Duminică,
17.08.2025
Partial Noros
Acum
30°C

Femeie tâlhărită în plină stradă, de trei minori

Femeie tâlhărită în plină stradă, de trei minori

O femeie din Cisnădie a fost tâlhărită duminică seara, în jurul orei 22:15, de trei tineri minori. Polițiștii au reușit să-i identifice rapid pe cei bănuiți că ar fi comis infracțiunea.  

Victima a sesizat Poliția Orașului Cisnădie ieri dimineață cu privire la faptul că, în seara zilei de 14 iulie, în jurul orei 22:15, în timp ce se deplasa pe Aleea Căpșunilor din orașul Cisnădie, a fost urmărită de trei persoane necunoscute care i-au smuls geanta de pe umăr și au fugit. Ca urmare a investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați și prinși trei tineri din localitate, în vârstă de 13, 16 și 17 ani, bănuiți de săvârșirea faptei, arată IPJ Sibiu.

Față de minorii în vârstă de 16 și 17 ani, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările continuă în vederea stabilirii și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Infracțiunile de tâlhărie totalizează, în primele 6 luni ale anului 2019, în municipiul Sibiu, un număr de 29 de fapte. S-a constatat faptul că infracțiunile de acest gen se comit preponderent în mediul urban.

Analizând cadrul infracţional prin prisma modurilor de operare, s-a constatat că infracțiunile de tâlhărie sunt săvârşite de grupuri de persoane (2-4), care acționează în condiţii şi împrejurări avantajoase, în speță în locuri puțin circulate și slab iluminate, făcând uz de amenințări cu folosirea de arme albe și acte de violență fizică, arată sursa citată.

Analizând profilul autorilor se poate concluziona că interesul infracţional se manifestă cu precădere la persoane de sex masculin, recidiviste sau provenite din medii sociale defavorizate, precum și la persoane tinere cu vârstele cuprinse între 13 și 20 ani.

În contextul înregistrării unui număr ridicat de fapte de tâlhărie la nivelul municipiului Sibiu, polițiștii sibieni lansează o amplă campanie de conștientizare și informare a membrilor comunității cu privire la gradul de pericol social ridicat al acestui tip de infracțiuni, reprezentat de moduri de operare, în speță, prin folosirea actelor de violență fizică.

Campania îşi propune ca principala direcţie de acţiune să fie orientată spre însuşirea de către grupurile țintă a unor măsuri de prevenire, astfel încât numărul de infracțiuni de acet gen să scadă. În acest sens, se impune informarea  cetățenilor cu privire la modalitățile de prevenire a infracțiunilor de tâlhărie.

De asemenea, prin această campanie se dorește conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile asociate expunerii unor obiecte de valoare în spațiul public, precum și informarea acestora cu privire la modurile de operare folosite de infractori.

Victimele acestui gen de infracțiuni sunt, în general, angajații unor societăți care încep / termină activitatea la ore târzii, persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun, turiștii, persoanele vulnerabile din punct de vedere fizic (copii, vârstnici, femei).

În scopul prevenirii tâlhăriilor și informării cetățenilor cu privire la riscurile pe care le presupun aceste infracțiuni, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul structurilor de siguranță și ordine publică vor acționa în mediul stradal, în spații publice aglomerate și mijloace de transport în comun, vor participa la întâlniri cu angajații societăților din municipiul Sibiu și vor distribui materiale informativ-preventive.

Așadar, nu uitați:

  • evitați preocupările care vă distrag atenția: transmiterea de sms-uri, vorbitul la telefon, accesarea internetului sau a rețelelor de socializare, atunci când vă aflați pe stradă;
  • evitați să vă deplasați pe alei întunecate, străzi izolate sau necirculate;
  • păstrați poșeta/borseta în fața dumneavoastră, protejate de unul dintre brațe;
  • dacă vă simțiți urmăriți, cereți ajutorul unei persoane de încredere sau anunțați poliția.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

City Zen

Acum 6 ani

Terminați odată cu campaniile astea inutile și cu distribuirea de pliante. De 30 de ani situația s-a tot agravat cu utopii din astea. Ieșiți în stradă, luați nenumăratele mașini de Poliție care stau degeaba în fața instituției și mergeți să preveniți infracțiunile.
Raspunde

popa mirel

Acum 6 ani

Este groaznic de intuneric in cisnadie, un iluminat stradal inexistent pe respectiva strada, nimeni nu face nimic in cisnadie, poate daca ar merge pe jos si autoritatile locale nu ar mai fi asa.
Raspunde

Cocina Globală Neoliberală

Acum 6 ani

Trebuie sa ne asteptam tot mai des la asa ceva, daca globalistii reusesc sa aduca la acelasi numitor tarile Europene....noi avem istoric tiganii, in vest s-au importat musulmani, africani si alti primitivi, deci suntem toti in aceeasi oala, practic sub asediu in propriile tari care ne apartin tot mai putin. Acum 20 de ani, ne puteam uita cu speranta spre vest, acum ne putem utia cu groaza... nu cred ca vrem sa continuam asa, ne e de ajuns cu tiganii... Si aici ca si acolo... politia da sfaturi ! Azi maine ne vor spune sa nu mai iesim din casa ca au esuat ei in a rezolva problema primitivilor....
Raspunde

Sf.Gheorghe

Acum 6 ani

nu cumva vrei sa ne povestesti ca cu PSD ar fi totul un regula ? Amarutule. La ceasca veneau numa negri la scoala de securitate, si mancau in sibi bataie zdravana daca se uitau la fetele "prin centru" Asa ca mai lasa ne cu propaganda(de doi bani) cumunista.
Raspunde

....

Acum 6 ani

Cisnadia se stie din vremuri innaintate ca e un oras plin de cu...e si hoti.Ce va mai mirati,asta e realitatea in care traim.Si daca zici ceva,gata,nu accepti minoritatile si esti rasist.Adevarul e ca marea majoritate a talhariilor rromii le fac.Ne mai lipsesc imigrantii....
Raspunde

popa mirel

Acum 6 ani

Vremuri noi... timpuri noi, lipsa totala de interes a autoritatilor locale din Cisnadie, strazi fara iluminat public, strazi pline de gropi, nu se poate ca asa ceva sa mai existe in 2019,oare ce ar fi sa ia la talpa toti din primaria Cisnadie stazile dupa lasarea intunericului si sa vada cum li se ridica parul pe spate din cauza lipsei de becuri, proasta administratie a drumurilor se poate vedea si la noua pista de biciclete care se face de la Cisnadie la Sibiu, un lucru bun de altfel dar facut numai pt obtinerea de voturi, populism ieftin, de toarna asfalt peste pamant, da, le-a fost greu sa mai puna borduri si pe partea cealalta, se poate vedea in curbele de la iesirea din Cisnadie, treziti-va o data si faceti ceva bine si durabil.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus