Sâmbătă,
21.09.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Ce facem în weekend?

Ce facem în weekend?

Primul weekend din luna mai nu este prea ofertant, cel mai probabil pentru că toată lumea încă se reculege după sărbătorile pascale și minivacanța combinată cu 1 Mai. Totuși, avem de ales între două concerte și evenimente gastronomice, iar cele două cinematografe sunt deschise în toate cele trei zile, cu mai multe filme.

Vineri, 3 mai

Octetul „Saalfelder Vocalisten" din Turingia va cânta piese de muzică religioasă și populară, în această seară, de la ora 18:00 și va ține până la 19:15. Concertul va avea loc la Biserica Evanghelică „Sf. Ioan”.

919

De la ora 19:00, unul din cele mai iubite spectacole din repertoriul Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, „Faust” va fi pus în scenă, la Fabrica de Cultură. Prețul unui bilet este între 40 și 50 de lei și nu este recomandat tinerilor sub 16 ani. Spectacolul are supratitrare în limba engleză.

Câteva ore mai târziu, așa cum ne-a obișnuit deja, artista sibiană Maria Cojocaru cântă live în Imperium. Localul de pe centru o va găzdui pe Maria timp de câteva ore, timp în care aceasta va cânta alături de Cristian Lupașcu. Rezervările se fac la numerele de telefon 0369 454 690 / 0745 391 481.

831

Sâmbătă, 4 mai

La orele 10:00 și 12:00, copiii sunt așteptați din nou la atelierele de meșterilit ale Teatrului GONG. Activitățile sunt coordonate week-end-ul acesta de Aurelia Călinescu și au o durată de o oră și 30 de minute. Prețul unui bilet este 14 lei.

atelier_de_mesterilit-Catalina_Draghici_foto_(18)

Între ele, cei mici pot urmări spectacolul Dumbrava minunată, după Mihail Sadoveanu, care mai are o reprezentație programată de la ora 18:00.

Seria brunch-urilor organizate de My Transylvania continuă week-end-ul acesta cu un eveniment gastronomic găzduit la Nou Român. Iată programul:

11:00 - 13:00 Brunch cu bufet și specialități locale de sezon

13:00 - 15:00 Plimbare prin sat

15:00 - 16:00 Ateliere pentru copii și adulți

Mai multe detalii despre tarife și alte evenimente de acest gen se găsesc pe pagina de internet a Asociației My Transylvania.

474

Atelierele de creație pentru copii revin în Shopping City Sibiu. Între 11 și 14, micuții sunt așteptați cu activități distractive și interesante, cu acces gratuit.

Duminică, 5 mai

Parohia Evanghelică C.A. Sibiu organizează duminică, de la ora 18.00, în Sacristia Bisericii Sf. Maria din Piața Huet, Concertul Pascal. Intrarea este liberă, iar evenimentul are o durată de o oră. Cei care doresc, pot face donații pentru biserică, la intrarea în lăcașul de cult.

Poveștile prind din nou viață la Shopping City Sibiu. De această dată, de la ora 18:00, în centrul atenției micuților se va afla Mica Sirenă. Povestea scrisă de Hans Christian Andersen va prinde suflu cu ajutorul copilașilor, care vor avea parte și de multe surprize.

655

Florin Coșuleț prezintă spectacolul intitulat „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian. Comedie romantică, spectacolul prezintă povestea de dragoste dintre Mona şi profesorul Miroiu, două personaje care se întâlnesc întâmplător într-o gară de provincie. În distribuția spectacolului vom reîntâlni actori precum Cătălin Pătru, Cendana Trifan, Adrian Neacșu, Serenela Mureșan, Florin Coșuleț și Mihai Coman. Spectacolul va fi pus în scenă de la ora 19:00.

florin cosulet avanpremiera

Filmele săptămânii la Cinematograful ARTA pot fi consultate mai jos, iar programul de la sălile de cinema din cadrul Centrului Cultural Ion Besoiu se găsește AICI.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus