Joi,
19.09.2024
Parțial Noros
Acum
19°C

Interes pentru studii militare la Sibiu. „O astfel de concurență a mai fost în 2010”

Interes pentru studii militare la Sibiu. „O astfel de concurență a mai fost în 2010”

Interes sporit la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din  Sibiu la admiterea din acest an: mai mult de trei tineri vor concura pentru un loc la această instituție.

Rectorul Academiei, Ghiță Bârsan, spune că numărul dosarelor depuse până acum este de peste trei ori mai mare decât numărul de locuri scoase la concurs. „La acest moment avem 960 de dosare pe 300 de locuri și mâine (azi, 17 iulie - n.n.) urmează dosarele de la beneficiari - de la MApN, MAI, Ministerul Justiției - și aici avem 116 dosare pentru 20 de locuri. Deci, vom depăși 1.030-1.040 de dosare, mâine vom ști cifra exactă pentru 300 de locuri”.

Potrivit rectorului Academiei, o astfel de concurență a mai fost în anul 2010.

„În rest, am avut 600-700 de tineri care veneau la admitere. Sâmbătă și duminică urmează probele în limba engleză și, în funcție de specializarea pe care o aleg, la matematică și fizică sau limba română”.
Anterior, Ghiță Bârsan ne-a spus că generațiile care vin la AFT „Nicolae Băcescu” din Sibiu sunt din ce în ce mai bine pregătite, dar, totodată, crede că la nivelul instituției sunt necesare și anumite schimbări, în special care să le ofere tinerilor mai multe ocazii pentru a face practică.
„Eu apreciez că acești copii sunt din ce în cei mai buni, din ce în ce mai determinați, numai că trebuie schimbate mtodele de lucru cu ei. Este generația asta tehnologizată - mai mult practică să faci decât teorie cu ei, să-i implici pentru învățarea activă decât să-i pui în bancă. Trebuie să-i facem să coparticipe la procesul educațional”, a mai adăugat rectorul instituției.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Relu Dostetean

Acum 5 ani

Militarii sibieni merg la lupta pe trotinete electrice! Nu polueaza si omoara inamicii... de ras.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus