Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această seară că așteaptă mâine, de la ora 13, să vină partidele parlamentare la discuții legate de desemnarea noului premier. Președintele nu a explicat motivul pentru care premierul desemnat, Florin Cîțu, și-a depus mandatul, explicând doar că este un gest politic care dovedește maturitate politică. ”Florin Cîțu și-a depus azi mandatul, un gest politic pe care îl respect. Dovedește maturitate politică în contextul coronavirsului. Decizia nu schimbă cu nimic faptul că România are un guvern care funcționează, guvernul Orban care ia toate deciziile necesare. Datorită acestor măsuri, chiar dacă mai drastice, dar luate la timp, numărul infectărilor a rămas destul de mic”, a spus președintele.
Klaus Iohannis a precizat că în această periadă, ”răfuielile și meciurile politice nu își au deloc rostul”. ”Suntem toți responsabili să găsim o soluție democratică la actuala situație politică. Am decis consultări cu partidele mâine la ora 13.00. Nu mai avem nici un moment de pierdut.Solicit Parlamentului să lucreze cu celeritate, astfel ca săptămâna viitoare să avem un guvern stabil, împreună cu care să mă dedic luptei contra coronavirusului. Prioritatea zero e protejarea cetățenilor. Răfuielile și meciurile politice nu își au deloc rostul”, a mai spus președintele.
În contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, președintele a declarat că ”traversăm o perioadă foarte complicată, fără precedent” și că așteaptă de la populație o colaborare cu autoritățile. ”Autoritățile care gestionează situația au luat din timă măsurile necesare, dar pentru a fi cu adevărat eficient măsurile luate de guvern trebuie urmate de către noi toți. Toți putem contribui la diminuarea riscului de contaminare: limitarea cât posibil a contactului social, flexibilizarea programului de lucru. Carantina sau autoizolarea unde se impun sunt obligatorii, oricât de neplăcute ar fi. Nedeclararea tuturor informațiilor către medici pot avea efecte foarte grave. Împiedicând răspândirea virusului în comunitate câștigăm timp prețios pentru a lupta cu acest flagel. Peste tot în lume, în cazul unei epidemii, sistemul medical e supus unei presiuni uriașe. Depinde de fiecare să punem umărul la atenuarea presiunii. Ajutând medicii, ajutăm semenii noștri”, a precizat Klaus Iohannis,
”Dragi români, o atitudine prudentă și responsabilă nu echivalează cu panica. Evitați propagarea de știri false, alarmiste. Dacp auziți un zvon, nu îl răspândiți mai departe.Pandemia de informații false și de minciuni e extrem de periculoasă și nocivă. Informați=vă doar din surse oficiale, urmpriți canalele oficiale. Am constatat toți cât rău pot face știrile false, circulă și acum, cică orașe întregi s-ar închide. E fals, nu luați cu asalt magazinele sau farmaciile”, Klaus Iohannis, președintele României.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: klaus iohannis , Solicit Parlamentului , Preşedintele Klaus Iohannis , PNL , premiera , Guvernul Boc , declaratie , coronavirus , Florin Cîţu
Vizualizari: 1676
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dragan Cristina
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 4 ore
Valentino Versace
Acum 4 ore
John