Duminică,
11.04.2021
Cer Senin
Acum
15°C

Comisia Europeană către liderii UE care se vor întâlni la Sibiu: sunt cinci dimensiuni asupra cărora trebuie să vă concentrați

Comisia Europeană către liderii UE care se vor întâlni la Sibiu: sunt cinci dimensiuni asupra cărora trebuie să vă concentrați

Următoarea agendă strategică a Uniunii Europene, despre care vor discuta șefii de stat și de guvern care se vor reuni la Sibiu în ziua de 9 mai, va trebui să aibă în vedere cinci dimensiuni, este de părere Comisia Europeană.

Lumea este tot mai nesigură și multipolară, consideră reprezentanții Comisiei Europene, care susțin că în urma a peste 1.600 de dialoguri cu cetățenii Uniunii au identificat cele cinci direcții pe care liderii europeni vor trebui să le aibă în vedere în discuțiile de la Sibiu. „Fiecare generație are obligația de a schimba în mai bine destinul prezent și viitor al europenilor, de a onora promisiunea trainică de pace, progres și prosperitate pe care am făcut-o. Provocările cărora noi, europenii, trebuie să le facem față împreună sunt tot mai numeroase. Pentru ca Europa să prospere, statele membre ale UE trebuie să acționeze împreună. Am convingerea că doar rămânând uniți vom avea forța necesară pentru a ne păstra modul de viață european, a proteja planeta și a ne consolida influența la nivel mondial”, susține președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit comunicatului prin care sunt anunțate cele cinci dimensiuni care trebuie avute în vedere pentru o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică.

Inevitabil, mai arată reprezentanții CE, în comunicatul de presă remis redacției Turnul Sfatului, discuțiile liderilor europeni vor trebui să aibă în vedere și alegerile pentru Parlamentul European, programate în perioada 23 – 26 mai 2019. Aceste alegeri vor duce la schimbarea conducerii politice a instituțiilor europene, iar noua conducere va trebui să aibă în vedere cele ”cinci dimensiuni”.

Următoarea agendă strategică a UE Sursa: comunicat al Comisiei Europene

Plecând de la progresele înregistrate de Uniune în ultimii ani, ascultând punctele de vedere ale cetățenilor în cadrul a aproximativ 1 600 de dialoguri cu cetățenii și în lumina rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European, agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024 reprezintă ocazia potrivită pentru a aborda provocările și oportunitățile cu care se confruntă Europa în prezent. În opinia Comisiei, acțiunile viitoare ar trebui să se concentreze asupra a 5 dimensiuni:

1. o Europă care protejează: ar trebui să continuăm eforturile de consolidare a unei uniuni a securității efective și reale și să construim o veritabilă uniune europeană a apărării, astfel încât cooperarea în domeniul apărării în cadrul UE să devină regula, și nu excepția. De asemenea, trebuie să fim mai proactivi în gestionarea migrației. În acest sens, sunt necesare ample acțiuni la toate nivelurile și o abordare reală la nivelul UE care să aibă la bază partajarea responsabilității și solidaritatea între statele membre;

2. o Europă competitivă: trebuie să actualizăm, să modernizăm și să transpunem în practică, sub toate aspectele sale, piața unică. În activitatea de cercetare și inovare trebuie să punem accentul pe tranziția ecologică, socială și economică și pe provocările societale aferente. Trebuie să investim în principalele capacități digitale ale Europei și să colaborăm pentru a stimula inteligența artificială centrată pe factorul uman, creată în Europa. Trebuie să promovăm în continuare creșterea economică și să asigurăm o prosperitate durabilă prin aprofundarea uniunii economice și monetare. De asemenea, trebuie să sprijinim în continuare transformarea pieței europene a forței de muncă, asigurând în același timp echitatea acesteia;

3. o Europă echitabilă: trebuie să ne continuăm eforturile pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite prin Pilonul european al drepturilor sociale. De asemenea, trebuie să colaborăm cu statele membre pentru a asigura incluziunea și egalitatea socială, inclusiv prin abordarea disparităților regionale, a nevoilor minorităților, a aspectelor legate de gen și a provocării pe care o reprezintă îmbătrânirea populației. Trebuie să susținem și să promovăm cu fermitate valorile comune care stau la baza Uniunii Europene, cum ar fi statul de drept. Avem nevoie de o politică fiscală echitabilă și modernă, de servicii de sănătate de înaltă calitate, la prețuri rezonabile și accesibile tuturor, precum și de acces la locuințe de calitate, eficiente din punct de vedere energetic și abordabile ca preț pentru toți cetățenii din Europa;

4. o Europă durabilă: trebuie să modernizăm economia pentru a adopta modele de consum și de producție durabile. Trebuie să ne consolidăm eforturile de combatere a schimbărilor climatice și de inversare a tendinței de degradare a mediului. Trebuie să trecem la o economie circulară mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor prin promovarea creșterii verzi, a bioeconomiei și a inovațiilor durabile. De asemenea, trebuie să valorificăm la maximum potențialul uniunii energetice prin abordarea provocărilor majore rămase, printre care se numără securitatea energetică, costurile energiei pentru gospodării și întreprinderi, precum și impactul asupra schimbărilor climatice;

5. o Europă influentă: pe scena mondială, Europa trebuie să se afirme ca actor-cheie sprijinind consecvent și cu fermitate o ordine mondială multilaterală, bazată pe norme, având în centrul său Organizația Națiunilor Unite. De asemenea, dezvoltarea de relații solide cu țările din imediata vecinătate, în baza unui echilibru clar între drepturi și obligații, ar trebui să reprezinte o prioritate pentru UE. Un rolul consolidat al monedei euro în lume ar contribui, de asemenea, la sporirea suveranității economice și monetare a Europei.

Atât prioritățile pe care le-am stabilit, cât și modul în care le explicăm și în care comunicăm cu cetățenii europeni vor fi premise esențiale ale unei Uniuni mai unite, mai puternice și mai democratice. În cursul acestui mandat, instituțiile UE și mai ales Comisia Juncker au dorit să comunice dintr-o perspectivă axată mai mult pe aspectele politice și strategice. Această experiență ne-a arătat că este timpul să renunțăm la tendința de a revendica reușitele la nivel național și eșecurile la nivel european și, în schimb, să explicăm împreună mai bine deciziile și politicile noastre comune.

Context

În urmă cu cinci ani, Consiliul European a definit o amplă agendă strategică pentru Uniune într-o lume în schimbare. Aceasta a fost ulterior transpusă în cele 10 priorități politice ale președintelui Jean-Claude Juncker, dezvoltate în campania sa electorală și în dialogurile cu statele membre și cu Parlamentul European. De atunci, Comisia Juncker a înregistrat rezultate bune în ceea ce privește punerea în aplicare a agendei sale strategice.

Pentru următorul ciclu politic, UE are nevoie de obiective noi, ambițioase, realiste și bine definite.

În martie 2017, în contextul celei de a 60-a aniversări a Tratatelor de la Roma, Comisia a publicat Cartea albă privind viitorul Europei. Aceasta a prezentat cinci scenarii posibile pentru viitorul Uniunii Europene cu 27 de state membre. Cartea albă a constituit punctul de plecare al unei ample dezbateri cu privire la viitorul Europei, care poate servi acum drept sursă de inspirație pentru principalele priorități politice ale următoarei agende strategice. După ce a discutat cu cetățenii în cadrul a aproximativ 1 600 de dialoguri cu cetățenii și după consultările cu aceștia, Comisia Europeană a publicat astăzi un raport care confirmă faptul că majoritatea cetățenilor consideră Europa ca fiind esențială pentru abordarea provocărilor globale, dar că doresc ca aceasta să devină mai eficientă și mai transparentă.

În discursul său din 2017 privind starea Uniunii, președintele Juncker a prezentat o foaie de parcurs care detaliază principalele etape către o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică. Pe această bază, liderii naționali s-au întâlnit la Tallinn, în Estonia, și au convenit asupra unei „agende a liderilor”, care cuprinde lista celor mai presante probleme și provocări pentru care ar trebui identificate soluții înaintea alegerilor europene din 2019.

La 9 mai 2019, liderii UE se vor reuni la Sibiu, în România, și se preconizează că vor marca punctul culminant al acestui proces printr-un angajament reînnoit față de o Uniune Europeană care își ține promisiunile în ceea ce privește aspectele cu adevărat importante pentru cetățeni. Liderii UE vor reflecta asupra aspirațiilor politice ale Uniunii și vor pregăti agenda strategică pentru următorii cinci ani.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Furdui

Acum 1 an

Egalitatea de gen sa si-o pastreze pentru ei la Bruxelles
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus