În cartierul Vasile Aaron, în zona blocurilor de locuit din jurul Bazei Hipice va fi modernizat iluminatul public. Primăria Sibiu invită în următoarea lună agenți economici interesați de acest proiect să participe la o licitație publică. Scopul principal este înlocuirea sistemului actual, care este vechi de peste 30 de ani, cu unul eco-eficient.
Modernizarea rețelei de iluminat public din cartierul Vasile Aaron se va face în zona cuprinsă între blocul 23 de pe strada Semaforului, blocul 2 de pe strada Șureanu și blocul 22 de pe strada Vasile Aaron.
Potriviti Memoriului tehnic, elaborat pentru acest proiect, iluminatul public existent este realizat cu stâlpi din beton, atât cu cârjă, cât și tip lampadar, aflați într-o stare avansată de degradare, iar mare parte din corpurile de iluminat existente sunt nefuncționale.
„În zona respectivă nu există un iluminat public corespunzător. Iluminatul existent are peste 30 de ani vechime și este într-un grad avansat de degradare o mare parte fiind nefuncțional. Sunt zone cu diverse obiective sociale (locul de joacă pentru copii, zona de street workout, biserica) unde nu există iluminat. Iluminatul realizat în zona blocului 2 de pe strada Șureanu (parțial) și în zona blocului 13 de pe strada Semaforului este realizat cu becuri de sodiu acest tip de surse de lumină fiind mari consumatoare de energie electrică raportat la ultimele standarde în domeniu”, se menționează în proiect.Astfel, pentru realizarea iluminatului public eco-eficient în zona menționată vor fi înlocuiți stâlpii de iluminat și vor fi montate corpuri de iluminat cu LED, după cum urmează: 6 stâlpi din metal, conici, rotunzi, cu 2 console și 2 corpuri de iluminat, cu înălțimea de 8m deasupra solului; 22 stâlpi din metal, conici, rotunzi, cu 1 consolă și 1 corpuri de iluminat; 14 stâlpi din metal tip lampadar, cilindrici, rotunzi, format din tronsoane, cu înălțimea de 5m deasupra solului; 48 bucăți de corpuri de iluminat cu LED de 55W (8 buc), 51W (6 buc), 54W (34 buc) pe toți stâlpii de iluminat.
De asemenea, va fi construită rețeaua electrică subterană și montat un Punct de Aprindere Iluminat lângă postul de transformare. Firma care se va ocupa de lucrări va demonta un număr de 15 stâlpi de iluminat existenți tip lampadar, 7 stâlpi de iluminat existenți tip cu cârjă, precum și corpurile de iluminat și cutiile iluminat de pe stâlpii existenți.
Distanța medie între stâlpi va fi de 20 m, iar montarea de bannere, articole publicitare sau orice alte obiecte care ar impune sarcini suplimentare pe stâlpii de iluminat va fi interzisă. Acest lucru va fi posibil doar cu acordul proiectantului, conform memoriului tehnic.
Valoarea estimată a contractului ce face obiectul procedurii de achiziție este de 572.720 lei fără TVA. Lucrările vor trebui executate timp de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a acestora.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2738
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John