Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
17°C

Un polițist sibian a prins, în timpul liber, un bărbat urmărit internațional pentru omor

Un polițist sibian a prins, în timpul liber, un bărbat urmărit internațional pentru omor

Paul Bud, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, a reușit să prindă un sibian urmărit internațional, vinerea trecută. Potrivit colegilor săi, Paul l-a identificat pe bărbatul, cercetat pentru omor și tentativă de omor, și l-a condus la sediul poliției în timpul său liber.

Totul s-a întâmplat vineri după-masa, povestesc reprezentanții Poliției Sibiu. „Aflat în timpul său liber, în municipiul Sibiu, Paul observă un bărbat care îi pare cunoscut, prin prisma activității sale de judiciarist. Fără să îl scape din ochi, foarte rapid Paul își confirmă suspiciunea în urma unui schimb de informații cu colegii săi. Bărbatul care i-a atras atenția este un localnic urmărit internațional, pe numele căruia chiar în aceeași zi, autoritățile spaniole au emis un mandat european de arestare. Paul l-a abordat pe sibian, s-a prezentat și l-a condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu, unde au fost demarate procedurile specifice în vederea confirmării mandatului”, povestesc colegii săi, într-o postare pe Facebook-ul Poliției Sibiu.

Urmăritul internațional este un bărbat de 28 de ani, din Mârșa, cercetat de autoritățile spaniole pentru omor și tentativă de omor.

Agent șef de poliţie Bud Paul, în vârstă de 34 de ani, a fost încadrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu din anul 2005 şi şi-a desfăşurat activitatea ca agent de poliţie în cadrul Biroului de Ordine Publică, iar din anul 2010 în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul de Combaterea infracţiunilor contra persoanei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

un sibian

Acum 4 ani

sincer eu l-as pune SEF la politie in Sibiu...de ce? pentru ca a dovedit ca-i pasa si se implica in ceea ce face!!! clar nu da cu subsemnatul la PSD, PNL, etc...
Raspunde

Johnny Cash

Acum 4 ani

Cum sa-l pui sef ? Astia competenti nu trebuie promovati ca sa faca munca incompetentilor pusi politic la conducere .....
Raspunde

filip

Acum 4 ani

O situatie cam...neclara
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus