Deși au desemnat câștigătorul încă de la începutul lunii martie și deși singura contestație depusă a fost retrasă, autoritățile centrale tot nu au semnat contractul de proiectare și execuție al primului lot de autostradă dintre Sibiu și Pitești, cel dintre Șelimbăr și Boița.
Este nevoie de o hotărâre de Guvern pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției pentru a putea semna contractul cu Porr Construct SRL, pentru proiectarea în 12 luni și execuția, în termen de trei ani, a celor 13,7 km de autostradă dintre Șelimbăr și Boița. Pentru promovarea unei astfel de hotărâri de către Guvernul condus de Viorica Dăncilă, ministerul Transporturilor, condus de Răzvan Cuc, a publicat la mijlocul săptămânii trecute un proiect pentru actualizarea indicatorilor. Deocamdată, proiectul este în dezbatere publică până pe 8 aprilie. După care este așteptată introducerea pe ordinea de zi a vreunei ședințe de Guvern a proiectului, astfel încât și contractul să fie actualizat.
Necesitatea actualizării indicatorilor este necesară nu doar datorită modificărilor legislative și economice (creșterea salariului minim în domeniul construcțiilor și creșterea prețurilor la bitum), ci și pentru că actualul traseu al autostrăzii este diferit față de cel din 2008, când a fost elaborat studiul de fezabilitate actualizat, parțial, ulterior. ”Traseul pe această secțiune 1 prezintă diferențe față de cel din 2008, întrucât punctul de început al autostrăzii era altul. Astfel traseul inițial al autostrăzii Sibiu - Pitești începea de la conexiunea cu viitorul Drum Expres Făgăraș - Sibiu în zona localității Veştem, iar traseul actual are ca punct de început intersecția cu Varianta de ocolire a municipiului Sibiu la profil de autostradă. De asemenea traseul pe această secțiune prezintă unele adaptări, pentru evitarea zonelor construite și a zonelor protejate, în special în zona Pădurea Mohu și a localității Boița”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre supus consultării publice pe site-ul Ministerului Transporturilor (link aici).
Potrivit proiectului, valoarea actualizată a întregii autostrăzi este 18,59 de miliarde de lei (3,986 de miliarde de euro), cu tot cu TVA. Înainte, valoarea proiectului era estimată la 3,34 de miliarde de euro.
Situația a fost semnalată de Asociația Pro Infrastructura, cel mai activ ONG din țara noastră în ceea ce privește monitorizarea lucrărilor de infrastructură din România. ”Am anticipat problema încă de la începutul anului. Spuneam pe 14.01.2019 despre Secțiunile 1 și 5: «Ca să fie deblocate, este necesară și adoptarea Hotărârii de Guvern de modificare a indicatorilor tehnico-economici». Evident, nu s-a întâmplat nimic! Ageamiii nu-și vor recunoaște neputința ori lipsa de planificare și viziune. În schimb, vor căuta de fiecare dată să dea vina pe altcineva, să inventeze dușmani imaginari și să construiască povești cu urși, lilieci și conspirații cu state paralele și oculte mondiale”, au postat cei de la Asociația Pro Infrastructură pe pagina lor de Facebook.
Porr Construct SRL este compania desemnată de CNAIR drept câștigătoare a contractului de execuție și proiectare a primilor 13,7 km din autostrada care ar trebui să lege Sibiul de Pitești, parte a coridorului IV pan-european. Valoarea ofertei celor de la Porr Construct este de 612,6 milioane de lei fără TVA (echivalentul a 129 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane euro fără TVA). Valoarea urmează a fi actualizată, având în vedere că ofertele au fost depuse încă din vara lui 2017.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: semnaturi , Activag Pitești , Răzvan Cuc , autostrada A1 inchisa , Jürgen Porr , contract , contravaloarea serviciilor ofe , Asociația Pro Infrastructura , Viorica Dancilă , Consiliului Tehnico , Pentru Sibiu , indicatori , contestație , Ministerului Transporturilor , Drum Expres Făgăraș , economici , Porr Construct , Pădurea Mohu
Vizualizari: 2340
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 4 ore
BittDanman
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul