Anunțam zilele trecute despre noua mezelărie deschisă în Sibiu – „La Lotrean” – și despre modul inedit în care proprietarii au decis să se prezinte pe această piață, adică să readucă tradiția veche sibiană de preparare și prezentare a cărnurilor. Vom descrie în mai multe articole câteva dintre produsele pe care consumatorii le vor putea găsi exclusiv aici.
Și vom începe cu aperitivul, adică, să-i spunem așa, cu „Specialitatea casei” – cârnații de porc „La Lotrean”. Trebuie să menționăm, înainte de toate, că produsele de la noua mezelărie sibiană sunt naturale, iar procentul de carne din acestea nu este negociat.
Cârnații de porc „La Lotrean” sunt semiuscați și au fost concepuți pentru a putea fi consumați atât ca aperitiv, dar pot fi puși și pe grătar. Proprietarul, cel care este maestrul pregătirii cărnurilor, având o experiență de peste 40 de ani în domeniu, spune că acești cârnați sunt pregătiți în fum natural, conțin doar condimente naturale - usturoi, cimbru, piper, busuioc, muștar - și sunt umpluti în membrană naturală. „Nu se folosesc înlocuitorii de carne, precum soia și alte minunății care sunt folosite pentru a crește volumul”, ține să precizeze proprietara.
Un kilogram de cârnați de porc „La Lotrean” costă 29 de lei.
Noul magazin a fost deschis în Sibiu la sfârșitul lunii martie și se află pe strada Mihai Viteazul, nr. 1, aproape de Lidl. „Stimați clienți, în această locație se execută produsele noastre: Tranșare carne și fabricare produse de carmangerie și mezeluri. Aici tradiția este la ea acasă”, scrie pe ușa de la intrarea în noua locație.
Mezelăria „La Lotrean” este deschisă de luni până vineri între 09:00 – 18:00 și sâmbăta între 09:00 – 14:00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , La Lotrean
Vizualizari: 2776
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Verzii?
Acum 25 minute
Un român
Acum 31 minute
Xman
Acum 33 minute
Q
Acum 35 minute
Till Eulenspiegel