Asociația Elijah, a sărbătorit vineri la Dansul Corbilor, împreună cu Ron Alvares și peste o mie de vizitatori și invitați, întâlnirea etniilor și a continentelor.
Ron Alvarez, dirijor venezuelean și antrenor internațional al metodei „El Sistema”, a fost la Hosman. Împreună cu 125 de copii și tineri ai Școlilor de Muzică Elijah, câștigătorul premiului „Global Teacher” a lucrat la repertoriul Festivalului Dansul Corbilor care în acest an avut loc vineri, 5 iulie, la ora 18:00 și a numărat a VIII-a ediție.
De opt ani, copii și tineri de pe toată Valea Hârtibaciului, descoperă tainele instrumentelor muzicale, învață să danseze și să cânte, iar la finalul fiecărui an de studiu aceștia arată tuturor ce au învățat, într-un festival care deja a devenit tradiție pentru comunitățile din această zonă. După fiecare concert, străin, român sau rrom, adult, tânăr sau copil stau împreună la masă și se bucură să sărbătoarească împreună și să se cunoască.
Povestea acestui proiect a început într-o iarnă, acum câțiva ani, în sala de sport a școlii din satul Nou. O nemțoaică, mergea de două ori pe săptămână în școală, și ca un mecanism de ceas elvețian, se străduia să predea ritmuri de djembe unor copii în care nimeni nu vedea niciun viitor. Ruth Zenkert, „profesoara de djembe” și fondatoarea asociației, studia la rândul ei, înainte de a se întâlni cu aceștia pentru că deja văzuse în ei viitorii instrumentiști din ziua din astazi.
Anul acesta este unul special, pentru Asociație, pentru că s-au celebrat nu numai performanțele tinerilor cât și independența lor. Cei care acum opt ani o așteptau cu sufletul la gură pe Ruth, acum cântă la nunți, la evenimete, au terminat școli profesionale în Sibiu sau sunt elevi ai Liceului de Artă. Sunt instrumentiști semiprofesioniști, unii dintre ei adulți independenți și fericiți.
În acești ani tinerii au învățat disciplina, noțiuni despre prejudecată și prietenie iar acum rromii și nonrromii se întâlnesc și cântă. Muzica a dărâmat barierele interetnice.
Evenimentul de vineri, a fost prezentat de preotul ortodox al comunității din Hosman Călin Roajda împreună cu soția sa, Gabriela. Pe preot, îl leagă o adâncă prietenie de celălalt fondator al Asociației Elijah, preotul iezuit Georg Sporschill. Vineri, Dumnezeu a fost lăudat prin muzică de ortodocși, catolici, reformați, protestanți sau penticostali. Ecumenismul între biserici s-a întâlnit la Hosman.
ELIJAH oferă perspectiva unui viitor bun
ELIJAH are Școli de Muzică în Hosman și Nou. 250 de copii sunt îndrumați de peste 30 de profesori care predau zece instrumente diferite, sunt instruiți vocal sau merg la cursuri de dans. Cântă împreună în grupuri instrumentale și călătoresc la spectacole sau la concursuri în țară, în Germania și în străinătate. Acest lucru le sporește încrederea în sine și le trezește setea de cunoaștere.
Fondatorii ELIJAH, Ruth Zenkert și preotul Georg Sporschill SJ și-au început activitatea în Transilvania în 2012 pentru a ajuta copiii romi neglijați și familiile lor. De la prima locatie oficial deschisă în Hosman, asociația și-a extins activitatea în alte cinci sate - Nou, Țichindeal, Nocrich, Marpod și Cașolt. ELIJAH desfășoară proiecte în domeniile social, educație, formare și muncă. Scopul este de a ajuta, în special, tinerii să-și construiască singuri, viața proprie.
La eveniment au răspuns invitației și au participat: Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, Christine Manta Klemens vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu, Sebastian Dotcoș, administratorul Consiliului Județean Sibiu, Adrian Bibu consilier local si directorul Sălii Transilvania, deputatul Constantin Şovăială, Vișa Ionel, primarul comunei Nocrich, Tiban Nicolae Primarul comunei Marpod, Popa Dorel, viceprimarul comunei Roșia și alți invitați, profesori, reprezentanti ai ONG-uri colaboaratoare și directori de școli.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Hartibaciului , Constantin Șovăială , Adrian Bibu , Asociația Elijah , Consiliului Județean Sibiu , Ruth Zenkert , Sălii Transilvania , Daniela Cîmpean , Christine Manta Klemens , Vișa Ionel , Cadrul Asociației Elijah , Georg Sporschill , Popa Dorel , Sebastian Dotcoș , Muzică Elijah , Dansul Corbilor , El Sistema , Festivalului Dansul Corbilor , Global Teacher , Hosman Călin Roajda , Ron Alvares , Ron Alvarez , Tiban Nicolae Primarul
Vizualizari: 2851
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Sibianul vesel
Acum 6 ore
Unsibian
Acum 6 ore
PUTEREA
Acum 7 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 8 ore
Sibian