Sâmbătă,
23.08.2025
Parțial Noros
Acum
21°C

Alertă la Ministerul de Interne: ”44 de accidente cu 19 persoane decedate, în două zile. Este extrem de mult!”

Alertă la Ministerul de Interne: ”44 de accidente cu 19 persoane decedate, în două zile. Este extrem de mult!”

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat într-o postare pe pagina de Facebook a instituției un bilanţ al evenimentelor rutiere din ultimele două zile:  44 de accidente, 19 persoane decedate şi 33 grav rănite. „Este foarte mult, este extrem de mult!”, este concluzia reprezentanților ministerului.

Astăzi, doi sibieni, soț și soție, și-au pierdut viața într-un accident rutier pe Valea Oltului. Accidentul s-a produs după ce o șoferiță de 22 de ani a pierdut controlul direcției mașinii și a intrat pe contrasens, lovind un alt autovehicul. „44 de accidente, 19 persoane decedate și 33 grav rănite… doar în ultimele 48 de ore! Este FOARTE MULT, este EXTREM DE MULT! Vă rugăm să înțelegeți că nerespectarea regulilor rutiere vă poate costa viața! Și mai înțelegeți ceva, Sărbători sunt și la anul… și peste doi ani… și peste 10 ani… și peste 50 de ani. Nu vă mai grăbiți, pentru că o oră pe care credeți că o câștigați vă poate costa viața! Dacă ești la volan și vezi acest mesaj, închide imediat telefonul… ești în pericol să faci un accident! Dacă ești pasager, citește cu voce tare să audă și șoferul!”, este mesajul transmis de Ministerul de Interne.

”Mulțumim polițiștilor rutieri și tuturor salvatorilor pompieri care au făcut eforturi supraomenești pentru a salva persoanele încarcerate! Știm că fiecare dramă pe care au văzut-o a lăsat urme grele în sufletele lor! Este foarte greu să îți stăpânești lacrimile atunci când vezi destine de tineri frânte din neglijență și neatenție! Nu uitați: Viața are prioritate și doar acasă vă așteaptă cei dragi!”, se mai arată în postare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

CNANDR

Acum 5 ani

Sărbători sunt și la anul… și peste doi ani… și peste 10 ani… și peste 50 de ani. Autostrazi nu vor fi la anul… și nici peste doi ani… și nici peste 10 ani… și poate peste 50 de ani..... Asa ca romani, mai bine stati acasa !!!
Raspunde

elena barbu

Acum 5 ani

Daca aceste evenimente ar fi avut loc inainte de 1989, seful Politiei Romane era condamnat pe viata la inchisoare si ceilalti erau destituiti din functii si dati afara din militie.Acuma nu are treaba nimeni cu cei din Politie,pleci din Sibiu si pana in Bucuresti nu vezi un echipaj de politie pe drum.Cine raspunde de aceste tragedii?
Raspunde

Mihai

Acum 5 ani

Stii cine raspunde??? Fiecare pentru el....am mai spus-o si o repet: fiecare trebuie să aiba grija de el, sanu mai astepte ca altcineva sa ii poarte de grija. Sunt de acord ca politia trebuie să fie mult mai prezentă si mai activa, dar indiferent de câtă poliție este pe strada, tot nu poate acoperii toți soferii. Asa ca, fiecare sa fie conștient si responsabil de ceea ce face. In ultimul timp, tot asteaptam ca politistii, medicii, pompierii, etc. sa ne poarte de grija. Pai ce sa faca mai mult un politist unui idiot de sofer care se urca baut in mașină, sau altul fara centura??? Ar trebui sa existe un politist la fiecare sofer, si cand se urca in mașină sa-i faca instructajul, cum fac pilotii inainte de decolare...
Raspunde

Ce faci soferie?

Acum 5 ani

Da sigur ,tot timpul lipsa autostrazii e de vina nu soferii de kakao .Plin de prosti si frustrati la volan .Grabiti peste masura sa ajunga sa bage la burdihan . Daca s-ar lua 10 ani minim de detentie pentru accidente mortale ar conduce gibonii mai incet. Soferii de kakao produc cele mai multe accidente ,
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus