Duminică,
14.07.2024
Cer Senin
Acum
24°C

Direcția Silvică Sibiu are de vânzare peste 1.200 mc de lemn de foc

Direcția Silvică Sibiu are de vânzare peste 1.200 mc de lemn de foc

Peste 1270 de mc de lemn de foc sunt disponibili pentru sibieni, la prețuri ce pornesc de la 90 de lei mc, cu TVA inclus. Informațiile apar pe pagina de internet a Romsilva, www.rosilva.ro, la secțiunea ”Lemn pentru foc - de vânzare.

În primele șase luni ale anului, Romsilva a livrat direct populației un volum de 608.926,35 metri cubi lemn pentru încălzirea locuinței, la un preț mediu de 178,6 lei pe metru cub, fără taxa pe valoarea adăugată, anunță Romsilva printr-un comunicat de presă. Prețul lemnului pentru încălzirea locuinței, livrat direct populației, variază în funcție de specie, sortiment și condițiile de livrare, costurile de transport nefiind incluse în preț, însă direcțiile silvice din subordinea Romsilva pot oferi inclusiv transportul lemnelor. ”Se spune în popor că omul gospodar își face vara sanie și iarna car, și la fel putem spune și despre lemnele pentru încălzirea locuințelor. Recomand populației să înceapă, de pe acum, achiziția lemnelor necesare încălzirii locuințelor în sezonul rece și să contacteze ocoalele silvice din cadrul Romsilva, pentru ca fiecare om gospodar să-și facă stocurile necesare din timp. Toate volumele și prețurile sunt transparente, noi informăm permanent populația cu ajutorul autorităților locale, cărora le mulțumesc pentru colaborare”,  susține directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.

În total, la nivelul întregii țări, Romsilva a scos la vânzare în acest an 272.961,98 metri cubi de lemn de foc.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului și asigură servicii silvice pentru mai mult de 1 milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus