Polițiștii sibieni au prins ieri după-masă, pe bulevardul Vasile Milea, un șofer băut care conducea cu aproape 90 de km/h.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 17:00.
”Polițiștii care acționau pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală au înregistrat cu dispozitivul radar un șofer care circula cu viteza de 88 km/h pe bulevardul G-ral Vasile Milea. Oprit și testat cu aparatul etilotest, șoferul, sibian în vârstă de 34 de ani, a prezentat un rezultat de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii întocmind dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, au transmis polițiștii din cadrul IPJ Sibiu,
Câteva ore mai târziu, tot pe un bulevard important la Sibiului, un alt șofer a fost prins băut la volan. De data aceasta evenimentul a avut loc în jurul orei 03:30 noaptea, pe Calea Dumbrăvii.
Polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în comuna Roșia.
”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului”, mai spun polițiștii.
Foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , cel mai prost sofer al anului , vasile milea , vitezomani , Pentru Sibiu , Poliția Comunitară , Radar Over
Vizualizari: 2288
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
@Barosanu
Acum 55 minute
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 56 minute
Periscop
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil