Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a transmis un mesaj prin care felicită sibienii pentru modul în care au reacționat în cursul zilei de duminică, la alegerile europarlamentare și la referendumul pe tema Justiției.
Primarul Astrid Fodor spune că este onorată să fie în fruntea unei comunități precum cea sibiană. “Sibienii au dovedit încă o dată că sunt uniți, într-o comunitate prezentă și implicată, cu un spirit civic extraordinar. Sunt onorată să fiu primar al unei comunități care a înțeles că alegerile sunt momentul în care noi putem să facem diferența prin vot. Ca cetățeni avem drepturi, dar și obligații față de această țară. Îi felicit pe sibienii care au votat acasă sau în diaspora pentru că au ales să își exercite dreptul de vot în număr atât de mare, un fapt care confirmă încă o dată spiritul nostru european“, arată primarul Sibiului, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
Astrid Fodor spune că un semnal important este și prezența la vot. “Procentul mare de participare la Referendum confirmă din nou că sibienii își doresc ca România să fie un stat de drept, fără corupție, cu o justiție imparțială și corectă, în care cetățenii să poată avea încredere”, adaugă Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Potrivit datelor Biroului Electoral Central, prezența la vot la nivelul întregului județ Sibiu a fost de 55.08% la alegerile europarlamentare (49,02% la nivel național). Pentru referendum, la nivelul întregului județ au votat 51,59% (41,28% la nivel național).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Turnul Sfatului , referendum , alegeri , Biroului Electoral Central , europarlamentare , Primarul Sibiului , prezenta la vot , Primarul Astrid Fodor
Vizualizari: 3568
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos