Marți,
18.11.2025
Parțial Noros
Acum
8°C

FOTO-VIDEO Un TIR a lovit podul peste Olt și a luat foc. Pasagerul ar fi fost aruncat în apă

FOTO-VIDEO Un TIR a lovit podul peste Olt și a luat foc. Pasagerul ar fi fost aruncat în apă

Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineața, la prima oră, după ce un TIR a lovit podul peste râul Olt, la Bradu.

accident TIR bradu (2)

Actualizare:

La mai bine de o oră de la producerea accidentului, pompierii anunță că ”incendiul se manifestă în continuare la capul tractor care se află atârnat peste pod. S-a solicitat sprijin pentru a se ridica și tracta TIR-ul incendiat în afara părți carosabile”.

accident TIR bradu (3)

În paralel, la fața locului a fost deplasată în sprijin și barca pneumatică împreună cu echipaj de pompieri pentru a cauta una din persoanele implicate în accident care se presupune că a sărit în râul Olt în momentul impactului.

accident TIR bradu (4)

Știre inițială:

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, dar și martorilor, imediat după impactul violent TIR-ul a luat foc, flăcările fiind vizibile de la sute metri distanță.

La ora transmiterii acestei știri,  nu se știe dacă sunt victime în urma accidentului. ”Echipajele de poliție se deplasează la fața locului”, spun polițiștii din cadrul IPJ Sibiu.

accident bradu TIR (3)

Ansamblul TIR era condus spre BV de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Bucucrești. Acesta a reușit să scape cu bine și nu a suferit vatamari corporale.

”În prezent este căutat pasagerul, un bărbat în vârstă de 27 de ani, tot din Bucucurești, care a sărit din autovehicul în afara drumului”, au mai transmis polițiștii sibieni.
Imaginile filmate de martori și postate pe facebook arată flăcări puternice în zona impactului.

accident bradu TIR (1)

Traficul pe DN 1, în zonă, este blocat total.

Foto, Video: DRDP Brașov/ISU Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus