Luni,
28.11.2022
Innorat
Acum
3°C

Atelier de vopsit ouă în Joia Mare, la Muzeul ASTRA

Atelier de vopsit ouă în Joia Mare, la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA organizează joi, 25 aprilie 2019, între orele 11.00-14.00, un atelier interactiv de vopsit ouă de Paști. Evenimentul va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la gospodăria din Rășinari.

Ouăle vor fi vopsite după metode tradiționale din Mărginimea Sibiului, adică în zeama cojilor de ceapă și apoi pictate cu pene de gâscă.

,,Această zi a Săptămânii Mari se mai numește și Joia Verde, denumire dată de frunzele de cucută sau pătrunjel frumos imprimate pe ou. Verdele, simbol al primăverii, al renașterii, al învierii Mântuitorului și al speranței mântuirii noaste, este asociat cu verdele ierburilor amare din precreștinism, pe care evreii le consumau cu carnea de miel în amintirea sclaviei egiptene care a durat timp de 40 de ani, eveniment menționat în cea de-a doua carte a lui Moise Exodul, din Vechiul Testament. Oul, vechi simbol ale existenței, asociat cu viața și învierea, se vopsea în trecut în culoarea roșie, culoarea soarelui la răsărit și apus, semn al renașterii timpului și spațiului prin jertfa Mântuitorului.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA

Elementele folosite la pictura decorativă a oului vor fi inspirate din natură, din regnul vegetal și animal, sau realizate cu ajutorul motivelor geometrice.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus