan
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel