Pensiunea unică în România, construită aproape integral sub pământ, se deschide de luni, 23 decembrie, pentru turiștii interesați să-și petreacă sărbătorile de iarnă într-un decor deosebit. ”Nu am avut curaj să începem rezervările decât de vreo trei zile, pentru că nu știam exact dacă vom fi gata cu toate pregătirile de deschidere. Avem deja făcute rezervări pentru lunile ianuarie, februarie, pentru perioada dintre Crăciun și Revelion, dar mai avem suficiente locuri”, spune Nicoleta Tănăsescu, proprietara pensiunii.
Imagine din timpul construcției. Sursa foto: Facebook ”Dealul Verde - Pensiune”
În total, sunt opt camere, împărțite în două corpuri. ”Am făcut șapte camere duble și un ”twins”, care însă are legătură cu o cameră și astfel poate fi făcut un apartament. Acum, după ce am văzut ce tip de camere sunt solicitate, regretăm că nu am făcut mai multe apartamente, pentru că majoritatea care se interesează de noi sunt familii cu copii, care și-ar dori să închirieze un apartament”, spune Nicoleta Tănăsescu. Cei care se cazează aici beneficiază de două mese pe zi, mic dejun și cină.
Pachet de 2700 de lei
Pentru Crăciun și Revelion, ”Dealul Verde” a pregătit un pachet de cazare de câte trei zile, cu trei mese speciale pe zi, cu evenimente pentru turiști, la un preț de 2700 de lei de persoană. ”Noi ne-am gândit inițial inclusiv la o plimbare cu sania trasă de cai, dar vremea ne arată că vine primăvara, nu iarna. Avem în schimb posibilitatea de a organiza excursii cu căruța, se pot face trasee ghidate cu bicicletele electrice, ceea ce e o experiență extrem de interesantă. În plus, vom avea colindători de la Ceata din Porumbacu, iar turiștii vor fi integrați în tradițiile locale, atât de Crăciun, cât și de Anul nou”, a explicat proprietara pensiunii.
Sursa foto: Facebook ”Dealul Verde – Pensiune”
Proiect de 600 de mii de euro
Ideea aparține unei familii din București, el specialist în industria filmului, ea cu o vastă experiență în domeniul croitoriei pentru Horeca. Sătui de agitația Capitalei, cei doi au decis să se mute într-un loc liniștit, cu aer curat și verdeață. Au ales Porumbacu datorită ”oamenilor extraordinari de amabili și deschiși”, întâmplător nu foarte departe de Castelul de lut ”Valea Zânelor”, devenit în ultimii ani o atracție turistică majoră. Au pregătit un proiect susținut prin fonduri europene și au ajuns să-și vadă visul devenit realitate, în urma unei investiții totale de peste 600.000 de euro. ”Proiectul este unicat doar din punct de vedere al destinației, adică pensiune. Noi ne-am inspirat din creațiile unui arhitect elvețian care a gândit și creat astfel de clădiri în Elveția, cu destinație locuință. Nu există în Europa ceva asemănător cu destinație turistică. Sigur, am pornit de la o sursă de inspirație, însă am adăugat foarte multe idei proprii, concepte personale, până am ajuns la proiectul final. Apoi, am avut norocul să întâlnim un arhitect excepțional, care a înțeles de la bun început ce ne dorim și ne-a făcut o propunere pe care am acceptat-o foarte ușor. Mă refer aici la detaliile tehnice, funcționale, altfel noi știam exact ce vrem. Eu am un tablou acasă, realizat de mine, și este aproape identic. Pot să spun fără probleme că mi-am văzut visul împlinit”, a explicat pentru Turnul Sfatului Nicoleta Tănăsescu, proprietara pensiunii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliţia Rurală Porumbacu , pachet turistic , Pentru Crăciun , Pensiunea Carmen , Dealul Verde , Nicoleta Tănăsescu , Pentru Sibiu , Turnul Sfatului Nicoleta Tănăs , De Revelion , Lut Valea Zânelor , Vasile Crăciun
Vizualizari: 26866
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
O sibianca
Acum 54 minute
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt