Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Bărbat din Olt prins în flagrant de polițiștii sibieni. Înșelătorie cu telefoane mobile

Bărbat din Olt prins în flagrant de polițiștii sibieni. Înșelătorie cu telefoane mobile

Un bărbat de 34 de ani din județul Olt a fost prins ieri de polițiștii sibieni în flagrant, în timp ce încerca să intre în posesia unor telefoane mobile prin înșelăciune.

Bărbatul a fost prins și reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Concret, în zilele de 10 și 15 mai, bărbatul a mințit două firme din Sibiu că ar fi patronul sau reprezentantul unor societăți comerciale și vrea să cumpere mai multe telefoane mobile. Apoi a vrut să primească telefoanele prin curier, moment în care l-au așteptat polițiștii, alertați de adevărații reprezentanți ai firmelor.

”Folosindu-se de calitatea mincinoasă de administrator a două societăți comerciale de pe raza municipiului Sibiu și de documente de identitate contrafăcute, bărbatul în vârstă de 34 de ani, din județul Olt, ar fi indus în eroare o societate comercială prin încheierea a două contracte de furnizare servicii cu scopul de a obține pentru sine telefoane mobile și alte servicii, bunuri care urmau a-i fi livrate prin intermediul unei firme de curierat”, explică reprezentanții IPJ Sibiu într-un comunicat de presă.
În urma acțiunii organizate de către polițiștii sibieni, la data de 22 mai, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce ridica bunurile de la curier, prejudiciul creat, în valoare de 16.000 de lei, fiind recuperat în totalitate.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus