În premieră pentru piața muncii din sudul Transilvaniei, salariul mediu brut a depășit în Sibiu 5000 de lei, mai mult decât oricare alt județ învecinat.
Conform specialiștilor Direcției Regionale de Statistică Alba, care au centralizat datele din economie din toate județele care compun Regiunea Centru, sibienii au cel mai mare salariu.
”În luna aprilie 2019, câştigul salarial mediu brut (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 4740 lei, reprezentând 92,9% din caştigul salarial mediu brut la nivel national ( 5105 lei ), în creştere faţă de luna anterioară cu 3,5% şi cu 20,1% față de luna corespunz[toare din anul anterior. Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (5021 lei), iar cel mai mic în Harghita (3909 lei). Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut lunar a înregistrat creşteri în 5 din cele 6 judeţe ale Regiunii Centru, astfel: Covasna (+5,3%), Mureş (+5,2%), Sibiu (+2,2%), Harghita (+1,3%), Braşov (+0,2%) și a scăzut în Alba (-0,5%).”, explică specialiștii Direcției Regionale de Statistică Alba.

Cât privește salariul mediu net, valoarea cea mai mare a fost în judeţul Sibiu (3052 lei), iar cea mai mică în judeţul Harghita (2410 lei).
”Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu net a înregistrat creşteri în toate judeţele Regiunii Centru, după cum urmează: Covasna (+5,2%), Mureş (+4,8%), Sibiu (+2,4%), Harghita (+1,4%), Braşov (+0,6%) și Alba (+0,3%), Comparativ cu luna corespunzătoare din anul anterior, câştigul salarial mediu lunar net a crescut în toate judeţele, astfel: Covasna (+20,5%), Harghita (+15,6%), Alba (+15,1%), Mureş (+13,3%), Braşov (+10,8%), Sibiu (+5,2%).”, mai arată reprezentanții Direcției Regionale de Statistică.

Nu în ultimul rând, aceștia specific faptul că indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, pentru luna aprilie 2019 faţă de luna precedentă a fost 103,21%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2018 de 108,91%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
Sibiu, orasul contrastelor, al extremelor. Sunt enorm de multi muncitori care traiesc cu 500 ron dupa ce-si platesc ratele, fortati sa munceasca suplimentar in weekend pt a putea trai decent!
Imi e scarba cu maghernita sibiana, o cocina de oras! Ce-au construit sasii e lux pe langa cum arata orasul in prezent.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
nici rubrica asta nu mai e ce a fost, Sa ajungi sa faci seclama la niste paine cu paine si…
Oricât de eficient și de mult ar munci românii tot saraci vor rămâne. Pentru că sunt jefuiți de străini cu…
Erata: fraza era „ci cocalarii” nu „si cocalarii”
Trei doamne si toate trei…
Pita cu rosii si masline 35 de lei?














Lasă un răspuns