Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
22°C

Două persoane au fost rănite, după ce un șofer a intrat cu mașina într-o casă, la Sadu

Două persoane au fost rănite, după ce un șofer a intrat cu mașina într-o casă, la Sadu

Un bărbat de 60 de ani ar fi adormit la volan în timp ce conducea pe strada Prejbei, din localitatea Sadu, intrând cu mașina într-o casă. Potrivit polițiștilor sibieni, în urma accidentului, șoferul și pasagera au fost răniți.

În timp ce conducea autoturismul pe direcția Râu Sadului – Sadu, bărbatul de 60 de ani a intrat într-un imobil avariind și o conductă de gaz. Din primele cercetări, se pare că șoferul a adormit la volan, arată Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

La fața locului a intervenit un echipaj de tip B al Serviciului de Ambulanță, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor. Bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, iar pasagera de 18 ani are un traumatism de gleznă stângă, relatează Genu Scridon, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu.

Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident.

 

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus