Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Sursa mirosului neplăcut din Șelimbăr nu este rețeaua de canalizare

Sursa mirosului neplăcut din Șelimbăr nu este rețeaua de canalizare

Urmare a sesizărilor apărute în spațiul public cu privire la mirosul neplăcut resimțit de locuitorii din anumite zone ale comunei Șelimbăr, Apă Canal Sibiu SA a efectuat o serie de verificări ale funcționalității rețelei de canalizare.

S-a constatat că sistemul de colectare și transport al apei uzate funcționează în parametri normali, singura problemă fiind identificată pe strada Cloșca din Șelimbăr, unde rețeaua de canalizare este suprasolicitată pe fondul creșterii numărului de imobile racordate la aceasta. În momentul de față, proprietarul rețelei, Primăria Comunei Șelimbăr, are în curs de derulare o investiție proprie ce presupune montarea unei stații de pompare a apei uzate, lucrări ce se află în stare avansată de execuție. După punerea în funcțiune, noua stație de pompare va rezolva problema preluării și transportului apei din canalizarea străzii Cloșca.

Verificări au fost efectuate și la Stația de epurare Sibiu, amplasată pe teritoriul comunei Șelimbăr, unde toate procesele funcționează în parametrii normali din punct de vedere tehnologic cât și al protecției mediului.

În timpul controalelor efectuate în zilele de 4 și 5 decembrie ac, angajații Apă Canal Sibiu SA au constatat existența unor mirosuri neplăcute, generate de dejecții de origine animală și gunoi de grajd, posibil provenind din zona terenurilor agricole, unde este utilizat ca fertilizant, sau de la fermele de animale din apropiere.

”Îi invit pe toți abonații noștri să anunțe în mod direct societatea noastră cu privire la orice problemă ce ține de serviciul public de alimentare cu apă și canalizare. Fiecare sesizare va fi verificată și, acolo unde situația impune, se va intervenii în cel mai scurt timp pentru remediere”, a declarat directorul general al Apă Canal Sibiu SA, ing. Vasile Maier.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus