Un bărbat de 32 de ani din Sibiu a provocat un accident în această dimineață, pe strada Călugăreni. Surse spun că pe lângă faptul că era băut, mai încerca și să-și facă un selfie, în timp ce conducea.
În urma unei sesizări prin 112, în această dimineață, în jurul orei 10:00, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au descoperit că un șofer de 32 de ani a provocat un eveniment rutier pe strada Călugăreni din Sibiu. În timp ce conducea mașina, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu o mașină parcată. Martorii spun că bărbatul încerca să își facă un selfie, în timp ce se afla la volan.
Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât și recoltarea de probe biologice, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Din verificări, polițiștii au constatat că acesta avea permisul de conducere reținut fără drept de circulație, fiind cercetat într-un alt dosar penal pentru conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală, arată sursa citată. În fapt, bărbatul a fost depistat pe Calea Dumbrăvii, în 14 octombrie, la ora 02:51, în timp ce conducea deși avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Foto: Facebook/Info Trafic Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Biroului Rutier Sibiu , Județului Sibiu , Info Trafic Sibiu , Luciana Lazăr
Vizualizari: 2597
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Darius88
Acum 3 ore
Sitar Gereim
Acum 4 ore
Darius88
Acum 4 ore
Darius88
Acum 4 ore
Leonard