Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Iohannis, la MAI:  "Reabilitaţi-vă în ochii românilor şi asiguraţi ceea ce v-am cerut - siguranţa cetăţeanului să fie prima preocupare"

Iohannis, la MAI: 

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus, marţi, oficialilor din MAI, că Poliţia, Jandarmeria şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au fost sub un atac public constant, deoarece au tolerat sau au fost obligaţi să tolereze "înşurubarea" unor persoane în funcţii publice care nu aveau ce căuta acolo.

"Poliţia Română, Jandarmeria Română, mai nou, Departamentul Situaţiilor de Urgenţă au fost sub un atac public constant. Asta fiindcă aţi tolerat sau aţi fost unii dintre dumneavoastră obligaţi să toleraţi înşurubarea unor persoane în funcţii publice care nu aveau ce căuta acolo. Vi s-au impus abordări care nu au nimic de a face cu etica profesionistă. S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalţi, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-şi spună cuvântul", a precizat Iohannis, la preluarea mandatului de ministru de Interne de către Marcel Ion Vela.

Potrivit Agerpres, preşedintele i-a cerut noului ministru de Interne o schimbare de paradigmă, vorbind de "diletanţi pesedişti şi oameni care au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid", care au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România.

"Onorată asistenţă, în frunte cu domnul ministru, astăzi, vă cer o schimbare de paradigmă. Începând de astăzi veţi pune în centrul preocupărilor dumneavoastră, al tuturor preocupărilor dumneavoastră, siguranţa cetăţeanului român. Este o sarcină extrem de dificilă, mai ales după o perioadă tulbure pentru acest minister de maximă importanţă pentru România şi faptul că aţi avut un interimat fără ministru este încă una dintre cele mai mici probleme pe care le aveţi de rezolvat. S-a terminat aseară guvernarea pesedistă eşuată şi iresponsabilă. Diletanţi pesedişti şi oameni care au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid pe care au creat-o au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România şi dumneavoastră, toţi, aţi fost o ţintă predilectă pentru pesedişti. Acele trei guverne eşuate pesediste au încercat constant să-şi înşurubeze prietenii, neamurile în cele mai importante poziţii din stat. Acest lucru a dus la ceea ce, din nefericire, am văzut cu toţii şi dumneavoastră aţi simţit cel mai puternic", a spus Iohannis, la ceremonia de la MAI.

Iohannis a mai solicitat eliminarea "incompetenţilor" şi "pilelor" din structurile de comandă, susţinând că structurile din MAI îşi vor putea recâştiga demnitatea în faţa românilor.

"Vi s-au impus abordări care nu au nimic de a face cu etica profesionistă. S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalţi, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-şi spună cuvântul. Domnule ministru, aveţi în structurile ministerului şi în toate instituţiile pe care le aveţi în subordine mii şi mii de adevăraţi specialişti şi profesionişti. Daţi-le o şansă. Daţi o şansă Poliţiei Române, Jandarmeriei, pompierilor, tuturor structurilor din Ministerul de Interne să-şi recapete demnitatea în faţa românilor, să arate că avem profesionişti şi dacă îi lăsăm să îşi facă treaba ştiu ce să facă. Reabilitaţi-vă în ochii românilor şi asiguraţi ceea ce v-am cerut - siguranţa cetăţeanului să fie prima preocupare. Eliminaţi incompetenţii şi pilele care au ajuns în diferite structuri de comandă şi de conducere. Redaţi o şansă adevăraţilor profesionişti, că aveţi mulţi, şi veţi recâştiga demnitatea şi veţi câştiga respectul românilor. Domnule ministru, vă doresc mult succes în această muncă grea", a transmis Iohannis.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus