Marţi,
19.03.2024
Ninsori Usoare
Acum
1°C

Schimbarea la față a Sibiului: Investiții de peste 10 mil. euro vor transforma un cartier precum Cenușăreasa

Schimbarea la față a Sibiului: Investiții de peste 10 mil. euro vor transforma un cartier precum Cenușăreasa

Broscăria nu a fost niciodată un cartier la mare căutare printre sibieni.  Lucrurile sunt pe punctul de a se schimba.

Anul trecut primăria Sibiu a finalizat investiții în zona Broscărie-Ștefan cel Mare în valoare de peste 2 mil. de lei, majoritatea vizând ”reparații capitale ale carosabilului și trotuarelor de pe străzi și alei, reabilitarea rețelei de canalizare pluvială”, dar și ”amenajarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate, iluminatul public fiind deja înlocuit cu corpuri LED”.

Odată ce spațiile publice au fost modernizate, investițiile private în zonă nu au întârziat să apară. Imperial Grup Sibiu a anunțat săptămâna aceasta un proiect imobiliar în zona străzii Henri Coandă – Broscărie ce presupune investiții de peste 10 milioane de euro în următorii trei ani.

WhatsApp Image 2020-01-23 at 16.04.28 (1)

Proiectul se numește Ansamblul Rezidențial Henri Coandă și presupune construcția a zece blocuri noi, în regim de înălțime P + 3E + E retras, pe un teren de 27.000 de metri pătrați. În total, aici vor fi date în folosință peste 400 de locuințe.

83202426_178857576550555_693248897425866752_n

”Ansamblul Rezidențial Henri Coandă este un nou proiect de mare anvergura, cel mai mare de până acum din portofoliul companiei Imperial Group. Ansamblul va fi dezvoltat în zona Rezidențial-Est, în apropiere de strada Henri Coandă, cu acces facil la centura orașului Sibiu și autostrada A10”, arată dezvoltatorul.

WhatsApp Image 2020-01-23 at 16.04.28 (2)

Construcția primelor blocuri a început deja, acestea urmând a ocupa aproape 18.000 de metri pătrați, restul de 24% fiind spațiu verde și locuri de joacă.

”Credem că această zonă a Sibiului se va dezvolta foarte mult în perioada următoare și va crește interesul celor care doresc să-și achiziționeze o locuință. De aici se poate ajunge foarte ușor spre centru, dar și pe autostradă, iar accesul către noul ansamblu rezidențial se va putea face atât dinspre Șoseaua Ștefan cel Mare cât și dinspre strada Henri Coandă. Ca număr locuințe putem spune fără să greșim că este unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare anunțate în Sibiu în ultimii ani”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Magda Gliga, manager de marketing al companiei New Concept Living, agenția care se ocupă în exclusivitate de comercializarea apartamentelor.
WhatsApp Image 2020-01-23 at 16.04.28

Prețurile locuințelor în noul ansamblu al Sibiului pornesc de la 29.000 de euro – o garsonieră, dar ajung și până la 57.500 de euro - un apartament de două camere. Media este de 850 de euro pe metru pătrat.

În imediata vecinătate a Ansamblului Rezidențial Henri Coandă se află deja în construcție un proiect imobiliar de mai mică anvergură, cu acces din strada Ștefan cel Mare.

82845051_2598735957015781_2481802038304833536_n

Important de menționat că primăria Sibiu a demarat anul acesta și proiectul de modernizare a străzii Podului, investiție în valoare de aproape 13 milioane de lei, care va îmbunătăți mult legătura rutieră între cartierul Broscărie și zona de est a Sibiului cu zona Căii Gușteriței, inclusiv spre noul mall.

Din punct de vedere al capacității de revigora un cartier sau o zonă considerată mai puțin atractivă a orașului, putem menționa în ultimii ani dezvoltarea Ansamblului Rezidențial City Residence – în zona Căii Gușteriței, Ansamblul Rezidențial Alma din Turnișor, Ansamblul Rezidențial Kogălniceanu în zona străzii cu același nume și, mai nou, Ansamblu Rezidențial Balanța.

sibiu balanta city residence calea gusteritei (3)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Jan

Acum 4 ani

Se mareste Sibiul asta este bine dar Pretul locuintelor nu scade atata cat este cerinta Circulatia lasa de dorit ...inainte doar dimineata si la amiaza se circula greu acuma toata ziua ...Fara centura ocolitoare de jur imprejurul orasului va fi tot mai greu ....Municipalitatea si consiliul judetean va trebui sa rezolve centurile .. Speram /?
Raspunde

Archi

Acum 4 ani

Prețul locuințelor in Sibiu este foarte ok, intre 800-1200 euro/ mp. Nu ai cum sa aștepți o scădere in condițiile in care costurile cu forța de munca au crescut foarte mult, netul minim este de 3000 lei, iar materialele de construcții se scumpesc de la o luna la alta... Aglomerarea traficului e o consecință a dezvoltării , o centura care sa înconjoare orașul ar ajuta la fluidizare dar nu ar rezolva cu totul problema , Sibiul e un oraș vechi cu multe străzi înguste, in zona centrala și semicentrală nu e nimic de făcut , dar in zonele de construcții noi, ar trebui făcute străzi care sa corespundă traficului actual.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Prin 2026 asa, cel mai devreme...
Raspunde

Coriolan Cucuruz

Acum 4 ani

Zona aia poate sa devina un nou el dorado al "dezvolatotirlor" de cotete la suprapret, dupa modelul "calea saraciei"... sa ne permitem sa speram ca primaria sa faca o dezvoltare inteligenta acolo... cu scoli si parcuri, asa cum ar trebui sa arate un cartier nou ? Zona are potential de extindere si ar putea fi frumos, daca li s-ar da peste bot spagarilor care au construit nenorocirile alea de "locuinte" din arhitectilor sau selimbar, fara a lua in calcul nimic altceva decat propria captusite cu pretul unor spagi.
Raspunde

GP

Acum 4 ani

Primăria nu poate sa facă proiecte pe terenuri private, poate doar sa reglementeze sau sa impună prin PUZ anumite lucruri care ar trebui făcute!! Semidoct , numele de Cucuruz te reprezintă perfect...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus