Joi,
29.07.2021
Cer Senin
Acum
21°C

Galerie FOTO VIDEO de la Aeroportul Sibiu. Pasagerii de la Memmingen au fost trimiși la izolare, după mai multe ore de stat în avion

Galerie FOTO VIDEO de la Aeroportul Sibiu. Pasagerii de la Memmingen au fost trimiși la izolare, după mai multe ore de stat în avion

Pe Aeroportul Internațional Sibiu aterizează curse cu pasageri care vin din zonele roșii ale Europei. În aceste momente, specialiștii Direcției de Sănătate Publică Sibiu efectuează triajul într-un avion care a aterizat la amiază, venit din Germania.

Actualizare ora 17:30. Pasagerii care au fost la bordul avionului venit din Memmingen au fost trimiși la izolare, după mai multe ore în care nu au avut voie să coboare din aeronavă.

Actualizare ora 15. Potrivit surselor aflate la fața locului, pasagerii din avionul venit de la Stuttgart au fost triați în interiorul aeroportului. Printre pasageri s-au numărat câteva persoane nemulțumite de situație, care au cerut să fie lăsate să se întoarcă în Germania.

Aeronava care a venit de la Stuttgart a aterizat pe Aeroportul Internațional Sibiu la ora 12, pasagerii fiind imediat preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. În urmă cu scurt timp, un autocar a părăsit aeroportul cu o parte dintre aceștia.

Totodată, potrivit unei filmări transmisă presei de către un pasager, se pare că cei care se află în avionul venit de la Memmingen sunt încă la bordul aeronavei,  cu toate că a aterizat la Sibiu de aproximativ două ore.

aeroport covid aeroport covid 9 aeroport covid 7 aeroport covid 6

Actualizare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, voce unică în situații de acest gen, avionul care a aterizat de la Stuttgart a avut la bord un număr de 97 de persoane. „Dat fiind faptul că zborul vine din Germania, în contextul prevenirii răspândirii noului CORONAVIRUS, Grupul de Suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii s-a întrunit în ședință de urgență la sediul Instituției Prefectului Județul Sibiu, luându-se hotărârea ca persoanele să între in izolare la domiciliu urmând a fi respectată procedura de monitorizare specifică”, transmite sublocotenent Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Știre inițială. În jurul orei 12 a aterizat pe Aeroportul Internațional Sibiu un avion cu 90 de pasageri la bord, venit din Germania. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au confirmat aterizarea avionului. În momentul de față specialiștii instituției se află la aeroport pentru a lua măsurile care se impun – triază pasagerii pentru izolare și carantină.

„Specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică se află în momentul acesta la Aeroport, pentru că există aterizări cu persoane care s-au îmbarcat din zonele roșii și vor lua măsurile care se impun în funcție de situație. În momentul de față nu se cunosc aceste măsuri, pentru că trebuie stabilit cu exactitate din ce zonă vin și dacă se încadrează sau nu. Vom comunica ulterior ce măsuri s-au luat”, spune Krisztina Gaal, purtător de cuvânt DSP Sibiu.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, voce unică în astfel de cazuri, nu au răspuns apelurilor repetate ale reporterilor Turnul Sfatului.

Nordul Franței și Madridul au intrat chiar din această dimineață în zona Roșie.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

31 comentarii

Vali

Acum 1 an

În Stuttgart nu e zona rosie
Raspunde

Ion Micu

Acum 1 an

"Nu se poate asa ceva" Doamna e mai importanta ciorba ce o faci acasa decat riscu sa imobolnavesti o tara intreaga. Cata iresponsabilitate, cunosteati situatia de ce nu ati ramas in Germania? Ati ramas cu figurile de om venit din occident, supuneti-va la reguli cum face toata lumea.
Raspunde

Ioan Popescu

Acum 1 an

Pai nu se poate, ei eu drepturi. Obligatii au numai fraierii care platesc taxe.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dorel

Acum 1 an

Auzi ca zona roșie și ca comitetul sa întrunit de urgentă si efectuează triajul draga. Poate in nordul Italiei zona roșie dar la Stuttgart ma îndoiesc. Ok dar de ce au fost lăsați sa zboare acasa dacă erau in zona roșie nu înțeleg și mai ales o informație clară pe pagina Aeroportului Sibiu ca oamenii sa stea acasa nu sa se trezească internați pe la TBC de către incompetenții ăștia care sunt tot mai agitati in aeroportul ăla! Numai bine
Raspunde

zzz

Acum 1 an

Dorele, asa sa iti ramana numele...
Raspunde

Marcu

Acum 1 an

Foarte bine sa se intoarca in Germania! Daca nu, ciocul mic!
Raspunde

justmy2cents

Acum 1 an

"Cazul 37 de infectare cu coronavirus: un bărbat din București care a călătorit la Stuttgart"...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dorel

Acum 1 an

Stai relax Ion Micu ca nu te îmbolnăvește doamna. De unde crezi ca visau amărâții de pasageri ca ei vin dintr-o zona Roșie? La Stuttgart zona roșie? Pai dacă te uiți pe știri in Germania sunt 3 cazuri pana la ora asta in România câte sunt ?
Raspunde

Marcu

Acum 1 an

In Germania sunt 1629 de cazuri!
Raspunde

Vasile von Vasile

Acum 1 an

Dorele, după ce că ești prost mai ești și prost. Stai jos dobitocule, nota 4. Germania are raportate până ieri (10 martie) 1139 de cazuri de îmbolnăviri și 2 decese. România avea raportate la 9 martie 15, nici un deces.
Raspunde

kokos

Acum 1 an

Esti prost ca dorel , in Germania sunt peste 1600 de cazuri
Raspunde

Sibian SB

Acum 1 an

Dorele, te-ai trezit vorbind.
Raspunde

Vasile Von Vasile

Acum 1 an

Neah, încă nu s-a trezit... :)
Raspunde

Sibian SB

Acum 1 an

Pt. Dorel: "A fost confirmat al 37-lea caz de coronavirus în România. Este vorba de un bărbat, de 47 de ani, din București, care a călătorit la Stuttgart între 26.02-02.03.2020". Si o intrebare pt Dorel : oare barbatul asta, cu cate persoane a intrat in contact din 2 martie pana azi?
Raspunde

Marius

Acum 1 an

Tocmai am vorbit la telefon cu un pasager din avionul de la Memmingen. Sunt lăsați să plece dar marea majoritate își cumpără deja bilete de retur pentru mâine dimineață. La plecare din Germania nu li s-a spus absolut nimic, chiar cei de la Wizz Air le-au spus că nu va fi problemă sa intre in România.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marius

Acum 1 an

INCHIDE ROMÂNIA STIMATE PREȘEDINTE TE ....GRIJA DE ALEGERI ANTICIPATE, NU DE VOTANȚI...
Raspunde

Dorel

Acum 1 an

Poate respectivul caz nu știa ca el se afla in zona roșie pentru ca repet nu este nici o zona roșie in Germania sau cu RISC! Potrivit RobertKochInstitut.de. Venind dintr-o zona fără risc normal ca nu te gândești ca te bagă romanii in carantina!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Lae

Acum 1 an

Când Dragnea i-a pus să plătească un impozit pe venitul din străinătate, diaspora a făcut " revoluție" pe 10 august, si s-au plâns că i-a bătut jandarmii. Si noi i-am ajutat. Acum trebuie sa-i tratăm pe banii nostrii, dupa ce ne-au mai și îmbolnavit. Ne merităm soarta.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

zzz

Acum 1 an

oamenii platesc impozite acolo unde muncesc si isi genereaza venituri sau vrei sa zici sa il scoatem pe dragnea din bulau. in plus...coronavirus-impozit pe venit...vezi legatura? nici eu...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bob

Acum 1 an

Până duminică o să avem 500 de cazuri și nu datorita avioanelor din Germania. Cine crede că poate opri așa o pandemie închizând granițele, e de o naivitate incredibilă.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

puturosul

Acum 1 an

Cei care intra prin aeroportul din Cluj ? pe la granita? prin aeroportul Otopeni?.......... TRAIASCA TARA LU" PUTUROSU" VODA, pana si PROASTA a numit guvernul LUDOVICUL ZERO.......
Raspunde

Eu

Acum 1 an

Acolo oe banda completeaza formularele?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

REALITATEA

Acum 1 an

NISTE NENOROCITI CE LE TREBUIE VIZITA IN ROMANIA TOCMAI IN SIBIU, IN ACEASTA PERIOADA? SA NE IMBOLNAVEASCA PE TOTI??? CHIAR SI IN FILMARE SE AUDE CUM TUSESC... SA I TRIMITA INAPOI PE TOTI ORDINARII!!!!!
Raspunde

Io nu

Acum 1 an

Faza cu banda ,ii cea mai tare ,de 3 săptămâni au apărut formularele ,chiar nu li se pot da la urcare in avion sa se completeze ,că sa nu stea in condițiile asigurate de aeroport (scaunele și mesele sunt scumpe,nu și le permit).Și că su numai spună că nu-i sunt informați ar trebui sa fie anunțați la urcare in avion ,nu la coborâre ,dar comunicarea nu poate fi învățata nic miacar cu cursuri speciale ....
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 an

Între timp Germania a fost scoasă de pe lista Galbena și roșie ! Azi e îndemnă de orice restricție ; mâine mai vedem ...
Raspunde

Caius

Acum 1 an

Sunteti siguri ca toti pasagerii de la Memmingen au fost trimisi la izolare?
Raspunde

Anonim

Acum 1 an

Bună ziua! Îmi cer scuze pentru neplăcerile cauzate! Persoanele ajunse ieri la aeroport au fost plasate in carantina două săptămâni. Medicul a fost deja anunțat, se vor lua măsuri specifice regulilor pentru persoanele izolate. Nu am venit toți doar pentru un simplu concediu, unii au anumite lucruri de rezolvat. Cateva doamne au si plans, una dintre ele fiind insarcinata venită pentru a vizita o ruda aflată la spital (nu are legatură cu virusul). Mulți au dorit să se întoarcă în Germania, însă lucrul acela era posibil doar pentru cateva persoane. Vă mulțumesc!
Raspunde

lex_al

Acum 1 an

ufff...am citit atitea comentarii pline de vorbe dulci si frumoase. se scrie si se vorbeste mult in necunostinta de cauza. defapt este vb de cele 2 curse venite din germania. ei bine aici lucrurile sunt cit de cit linistite. oamenii sunt precauti dar nicidecum isterici ca vine sf lumii. la decolare nu au fost anuntati ca stau in carantina cind ajung in tara, pt ca Germania nu este in zona ,,rosie''. pop 8o+ milioane locuitori/2 morti. intrebare nu este daca ne vom imbolnavi, ci cind ne vom inbolnavi. din cite se cunoaste pt marea majoritate boala seamana cu o gripa peste care se trece usor. pt o parte care sufera si de alte afectiuni virsul actioneaza mai agresiv iar din acestia o mica parte din pacate se sting. nu este vorba de ingoranta in cazul celor care calatoresc...oricine poate calatorii atita timp cit este sanatos. cei care sunt infectati si calatoresc ...ei asta nu se mai numeste ignoranta. asta este la alt nivel si se numeste prostie, idiotenie si bataie de joc pt aproapele nostru. majoritatea vom trece bine peste infectie, dar trebuie sa ne gindim la ceilalti pe care ii punem in pericol din cauza prostiei noastre, nu putem sa lasam persoane infectate sa se plimbe liber prin mall-uri. dar asta are de aface si cu nivelul nostru de cultura ca si popor...sa mintim, sa ne acudem, sa omitem ca nu venim dintr-o zona infestata. aceasta atitudine ii pune pe cei mai sesnibili in dificultate. nu este nici o problema daca declari unde ai fost. stai acasa 2 saptamini in carantina. unde este problema? ce pierdeti? ce cistigati? toata lumea fuge si vrea mai mult mai mult...acuma avem un timp de contemplare. o zi buna si multa sananate la toata lumea
Raspunde

Iooo

Acum 1 an

Citind comentariile imi dau seama de ce este atat de "faina" tara asta. Toti sunt interesati de capra vecinului in loc sa-si ia masuri de siguranta sa nu se imbolnaveasca si mai departe sa nu ii infecteze pe altii. Prin masuri de siguranta nu ma gandec la provizii inutile! Poate o luna de zile, poate mai mult, poate mai putin, trebuie sa fim precauti si sa aratam ca suntem si noi capabili sa respectam un set de reguli, dar ma indoiesc :(
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus