Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Paharele inedite în care o cafenea sibiană servește băuturi: sunt făcute din sticle reciclate

Paharele inedite în care o cafenea sibiană servește băuturi: sunt făcute din sticle reciclate

O cafenea din centrul Sibiului își servește o parte din băuturi în pahare create din sticle reciclate. Horațiu Oltean, un cunoscut sticlar din Mediaș, este cel care face aceste obiecte, iar rezultatele sunt cu adevărat deosebite.

În zilele caniculare din ultima perioadă, cu siguranță trecătorii însetați care s-au oprit la cafeneaua Lili’s din Piața Mică pentru o limonadă au avut o surpriză plăcută – paharele nu seamănă cu cele din alte localuri. Înalte, închise la culoare sau cu forme deosebite, acestea obișnuiau să fie de fapt sticle de vin. Totul a pornit de la inițiativa proprietarilor cafenelei care și-au dorit ceva diferit, iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor.

„Ne-am gândit să oferim ceva nou clienților noștri și totodată să reciclăm sticlele pe care le aruncam. Am încercat prin asta să facem ceva care să ne reprezinte pe noi ca echipă, dar și locația noastră. Clienților le plac foarte mult și sunt încântați de ideea noastră. De multe ori ne cer detalii ca să-și facă propriile obiecte sau pahare personalizate”, spune Narcis, reprezentant al cafenelei.

horatiu pahare lilis (3)

Meșterul care a creat aceste pahare și alte câteva modele pentru cafenea este nimeni altul decât Horațiu Oltean, medieșeanul cu care acum un an reporterul Turnul Sfatului povestea tocmai despre pasiunea lui de a recicla sticlă.

„Silvia (n.r. proprietar Lili’s) m-a contactat. Ea știa de mine de la o prietenă de-a ei. Și-au ales niște sticle chiar interesante pe care le folosesc ei, unele de vin conice și unele bombate, mai ieșite din comun un pic. Au vrut să le fac pahare de limonadă din ele, iar din sticle mai mici, de apă minerală, le-am făcut pahare de apă, de servit la cafea. De asemenea, din sticle de șampanie am făcut scrumiere”, explică Horațiu.
WhatsApp Image 2019-06-27 at 1.33.30 PM

Paharele nu sunt unice doar prin forma lor, ci și prin faptul că poartă două semnături – cea a lui Horațiu și cea a localului. „Le-am personalizat cu sigla mea mică jos și cu sigla lor sus. Am început colaborarea prin martie și le-am făcut cam 100 de pahare în total. Acum o să le fac încă o tură de vreo 50 de pahare”, spune tânărul.

Cei de la Lili’s nu sunt singurii care se bucură de obiecte din sticlă unice. Horațiu spune că a mai colaborat și cu Sibio, Pasaj (le folosesc pe post de suport de tacâmuri sau obiecte decorative), iar acum urmează să înceapă o colaborare cu Mango.

Despre Horațiu puteți să citiți și în articolul de mai jos:

http://www.turnulsfatului.ro/2018/03/23/micile-afaceri-a-plecat-din-fabrica-de-sticla-si-a-infiintat-transilvania-glass/

horatiu pahare lilis (1) horatiu pahare lilis (4) horatiu pahare lilis (2) WhatsApp Image 2019-06-27 at 5.40.15 PM WhatsApp Image 2019-06-27 at 5.40.14 PM

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

clau

Acum 6 ani

Reclama pe fata la o cafenea care lasa de dorit!
Raspunde

BauBau

Acum 6 ani

Cei de la cunoscuta cafenea cand renoveaza cladirea!?! Este cam ultima din piata ramasa ca-n '90. Si cam singura care are mare parte din spatiu folosit de cunoscuta cafenea ;) Nu de alta dar spatiu public si cade tencuiala in cap.
Raspunde

Un oarecare

Acum 6 ani

Nu e absolut nimic deosebit, oricine stie ca sticla se retopeste si poti realiza din ea alte obiecte. N-au nimic deosebit acele pahare.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus