Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, iar gândul meu se îndreaptă spre comunitatea Sibiului. Urez sibienilor un Crăciun în pace, altături de familie și prieteni, pe care să le simtă în suflet, dar și prin veselia petrecerilor și momentelor plăcute. Colindele și urările de sărbătoare să le umple casa, pentru ca inimile să se liniștească după agitația de peste an.
Ne apropiem cu pași repezi de finalul unui an cu multe provocări pentru Sibiu, dar atât de frumos. Orașul nostru i-a primit pe cei mai importanți oameni din Europa în Summit-ul din 9 mai și a fost binecuvântat să primească vizita Sanctității Sale Papa Francisc, strălucind în ambele ocazii ca un oraș deschis, european și primitor.
Le mulțumesc sibienilor că au fost alături de oraș în acest an deosebit. Am reușit împreună să demonstrăm că Sibiul este cu adevărat special și că se ridică la nivelul celor mai importante evenimente europene.
Pentru noul an le doresc sibienilor multă sănătate, împliniri pe plan personal și reușite pe plan profesional.
Un Crăciun fericit tuturor și un An Nou cu bucurie!
Astrid Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Cora Fodor , Anunţul Guvernului , Sanctităţii Sale Papa Francisc , Pentru Sibiu , Adrian Nour , mesaje discriminatorii , stiri sibiu , Un Crăciun , Primarul Municipiului Sibiu , Vasile Crăciun
Vizualizari: 1179


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Turci
Acum 10 ore
Resi
Acum 10 ore
Resi
Acum 11 ore
Nustiu
Acum 11 ore
Pol-Pot