ISU Sibiu intervine de urgență cu un echipaj de pompieri militari și autospeciala de salvare de la înălțime în municipiul Sibiu, în Piața Mare, pentru îndepărtarea unei suprafețe de tablă de pe acoperișul unui imobil care prezintă pericol de desprindere din cauza condițiilor de vânt puternic.
Și pe autostrada A1 Săliste, lamele antiorbire au căzut din cauza vântului, la km 260 la 280. Lucrătorii de la drumuri le-au îndepărtat pentru evitarea oricărui pericol, trensmit reprezentanții DRDP Brașov.
video DRDP Brașov
Avertizarea cod roșu de vânt puternic și rafale de peste 140-180 km/h a fost emisă pentru zonele montane, la altitudini de peste 1500 metri. Potrivit specialiștilor, codul va fi valabil astăzi, până la ora 18. De asemenea, rămâne în vigoare avertizarea de cod portocaliu pentru zonele mai joase, până la ora 18.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a anunțat că forțele de intervenție vor fi suplimentate pentru perioada în care va fi în vigoare codul portocaliu de vânt puternic. Totodată, salvatorii le transmit cetățenilor o serie de recomandări.
– În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele și să identificați un spațiu care garantează protecție;
– Parcați autoturismul în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– Dacă vă aflați în autovehicul, trebuie să vă îndepărtați, pe cât este posibil, de zona în care vântul suflă cu putere. De asemenea, trebuie să rămâneți în interiorul autovehiculului și să purtați centura de siguranță;
– Anunțați imediat autoritățile prin numărul 112, dacă aveți informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.
Recomandări pe timp de viscol și vizibilitate redusă:
– Evitați pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică.
– Dacă deplasarea este absolut necesară, să vă informați, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
– Înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip).
– Urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pompieri Agnita , Piata Mare , cod portocaliu de viscol , autostrada A1 inchisa , App Image , Valea Sevişului , Cod Roşu , Pentru Sibiu , Valentino Fioravanti
Vizualizari: 2784
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ban Cher
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)