Interviu-Costel Enache, antrenorul FC Hermannstadt: Sibiul a fost cea mai bună alegere

Costel Enache este antrenorul celor de la Fc Hermannstadt de la începutul acestui sezon. Antrenorul în vârstă de 46 de ani, originar din Piatra Neamț, a mai fost antrenorul unor echipe bine cunoscute din Liga 1 precum FC Botoșani și Astra Giurgiu.

Enache a oferit un interviu pentru Turnul Sfatului, pentru ca suporterii să poată vedea persoana de zi cu zi care este în spatele antrenorului și al fostului fotbalist.

Care au fost cele mai frumoase momente ca fotbalist?

Este greu de ales, fiecare a avut un impact emotional, încă le asociez cu întâmplări, realități din viața de zi cu zi. Sunt multe dintre aceste întâmplări care îmi provoacă stări emoționale și acum, dar dacă mă gândesc mai bine, cred că pot numi câteva dintre ele. Unul dintre aceste momente este cel în care am fost selecționat la echipa națională, jocurile cu Juventus Torino din Cupa Intertoto, unde am jucat contra unor fotbaliști incredibili precum Ciro Ferrara, Thierry Henry, Edwin van der Sar, Edgar Davids, Darko Kovačević, Sunday Oliseh și Gianluca Zambrotta.

Chiar și prima selecție la naționala de juniori a fost ca un dar Dumnezeiesc, a create o mare stare emoțională pentru mine, nu credeam că sunt capabil să ajung la nivelul acela. Țin minte și acum primul gol marcat în Liga 1, dar nu pot spune că unul dintre aceste momente e cel mai frumos, toate au fost cele mai frumoase în momentul respectiv.

Care au fost cele mai grele momente prin care ați trecut?

Și momentele urâte au fost multe, cred că sunt cam bătrân de tot am atâtea amintiri. Am trecut prin multe momente de acest gen din păcate, spuneam că sunt un tip influențabil și îmi pasă de ceea ce se vorbește. Mă afectează mai mult decât ar trebui, mai ales că la nivelul la care sunt acum ar trebui să gestionez mult mai bine lucrurile. Mă afectează în general ceea ce se scrie după un meci în care am jucat slab, apostrofări ale spectatorilor, toate acestea m-au afectat mereu. Rezultate, ratări, eșecuri, toate au avut influențe, dar poate toate astea au făcut bine pentru că m-au pregătit pentru viață. Viața mi-a oferit momente foarte dure și mă gândesc că a fost substratul care m-a făcut să trec peste momentele grele.

Pot vorbi puțin despre unul dintre ele, de exemplu acum 2 ani, după multe chinuri, băiețelul meu a fost operat de o tumoare cerebrală, am chinuit vreo 5 ani cu terapii și tot felul de tratamente, dar degeaba. A fost o lecție extraordinar de dură, învățată și pe care aș vrea să o transmit celor care trec prin așa ceva. Acel moment chiar a fost unul în care am simțit că a căzut cerul pe mine și este un sentiment real, nu doar o metaforă. Și eu eram înainte una dintre acele persoane care nu credeam că mi se poate întâmpla așa ceva exact mie, dar așa a fodt și am făcut o mare greșeală că am încercat să gestionăm această problemă doar în familie. Este nevoie de ajutor și de sprijin, iar ajutorul a venit tot din partea oamenilor. Societatea este încă una foarte umană, am avut mult spirjin din partea unor oameni cunoscuți sau necunoscuți, care ne-au ajutat în toate felurile posibile. După cele întâmplate chiar cred în oameni și în bunătatea lor.

Nu este neapărat un sfat să zic așa pentru că nu îmi permit să le dau, dar pot să îmi spun o opinie celor care trec prin ceea ce am trecut eu. Cred că este nevoie de foarte multă forță, iar această forță eu am descoperit-o în lucruri care te fac mai uman. De exemplu credința, că tot se vorbește în fotbal în ultima perioadă, eu sunt un om credincios și așa am fost mereu, dar consider că ea nu trebuie arătată, ci trăită. E pentru sufletul tău, este nevoie de echilibru, iar credința ți-l poate da. Ai nevoie de părinți, familia în general și prietenii, dar prieten în adevăratul sens al cuvântului, cel care nu a reușit să fie fratele tău, însă a devenit prin relația cu tine. De la ei găsim soluțiile cele mai bune, pentru că vin din credință, din suflet, din dorința de a ajuta cu adevărat.

Ce nu ați spus niciodată despre Costel Enache?

Nici nu știu, că sunt puțin introvertit am spus, că sunt influențabil da, că sunt sentimental am spus și asta. Se știe că în general sunt leneș dimineața, e o teroare să îmi fac patul dimineață. Cu siguranță mai sunt și altele, dar probabil nu îmi cunosc până acum toate defectele sau nu am dat importanță acestui aspect. Nu știu dacă pot spune că am un secret ascuns așa, poate dacă aș sta să mă gândesc mai mult timp îmi amintesc câte ceva.

A fost vreun moment în care v-ați gândit că trebuia să alegeți altceva în afara fotbalului?

De foarte multe ori am avut aceste gânduri, fenomenul acesta este unul „al dracu de dur” pentru că te ține doar în extreme. Noi nu avem o viață liniară, normal, fluctuațiile sunt incredibile, de la supărări mari la bucurie imensă. Este foarte greu să ai un echilibru, mereu ești supus unor presiuni și psihologice și sentimentale. M-am gândit de multe ori că poate ar fi fost bine să aleg altceva, de multe ori m-am întrebat de ce sunt aici și am descoperit că întotdeauna pasiunea este mai mare decât logica sau argumentele. Îmi place și am trait o viață din fotbal, m-am hrănit cu asta atât sufletește, cât și financiar.

Dacă nu alegeam fotbalul, mi-ar fi plăcut să cânt într-o formație de muzică rock. Nu știu dacă aș fi fost capabil, dar mi-ar fi plăcut mult. Cu siguranță aș fi ales un instrument, că vocea mea nu e prea bună, vă pot confirma și vecinii. Nu cânt niciodată după masă că nu ar merge cu siguranță mâncarea cu modul în care cânt eu. Totuși îmi știu limitele și e doar o pasiune cu care îmi hrănesc sufletul.

Cum a fost copilăria dvs dacă e să facem o legătură cu fotbalul?

Am început fotbalul la 6 ani în mod organizat, dar până atunci am fost ajutat de gașca de prieteni de la bloc. Acolo unde am crescut eram cel mai mic din gașcă și trebuia să țin mereu pasul cu cei mai mari decât mine. Aceste lucruri mi-au accelerat oarecum modul de dezvoltare, modul de a gândi, au fost primele ajutoare. Mediul organizat a încercat să îmi dea o direcție și cred că a fost un foarte mare ajutor. Nu știu cât am participat eu pentru că și în perioada în care m-am dezvoltat începusem școala ca un elev destul de bun, dar după aceea s-a schimbat puțin treaba. A fost mai complicat să ținem echilibrul școală-fotbal, am încercat să țin pasul cu amândouă, am ales fotbalul mai mult decât școala, dar să spunem că toți cei din jur m-au adus cu picioarele pe pământ și după o perioadă de 4-5 ani am reluat studiile în cel mai serios mod și sunt mulțumit de cum a evoluat situația. Cred că este foarte important pentru că fotbalul este un sport cu o selecție drastică și în orice clipă poți rămâne în afara sistemului. Ca și fotbalist expunerea la accidentări este foarte mare, iar ca antrenor concurența este foarte mare.

Încerc să îmi descriu copilăria în comparație cu cea a copiilor mei și pot spune că am avut o copilărie extraordinar de frumoasă. Îmi amintesc foarte bine cum e să faci parte din generația celor cu cheia la gât, când părinții mei plecau la muncă dimineața la 6 și îmi lăsat pe masa un pachețel și o cană de ceai. Seara ne prindea afară la ora 22, fără să mâncăm de multe ori ceva în cursul zilei, nici foamea nu o mai simțeam. A fost o copilărie liberă și am avut șansa să o petrec într-un loc în care am avut muntele foarte aproape, la fel și lacul de acumulare. Am practicat o mulțime de sporturi în copilărie, bineînțeles că nu vorbim de performanțe, doar de un stil de viață activ.

Cum au fost începuturile ca fotbalist/antrenor?

FOTBALIST – a trecut mult de atunci, îmi amintesc că primul meci oficial a fost într-un Ceahlăul – Poli Iași, când am câștigat acasă cu 2-0. Vorbesc de perioada anilor 89’-90’ și pot spune că această partidă mi-a adus multe emoții. Aveam vreo 16 ani, am intrat în minutul 80 și cred că nu am stat 3 secunde pe loc, unde era mingea eu fugeam după ea din dorința de a o atinge și a arăta că pot face ceva pentru echipă. Am avut norocul că în acea perioadă am avut un antrenor care aprecia tinerii și mi-a dat foarte multă încredere. Eu sunt mulțumit de modul în care mi-am desfășurat viața de fotbalist, desi rămâne marele regret că atunci nu am avut mintea de acum. Știu că acest lucru e imposibil de schimbat și cred că asta este de fapt experiența, până la urmă.

ANTRENOR: Mi-a plăcut ideea de antrenor pentru că mereu încercam să înțeleg de la antrenorii mei ce gândesc, de ce ne cer un anumit lucru. Lucrurile au cam venit firesc, nu a fost un lucru pe care să mi-l explic, a fost mai mult o dorință din subconștient. La 31 de ani mi s-a oferit ocazia de a antrena o echipă ca antrenor secund, iar după aceea lucrurile au continuat să evolueze. În fotbal cred că ierarhiile sunt puțin mai așezate decât în viața de zi cu zi, mai ales la nivelul în care vorbim de investiții materiale private.

Ce are Sibiul și nu are Botoșani sau Giurgiu?

Nu se poate pune problema așa pentru că nu a fost nici un moment în care să apară o concurență între cele trei echipe. Am ales Sibiul pentru că mi s-a părut că mi se potrivește cel mai bine dintre toate ofertele pe care le-am avut în acel moment. Ca și oraș, ca și imagine a echipei, am simțit că acesta e locul în care aș vrea să fiu. Se pare că nu am greșit absolut deloc, vin cu foarte mare drag la muncă, mă simt foarte bine în oraș. A fost cea mai bună alegere și nu am nici cea mai mică reținere să spun asta. Chiar am vorbit cu familia mea și am fost toți de acord că ne-ar place să ne mutăm în Sibiu.

Este Hermannstadt echipa cu cea mai slabă bază materială, de la stadion la terenuri de antrenament, pe care ați antrenat-o?

Nu pot spune asta, deși avem multe de pus la punct. Cel mai important lucru este că avem susținere, iar atunci când echipa a avut nevoie de ceva, oamenii din jur ne-au oferit cele mai bune condiții pe care le avem reale. Toți vrem să avem cele necesare, dar lucrurile se desfășoară greu și nu doar în Sibiu, cam peste tot. E cam înghesuială la modul de a construi infrastructura pentru că fiecare ramură are nevoie de investițiile ei.

În ce cartier stați? Cum vi se par oamenii, vă opresc vecinii sau oamenii de pe strada să vă pună întrebări?

Cred că Sibiul este orașul în care m-am acomodat cel mai repede, seamănă puțin, geografic vorbind, cu Piatra Neamț. Oamenii mi se par foarte zâmbitori, parcă e un oraș în care greutățile sunt mai puține sau nu așa de mari. Văd oamenii mai senini, modul de a se îmbrăca e mai colorat, spre deosebire de restul țării unde oamenii sunt mai triști, mai gri. Nu cred că mi se pare, cred că aceasta e realitatea. În Sibiu parcă nu sunt la fel de multe probleme, atmosfera e un pic mai caldă, mai lipsită de griji, boemă. Îmi amintește de generația flower power, deși nu am prins-o, dar mi-a plăcut acel curent. Eu stau în Avantgarden și mă cunosc cu un singur vecin, cel de la etajul 8, Cătălin Munteanu. În rest mă salut cu toți oamenii care trec prin zonă și majoritatea mă recunosc. Îmi place foarte mult și zona în care stau. Mă opresc oamenii pe stradă destul de des și întotdeauna voi încerca să  găsesc timp să stau de vorbă cu ei.

Sunteți destul de mult pe drumuri, nu vă „omoară” calitatea lor?

Am început să simt toate drumurile pe care le facem, mă și doare puțin spatele. Cred că acest lucru coincide și cu primele numere din CNP, dar întradevăr este din ce în ce mai incomod. Un drum decent probabil că ar scurta drumurile până la Botoșani de la 8 ore la 5. Este realitatea, am știut-o, am acceptat și nu trebuie să găsim scuze din lucrul acesta. Asta se cam întâmplă cu toate echipele, avem o țară destul de mare în care se circulă greu. Cu toate acestea, România rămâne pitorească, e țara noastră și trebuie să participăm fiecare cu ce poate la îmbunătățirea ei.

În afara muncii sportive, aveți un simț civic dezvoltat?

Eu așa cred, dar dacă mă gândesc la ce am făcut sau nu până acum, aș spune mai degrabă că nu. Particip la orice cerință la care aș putea aduce ceva, tot ce se poate. Acasă suntem foarte civici, am învățat că așa funcționează umanitatea, ești ajutat și trebuie să ajuți la rândul tău. Dacă e vreun proiect la care pot participa să ajut, o voi face cu mare drag.

Cum vă petreceți timpul liber prin Sibiu? Ce vă place cel mai mult să faceți?

Cât a fost familia la mine am încercat ca o dată pe săptămână să descoperim câte ceva din Sibiu, centru, muzee, parc. Încerc să îmi umplu timpul și cu un tenis de câmp, dar foarte rar am timp pentru asta. Dacă mă gândesc bine, n-am mai văzut un film de mult timp și cred că ar fi pe lista cu lucruri pe care ar trebui să le fac. Acum că mă gândesc realizez că nu am prea mult timp liber, dar în Sibiu chiar ai ce face. Nu prea frecventez restaurantele, gătesc acasă cu mare plăcere pentru că chiar mă rupe total de probleme. În general ard mâncarea sau rămâne doar de decor și nu vrea nimeni să gătesc, dar sunt ambițios și o să ajung la un nivel bun, la care măcar un membru al familiei să mănânce ceea ce gătesc.

Ce mesaj aveți pentru suporterii FC Hermannstadt?

Ar fi multe de spus pentru suporteri, oamenii aceștia chiar umblă după noi și o fac cu pasiune, cred că pleacă răgușiți acasă. Sunt așa de dezamăgit că nu putem oferi cele mai mari bucurii și caut întotdeauna energii pentru a le transmite băieților că acei oameni de iubesc necondiționat. Aș vrea ca noi, reprezentanții clubului, să fim dacă nu cei mai profesioniști, cei cu cea mai frumoasă ținută din Liga 1. Vrem să îi facem mândri ca au o echipă frumoasă, curată, educată, care transmite un mesaj. Nu știm cât de puternic este mesajul nostru din teren către ei, dar ideea este că ar trebui să le transimtem ceva sentimente, iar atunci când se va transmite și de la noi spre tribună o energie, forța pe care o vom avea împreună va fi și mai mare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Bianca Laura Lăpădat

Sport, Sănătate Telefon: 0769 28 1942 E-mail: bianca[at]turnulsfatului.ro