Un accident de circulație a avut loc joi după-masă, pe DN 1, aproape de intrarea pe centura Sibiu, în urma impactului un bebeluș ajungând la spital.
Polițiștii ajunși la fața locului spun că evenimentul a avut loc pe sensul de mers Vâlcea - Sibiu. Șoferul unei mașini conduse pe banda a doua ar fi observat târziu o altă mașină implicată anterior într-o tamponare și rămasă pe bandă. Pentru a evita impactul, șoferul a virat brusc dreapta și a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR condus regulamentar pe banda unu, pe aceeași directie. În urma coliziunii mașina s-a răsturnat în afara părtii carosabile.
”O fetiță de patru luni, din mașină, este transportată preventiv la spital, conștientă”, au transmis polițiștii.
Reprezentanții ISU Sibiu spun că trei victime au primit îngrijiri medicale în urma accidentului.
”ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD pe DN 1. Există trei victime, doi adulți și un bebeluș de 4 luni, conștienți, ieșiți din autovehicul. S-au acordat îngrijiri medicale victimelor. Un bărbat a refuzat transportul la spital, iar o femeie și bebelușul au fost transportați la Spitalul Luther pentru investigații suplimentare”, au anunțat reprezentanții ISU Sibiu.
Traficul în zonă este îngreunat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Accident Vascular Cerebral , App Image , masina rasturnata , Spitalul Luther , masina , bebelusi , stiri sibiu
Vizualizari: 5328
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Barosanu
Acum 4 ore
PETRICA
Acum 4 ore
Sibiu.adrian